ICCJ. Decizia nr. 7414/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7414
Dosar nr. 30774/1/2005
Nr.vechi 13745/200.
Şedinţa publică din 25 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 390 din 27 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis acţiunea formulată de reclamantul O.C. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, în sensul modificării dispoziţiei nr. 177 din 30 aprilie 2004, astfel:
A fost stabilită valoarea imobilului teren în suprafaţă de 6000 mp, în sumă de 6.320.814.000 lei, reprezentând echivalentul a 195.600 dolari SUA (curs mediu de 32.315 lei/dolari SUA), conform raportului de expertiză şi anexei acestuia.
S-a dispus ca, măsurile reparatorii să fie acordate în despăgubiri băneşti, în condiţiile prevăzute de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.
Au fost anulate prevederile art. 2 şi art. 3 ale dispoziţiei nr. 177 din 30 aprilie 2004 şi menţinute celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin notificarea adresată Primăriei municipiului Vaslui la data de 25 iunie 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri băneşti pentru imobilele casă şi teren în suprafaţă de 6000 mp, situate în municipiul Vaslui.
Prin dispoziţia nr. 177 din 30 aprilie 20 aprilie , Primăria municipiului Vaslui a stabilit valoarea echivalentă a imobilului casă, imposibil de restituit în natură, la suma de 109.378.731 lei, sumă ce nu a fost contestată de reclamant.
În ceea ce priveşte terenul, s-a menţionat că este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi privatizate, urmând ca reclamantul să se adreseze cu notificare către A.P.A.P.S.
Reclamantul O.C. a făcut dovada că este proprietarul celor două imobile şi Primăria municipiului Vaslui a emis dispoziţia nr. 177/2004 pentru imobilul construcţie demolat, prin care s-a stabilit valoarea echivalentă, iar pentru teren i s-a comunicat să se adreseze A.P.A.P.S., întrucât se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate (SC V. SA Vaslui)
Prin deciziile nr. 40 din 9 aprilie 1968 şi nr. 393 din 22 septembrie 1969, fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular a transmis suprafeţele de 7200 mp şi 4236 mp proprietate de stat în administrarea operativă directă I.I.V.B.A. Vaslui, suprafeţe din care 6000 mp au aparţinut reclamantului O.C.
I.I.V.B.A. Vaslui, devenită ulterior SC V. SA Vaslui s-a privatizat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3930, autentificat sub nr. 2129 din 13 mai 2002 şi intabulat în C.F. sub nr. 4670/2002 de către SC B.I. SA Bacău.
Terenul în suprafaţă de 12381 mp a fost înstrăinat către SC E.S.&T. Iaşi. Aceasta la rândul său a vândut suprafeţele de 1708,67 mp şi de 3281,02 mp, intabulate în cartea funciară prin contracte autentificate nr. 1357/2004 şi nr. 2219/20004 unor persoane particulare.
Prin expertiza tehnică-judiciară, care a constatat cele arătate anterior, s-a evidenţiat că terenul ce poate fi retrocedat în natură se află în proprietatea altor persoane şi valoarea unui metru pătrat în zona respectivă este de 32,60 dolari SUA.
S-a concluzionat că terenul nu poate fi restituit în natură şi potrivit art. 1 pct. 2, art. 2 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul la acordarea de despăgubiri băneşti.
S-a mai avut în vedere că reclamantul a depus notificarea în iunie 2001, iar privatizarea s-a realizat în noiembrie 2001, aspect neavut în vedere la momentul respectiv.
În plus, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor Normelor metodologice pct. 9.1 pentru aplicarea art. 9 din Legea nr. 10/2001, pârâta avea obligaţia să transmită notificarea şi documentaţia aferentă unităţii deţinătoare, ceea ce nu a făcut, lăsând nesoluţionată notificarea reclamantului cu privire la imobilul teren.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 454 din 2 noiembrie 2005, a respins apelul formulat de pârâţii Primarul municipiului Vaslui şi Primăria municipiului Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 390 din 27 mai 2005 a Tribunalului Iaşi.
Instanţa de apel a reţinut că art. 181 din Legea nr. 10/2001, invocat de apelante se referă numai la imobilele construcţii ce fac obiectul notificării, deşi, în speţă, obiectul litigiului l-a constituit imobilul teren.
Or, în ceea ce priveşte terenul, corect instanţa de fond a stabilit că măsurile reparatorii sunt sub formă de despăgubiri băneşti, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, s-a reţinut că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că persoana îndreptăţită este singura care poate decide asupra măsurii reparatorii pe care o solicită.
În speţă, terenul nefăcând parte din bunurile supuse procesului de privatizare, aşa cum este definit de Legea nr. 10/2001, corect s-a stabilit că, măsura reparatorie solicitată de reclamant, cea de despăgubiri băneşti este cea legală, reţinând în acelaşi timp că apelanta are calitate procesuală pasivă în calitate de unitate deţinătoare, potrivit Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Primăria municipiului Vaslui prin Primar, care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
Recurentul învederează că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece imobilul pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii, nu se afla la data notificării în proprietatea sa, astfel că notificarea trebuia adresată instituţiei care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.AS.
De asemenea, se susţine că Primăria nu avea obligaţia să transmită notificarea unităţii deţinătoare, aşa cum eronat s-a reţinut de către cele două instanţe.
Critica este nefondată, deoarece în mod corect s-a stabilit cu privire la teren că, măsurile reparatorii aplicate sub formă de despăgubiri băneşti se cuvin persoanei îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură.
De asemenea, este de necontestat, că persoana îndreptăţită este singura în măsură să decidă asupra modalităţii de reparare a prejudiciului şi în condiţiile în care terenul în discuţie nu face parte din bunurile supuse procesului de privatizare, corect s-a stabilit că măsura reparatorie solicitată de reclamant este cea care i se cuvine şi legală.
Pentru considerentele expuse, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea recurată, recursul declarat de pârâtă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Vaslui prin primar împotriva deciziei din 2 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 768/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7482/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
