ICCJ. Decizia nr. 735/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 735.
Dosar nr. 31205/2/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 2465/2004, reclamanta Ţ.M. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, să dispună anularea deciziei nr. 157 din 13 septembrie 2004 prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de restituire în natură sau despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 600 mp situat în oraşul Ţicleni.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a anexat notificării nr. 95 din 10 august 2001 toate înscrisurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 care atestă dreptul său de persoană îndreptăţită la obţinerea despăgubirilor pentru terenul situat în oraşul Ţicleni, jud. Gorj şi că în mod nelegal i-a fost respinsă notificarea de către pârâtă. A mai arătat că deţinătoarea imobilului este sucursala P. Tg. Jiu, astfel că Tribunalul Gorj este competent să soluţioneze acţiunea.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 371 din 26 noiembrie 2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 131/2005.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, prin sentinţa nr. 317 din 4 aprilie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamanta Ţ.M., a anulat Decizia nr. 157 din 13 septembrie 2004 emisă de SNP P. SA şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie asupra notificării nr. 93 din 10 august 2001 prin care să restituie reclamantei terenul notificat situat în Ţicleni, jud. Gorj, în suprafaţă de 600 mp prin măsuri reparatorii în echivalent.
Instanţa de fond a considerat că în mod greşit s-a respins notificarea pe considerentul lipsei calităţii de persoană îndreptăţită întrucât Legea nr. 10/2001 acordă vocaţie la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoanelor fizice proprietari ai imobilelor la data preluării dar şi moştenitorilor acestor persoane fizice îndreptăţite.
Cercetând calitatea de proprietar al autorului reclamantei la data la care imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului, tribunalul a constatat că numita Ţ.M. a deţinut în proprietate o curea de pământ în comuna Ţicleni din raionul Gilort, actual Gorj, conform testamentului, partajare autentificat prin procesul verbal nr. 154 din 4 octombrie 1960 de notariatul de Stat, Biroul raional Gilort prin care Ţ.C.V. şi-a împărţit averea între cei 7 copii, că Ţ.C.M. era căsătorită cu Ţ.I. iar din căsătoria lor s-a născut la data de 1 aprilie 1921 I.Ţ., tatăl contestatoarei. Instanţa de fond a reţinut că posesia asupra terenului a fost dovedită în persoana autorului reclamantei şi prin înscrisurile referitoare la administrarea terenului conform cărora acesta a închiriat suprafaţa de teren Întreprinderii Sovrompetrol, Oficiul Foraj, întreprinderea cu atribuţii de exploatare a petrolului, actuala SNP P. SA, recunoscându-i astfel dreptul de proprietate şi plătindu-i chiria pentru folosinţa şi exploatarea acestuia. Cu privire la regimul juridic al terenului instanţa a reţinut că în anul 1962 I.Ţ.S., tatăl reclamantei, s-a înscris în CAP cu terenul moştenit, după cum a susţinut în cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 iar ulterior a fost emis Decretul de expropriere nr. 375/1962 prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului şi transmiterea în administrarea Trustului de Extracţii Tg. Jiu a unei suprafeţe mari de teren, în care era cuprinsă şi suprafaţa în litigiu. Instanţa de fond, în temeiul art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, a apreciat că această suprafaţă de teren nu este supusă măsurilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate conform legii fondului funciar, întrucât lucrările de construcţii şi utilajele existente pe teren sunt recunoscute indirect de ambele părţi şi aşa fiind, persoana îndreptăţită nu poate beneficia decât de măsurile reglementate de Legea nr. 10/2001, terenul nefiind sub incidenţa art.8 din acest normativ, fiind ocupat de lucrări de investiţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 32 A din 23 ianuarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinţei nr. 317 F din 4 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în temeiul aceloraşi considerente, reţinând, referitor la critica privind lipsa elementelor de identificare a terenului că instanţa de fond a dispus restituirea terenului prin măsuri reparatorii în echivalent astfel, că în cauză se va efectua o expertiză preţuitoare, neavând relevanţă elementele de identificare întrucât terenul nu a fost restituit în natură.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P. SA Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SC P. SA a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită numai cu acte de stare civilă întrucât aceasta nu era proprietara imobilului la data preluării acestuia, pentru a fi aplicabil art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi că, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, era necesar ca aceasta să-şi probeze calitatea cu un certificat de moştenitor din care să rezulte că este moştenitoarea lui Ţ.I.
