ICCJ. Decizia nr. 7436/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7436
Dosar nr. 10473/200.
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii S.M. P.P. şi V.A. au cerut, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Târgovişte şi în baza art. 251 C. proc. civ. îndreptarea şi completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 921 din 24 noiembrie 1999 a Tribunalului Dâmboviţa în sensul ca pârâta să fie obligată să le plătească suma de 7.538.281.882 lei (în loc de 5.745.643.964 lei).
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă prin încheierea din 28 februarie 2005, a respins cererea ca nefondată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 835 din 9 iunie 2005, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului petent, cu menţiunea că, în speţă, nu se constată greşeli de calcul matematic, pretinse de petent, şi că suma dedusă raportului obligaţional între părţi, stabilită de judecătorie rezultă din aplicarea unor coeficienţi de inflaţie, cuantificaţi, statistic, prin raportare la o perioadă de timp, exact determinată, în care se includ diferite fracţiuni de timp cu indici de inflaţie, de asemenea diferiţi.
Împotriva acestei decizii petentul a declarat recurs stăruind în afirmaţia că există greşeli de calcul matematic şi, ca urmare, a solicitat admiterea cererii sale aşa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., greşelile de calcul, sunt erori materiale şi pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Numai că, în speţă, asemenea greşeli, calificate de petent ca erori de calcul matematic, nu există. Până la urmă, petentul critică operaţiunea de indexare, ca o greşeală de judecată, referitor la care avea deschisă calea ordinară de atac a apelului şi nu procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., care, prin definiţie, exclude rejudecarea fondului pricinii.
Aşa fiind şi cum soluţia respingerii cererii, ca inadmisibilă, se verifică a fi legală şi temeinică, motiv pentru care se impune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S.M, P.P. şi V.A. împotriva deciziei civile nr. 835 din 9 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 7440/2005. Civil. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 7435/2005. Civil. Revizuire. Recurs → |
---|