ICCJ. Decizia nr. 7488/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7488

Dosar nr. 7418/200.

 Şedinţa din camera de consiliu de la 30 septembrie 2005

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1836 de la 7 octombrie 2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 3589/2004 a fost respinsă sesizarea IPJ Iaşi, Poliţia municipiului Paşcani, privind pe contravenientele B.G. şi M.L. şi a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 20 milioane lei pentru fiecare.

Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 24 de la 12 ianuarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 9645/2004, a calificat calea de atac declarat de contravenient ca fiind apel şi, drept consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

A reţinut instanţa că actul normativ aplicabil în materie este OG nr. 2/2001, act normativ ce nu cuprinde nici o dispoziţie care să prevadă expres calea de atac aplicabilă dispoziţiei prin care instanţa aplică sancţiunea amenzii contravenţionale potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 249 de la 22 aprilie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1751/2005 Curtea de Apel Iaşi a calificat drept recurs calea de atac exercitată de contravenienta M.L. şi, drept consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, pentru considerentele ce urmează.

În interpretarea art. 11 alin. (2) din OG nr. 2/2001 controlul judiciar se exercită asupra tuturor hotărârilor judecătoreşti pronunţate de judecătorii prin plângeri, sub forma recursului la tribunal şi conform art. II din Legea nr. 195/2004, în competenţa instanţei imediat următoare.

Sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Iaşi, pentru argumentele ce succed.

Dreptul comun în materie contravenţională îl constituie OG nr. 2/2001.

Oricare ar fi modalitatea investirii judecătoriei ca instanţă de prim grad, prin plângere de contravenient ori de agentul constatator în modalitatea prevăzută de art. 6 din OG nr. 55/2002, în tăcerea legii, atunci când se aplică sancţiunea amenzii sau se anulează procesul-verbal, calea de atac nu poate fi decât cea prevăzută în legea specială în materie contravenţională şi anume recursul.

Reglementarea distinctă a procedurii aplicării unei sancţiuni contravenţionale principale şi modalitatea investirii instanţei de agentul constatator, nu impunea aplicarea art. 282 alin. (1) C. proc. civ., a căii de atac a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa soluţionării căii de atac exercitată de M.L. împotriva sentinţei civile nr. 1836 din 7 octombrie 2004 pronunţată de Judecătoria Paşcani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7488/2005. Civil