ICCJ. Decizia nr. 7319/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7319
Dosar nr. 24676/2/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9009 din 19 noiembrie 2002, Judecătoria sector 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantele N.V., L.M.M. şi L.F., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
S-a reţinut că reclamantele au cerut ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea lor de proprietare ale imobilului situat în Bucureşti, preluat de stat fără titlu valabil şi nulitatea absolută a actului prin care bunul a fost înstrăinat pârâtului R.I. La termenul din 12 noiembrie 2002, reclamantele au precizat că primul capăt de cerere are ca obiect revendicarea imobilului.
La dosar a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P.M.E., precum şi suplimentul la raportul de expertiză, iar la termenul din data de 19 noiembrie 2004, faţă de valoarea imobilului care face obiectul cererii (2.080.000.000 lei), reclamantele au invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei.
Reţine judecătoria, că excepţia este întemeiată, pentru că valoarea imobilului revendicat fiind de 2.080.000.000 lei, în raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competent să soluţioneze acţiunea este tribunalul.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 495 din 9 mai 2005, a anulat ca insuficient timbrată acţiunea, reţinând că la termenul din data de 14 martie 2005 li s-a pus în vedere reclamantelor că au obligaţia să timbreze cererea cu suma de 48.895.000 lei taxă judiciară de timbru, corespunzătoare valorii imobilului, iar acestea nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată prevăzută de lege.
Prin Decizia civilă nr. 19 din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.V. împotriva acestei sentinţe.
Curtea de apel a reţinut că acţiunea nu este scutită de taxele de timbru, aşa cum susţine apelanta, deoarece nu sunt incidente prevederile art. 51 din Legea nr. 10/2001 şi art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Acţiunea nu are ca obiect restituirea bunului după procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Reclamantele au formulat acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi nu textele invocate de apelanta-reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.V..
Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta, în esenţă, a susţinut că acţiunea era scutită de plata taxelor de timbru, în raport cu prevederile art. 51 din Legea nr. 10/2001, pentru că, potrivit textului, sunt scutite de taxă de timbru toate acţiunile care privesc un bun ce face obiectul acestei legi şi nu numai cele legate de aplicarea Legii nr. 10/2001.
Întrucât acţiunea vizează nevalabilitatea titlului statului, iar capătul de cerere privind revendicarea este subsecvent, nu datora taxă de timbru, fiind incidente dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Din oficiu, Înalta Curte a invocat motivul de recurs, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Prin acţiune şi precizările aflate la filele 38-40 din dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamantele au investit instanţa cu două cereri, obligarea pârâţilor să le lase imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie şi constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului.
Faţă de obiectul acţiunii şi valoarea bunului care face obiectul cererilor formulate de reclamante, la data de 24 ianuarie 2006 când s-a pronunţat Decizia atacată, competent să soluţioneze pricina era tribunalul şi nu curtea de apel.
Articolul II din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data pronunţării deciziei, prevede, în alin. (2), că apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
Faţă de prevederea „potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului", instanţa competentă material să soluţioneze apelul se stabileşte în raport cu obiectul pricinii şi normele de competenţă materială C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 219/2005 şi nu în raport cu instanţa care a soluţionat pricina în fond, competentă conform normelor de competenţă anterioare.
Legea nr. 219/2005 a modificat art. 2 C. proc. civ., iar, conform alin.1 lit. b al acestui text, tribunalul judecă în primă instanţă, procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt, conform art. 1 C. proc. civ., de competenţa judecătoriilor, iar, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a devenit instanţă de drept comun pentru soluţionarea apelurilor.
Prin urmare, în raport cu obiectul pricinii şi valoarea de 2.080.000.000 lei, la data de 24 ianuarie 2006 competent să soluţioneze apelul era Tribunalul Bucureşti, iar Curtea de apel, care a soluţionat apelul nesocotind prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competenţa tribunalului.
De aceea, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. fără să se analizeze motivul de recurs invocat de recurentă, se va admite recursul, se va casa hotărârea atacată, iar, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., dosarul se va trimite, spre judecarea apelului, Tribunalului Bucureşti.
Sentinţa apelată fiind pronunţată tot de tribunal, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei hotărâri, prin derogare de la prevederile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., însă prin art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, este stabilită această reglementare cu caracter tranzitoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N.V. împotriva deciziei civile nr. 19 din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o casează.
Trimite dosarul spre judecarea apelului Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 717/2005. Civil. Revizuire. Revizuire → |
|---|