A mai susţinut că în mod eronat s-a reţinut că terenul în suprafaţă de 63000 mp aparţine lui Ţ.M., conform testamentului, partajare autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960 întrucât această suprafaţă îi aparţine lui Ţ.C.M., mătuşa reclamantei iar reclamanta este fiica lui Ţ.S.I. şi Ţ.E. şi că pe contractele de închiriere apreciate de instanţa de apel ca înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului reclamantei apare ca proprietar Ţ.C.I. şi nu Ţ.S.I., tatăl reclamantei. Pârâta SC P. SA a mai criticat instanţa de apel că în mod nelegal a constatat că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 10/2001 şi nu de Legea nr. 18/1991 deşi s-a reţinut de către instanţele de fond şi apel că terenul este situat în extravilan iar potrivit pct. 13 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 „nu intră sub incidenţa legii speciale terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". A mai susţinut că din Decretul nr. 375/1962 de expropriere rezultă cu certitudine că terenurile au fost expropriate de la fosta CAP Ţicleni, jud. Gorj, acest act nefiind abuziv, din decret rezultând că s-au acordat despăgubiri. Pârâta SC P. SA Bucureşti a mai criticat Decizia instanţei de apel sub aspectul reţinerii ca nerelevantă a împrejurării că în cauză nu a fost identificat imobilul pentru care s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Reclamanta Ţ.M. a notificat-o pe pârâta SC P. SA Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 600 mp situat în oraşul Ţicleni, arătând, în raportul juridic dedus judecăţii, că este fiica lui Ţ.S.I. şi Ţ.E. şi că terenul l-a primit mama sa de la Ţ.C.V. (bunica reclamantei pe linie maternă) conform „Testamentului- Partajar" autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960 de fostul Notariat de stat Raionul Gilort, regiunea Craiova (fila 34 din dosarul nr. 3656/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale).
În dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a depus „Testamentului – partajar" autentificat sub nr. 195 din 4 octombrie 1960 (fila 24 din dosarul nr. 131/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă) precum şi acte de stare civilă din care rezultă că este fiica lui Ţ.S.I. (I.) şi Ţ.E.: certificat de naştere, certificat de căsătorie, certificat de deces al lui Ţ.I. (filele 9,10, 17 din dosarul nr.2465/2004 al Tribunalului Gorj şi fila 37 din dosarul nr. 3656/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale).
Potrivit alin. (2) şi (3) ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesibilii care după 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii , cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.
La art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003) implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit legii, entitatea învestită va soluţiona notificarea şi pe baza acestuia.
Din interpretarea dispoziţiilor legale redate rezultă că accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii nu impune condiţia obligatorie pentru aceştia a prezentării unui certificat de moştenitor, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această calitate. Această concluzie rezidă de altfel şi din pct. 22.1 al Normelor metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu privire la acest aspect, la pct. b, că prin acte doveditoare se înţelege actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv, la certificatul de moştenitor.
Chiar dacă în speţă, instanţele de fond şi apel au reţinut că reclamanta ar fi moştenitoarea lui Ţ.M. şi, respectiv, al lui Ţ.I. (nominalizaţi la pct. VI şi, respectiv pct. III din „Testament – Partajare" autentificat sub nr. 195/4 octombrie 1960,aceştia fiind mătuşa şi, respectiv vărul reclamantei) şi nu a lui Ţ.I.E. (mama reclamantei nominalizată la pct. I din actul menţionat), cum era corect, se constată că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, testamentul menţionat (act declarativ de proprietate) şi actele de stare civilă-, reclamanta a făcut dovada atât a calităţii de persoană îndreptăţită la beneficiul Legii nr. 10/2001 cât şi a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu pe care mama sa l-a primit, cu titlu de moştenire de la Ţ.C.V. (bunica reclamantei) în baza partajului de ascendent prin care aceasta din urmă şi-a împărţit averea între cei 6 copii ai săi (între care şi Ţ.I.E., mama reclamantei) şi nepotul după cea de-a şaptea fiice, S., predecedată aşa încât criticile pârâtei sub acest aspect fiind nefondate.
