ICCJ. Decizia nr. 7748/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7748
10666/2/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 27 mai 2004, reclamanta A.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii municipiul Bucureşti, Primăria municipiului Bucureşti şi Primarul General al municipiului Bucureşti, restituirea în natură a apartamentului nr. 4 situat în Bucureşti, şi cota indiviză aferentă din garaj, subsolul şi terenul în suprafaţă de 266 mp. În subsidiar, a solicitat restituirea prin echivalent, potrivit cu valoarea imobilului.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, în esenţă, că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la G.A. Reclamanta nu cunoaşte cine sunt deţinătorii actuali ai imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 9 februarie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a fostului proprietar.
Apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1409 din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a stabilit în mod corect succesiunile ulterioare decesului lui G.A. şi faptul că petenta şi-ar fi dovedit calitatea de moştenitor numai dacă prin testamentul autentificat sub nr. 15167 din 24 decembrie 1983 succesorul G.E.A. nu ar fi instituit-o legatară universală pe M.S.M. În aceste condiţii, s-a apreciat corect că autoarea contestatoarei, verişoară primară cu G.A., nu a putut dobândi calitatea de moştenitoare a lui G.E.A., fiind exheredată de legatara universală. G.M.M., moştenitoare nerezervatară, a fost înlăturată de la moştenirea lui G.E.A.
Exheredarea este o prerogativă ce aparţine testatorului, care nu poate fi exercitată nelimitat în ceea ce-i priveşte pe moştenitorii rezervatari, însă se răsfrânge asupra celor nerezervatari.
În cauză a operat o exheredare indirectă, realizată prin instituirea unui legat care a epuizat întreaga moştenire.
Împotriva acestei hotărâri apelanta reclamantă a declarat recurs, critica vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 4 şi art. 52 din Legea nr. 10/2001, prevederile Codului civil şi art. 6 par. 1 din CEDO.
Potrivit acestor texte, recurenta, în calitate de succesibil al fostului proprietar, este singura care a făcut notificare şi dobândeşte totalitatea imobilului care a aparţinut lui G.A.
Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, niciunul din considerentele hotărârii nefiind motivat în drept. Instanţa nu a arătat de ce a înlăturat dispoziţiile imperative ale art. 4 alin. (3) şi (4) din legea specială, care stabilesc că succesibilii care au urmat procedurile capitolului III din lege, formulând notificare, beneficiază de cotele celorlalţi moştenitori, care nu au formulat notificare.
Instanţa nu a motivat de ce a considerat că G.E.A. a dispus implicit prin testament cu privire la imobilul în litigiu, deşi acest imobil era în proprietatea statului la data testării.
Instanţa nu a precizat de la ce anume consideră că sunt înlăturaţi moştenitorii legali nerezervatari de către legatarii universali prin efectul art. 888 C. civ.
Instanţa se face vinovată de denegare de dreptate, întemeindu-şi soluţia pe hotărârea unui organ administrativ.
Analizând hotărârea instanţei de apel prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Imobilul în legătură cu care se solicită acordarea de măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001 a aparţinut în proprietate lui G.A..
Conform certificatului de moştenitor nr. 882/1974 moştenitorii lui G.A., decedat în anul 1973, sunt G.A., soţie supravieţuitoare, G.A.G.A.B., mamă şi G.E.A., frate.
G.A.G.A.B. a decedat în 1980 iar G.E.A. în 1988.
Acesta din urmă a instituit-o legatară universală pe M.M. care a şi primit despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Autoarea contestatoarei era verişoară cu G.E.A. Ca atare, aparţinea clasei colateralilor ordinari, potrivit art. 675 C. civ.
Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, nimeni neputând fi obligat să lase o moştenire, chiar dacă are rude apropiate sau soţ supravieţuitor.
Totuşi, dreptul de dispoziţie, exclusiv şi absolut, poate fi exercitat numai în limitele determinate de lege. În materie succesorală, cele mai importante limitări sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale defunctului, descendenţi şi părinţi, şi în favoarea soţului supravieţuitor, care au calitatea de moştenitori rezervatari. Aceste limitări, care vizează numai liberalităţile făcute prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, constau în obligaţia dispunătorului de a se încadra în anumite limite prevăzute de lege în favoarea moştenitorilor rezervatari.
Dacă nu există moştenitori legali rezervatari, dreptul de dispoziţie al celui care lasă moştenirea este nelimitat. Aceasta este şi situaţia din speţă, mama contestatoarei nefiind moştenitoare rezervatară.
Drept urmare, prin testamentul întocmit de G.E.A. în favoarea unei alte persoane a avut loc o exheredare indirectă a autoarei contestatoarei.
Faţă de cele ce preced, este lipsit de relevanţă că numai contestatoarea ar fi făcut o notificare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pentru imobil acordându-se deja despăgubiri legatarei, în sistemul Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, nu este de acceptat nici critica conform căreia G.E.A. nu putea să transmită prin testament imobilul în litigiu deoarece nu îl avea în proprietate.
Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, a acordat despăgubiri lui M.S.M. întrucât a constatat că imobilul a fost preluat abuziv. În aceste condiţii, imobilul nu a ieşit din patrimoniul fostului proprietar, situaţia lui juridică fiind clarificată prin măsurile dispuse potrivit legii speciale anterioare.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a constatat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.I.M. împotriva deciziei civile nr. 1409 din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7934/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 768/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
