ICCJ. Decizia nr. 7441/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 8627 din 17 decembrie 2003 revizuenta B.E.E. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3712/2002 a Judecătoriei sectorului 4, deciziei civile nr. 1764/2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și a deciziei civile nr. 1966/2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pronunțate în același ciclu procesual.

în motivarea cererii revizuenta a arătat că instanțele care au instrumentat cauza nu au stabilit corect situația de fapt și s-au pronunțat pe un probatoriu care nu dovedește susținerile reclamantului. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat că, de fapt, revizuenta a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3712 din 23 mai 2002 a Judecătoriei sectorului 4 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1966 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în urma respingerii recursului.

Conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

Ca atare, înalta Curte de Casație și Justiție fiind necompetentă a soluționa cererea de revizuire, în temeiul art. 158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 4.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7441/2005. Civil