Referitor la contractele de închiriere încheiate între Ţ.S.I. şi Sovrompetrol, Trustul de extracţie (şi nu Ţ.C.I. cum greşit s-a dactilografiat în Decizia atacată ) este de reţinut că instanţele de fond şi ape.
le-au avut în vedere în completarea înscrisurilor menţionate, pentru a stabili dovada posesiei terenului de către tatăl reclamantei, soţul lui Ţ.I.E. şi nu ca înscrisuri în baza cărora reclamanta a înţeles să facă exclusiv, dovada dreptului de proprietate al părinţilor său asupra terenului ce a făcut obiectul notificării, aşa încât nici sub acest aspect susţinerile pârâtei SC P. SA nu se verifică.
Referitor la regimul juridic al terenului în litigiu sunt de reţinut următoarele:
Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, „în localităţile cu deficit de teren, în care terenurile foştilor proprietari se află în proprietatea statului şi aceştia nu optează pentru acţiuni în condiţiile art. 37 şi nu li se pot atribui lor sau moştenitorilor suprafaţa minimă prevăzută de prezenta lege, comisiile judeţene vor hotărî atribuirea unei suprafeţe de 5.000 mp de familie, în echivalent arabil, la cerere, din terenurile proprietatea statului", alin. (3) statuând că „nu pot fi atribuite suprafeţele de teren pe care s-au efectuat investiţii, altele decât îmbunătăţiri funciare".
Reclamanta a făcut dovada în cauză că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pe terenul mamei sale moştenit ulterior de tatăl său, în calitate de soţ supravieţuitor decât fragmentar, pe acele porţiuni pe care nu existau construcţii sau instalaţii de exploatare a petrolului, conform procesului verbal de punere în posesie a proprietarei Ţ.M. din 12 noiembrie 2004, schiţei parcelelor vizate de preşedintele Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi titlului de proprietate nr. 13501587 din 25 mai 2005. De altfel, din adresa Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar din oraşul Ţicleni rezultă că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 sau Legii nr. 169/1997 întrucât, în conformitate cu art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 republicată, terenurile respective sunt ocupate de obiective aflate în administrarea unor societăţi.
Mai mult chiar, din adeverinţa emisă de Primăria oraşului Ţicleni reiese că terenul în litigiu, în suprafaţă de 600 mp situat în punctul Minolta este inclus în intravilanul oraşului Ţicleni conform Planului Urbanistic General al oraşului Ţicleni aprobat prin Hotărârea Consiliului local al oraşului Ţicleni nr. 19 din 29 august 2000.
Astfel fiind, rezultă cu evidenţă că terenul în litigiu nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 8 al Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin pct. 13 al Titlului I din Legea nr. 247/2005 iar susţinerile recurentei-pârâte în sens contrar sunt nefondate.
Nici susţinerea recurentei-pârâte în sensul că Decretul nr. 375/1962 nu este abuziv deoarece nu s-a stabilit că ar avea acest caracter, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul său reiese că s-au acordat despăgubiri, nu poate fi primită întrucât în cauză nu s-a făcut dovada acordării efective a acestor despăgubiri.
Referitor la critica vizând împrejurarea că în cauză nu a fost administrată o expertiză de identificare a terenului şi că, astfel, nu poate fi efectuată o expertiză preţuitoare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent este de reţinut că din adeverinţa nr. 9612 din 19 decembrie 2005 emisă de Primăria oraşului Ţicleni depusă la dosarul de apel la fila 35, înscris necontestat de pârâtă, reiese că terenul în litigiu, în suprafaţă de 600 mp se află situat în intravilanul oraşului Ţicleni în punctul Minolta, aşa încât terenul poate fi identificat, existând elemente în raport de care se poate stabili valoarea despăgubirilor în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Având în vedere temeiurile arătate se constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 32 A din 23 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7356/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7319/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
