ICCJ. Decizia nr. 7863/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7863
Dosar nr. 25105/2/2005
Şedinţa de la 5 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
La 25 iunie 2002, reclamantul O.O.V., prin mandatar O.V., a chemat în judecată pe pârâta L.A.L.I.C.L. (în prezent L.S.), prin mandatar SC A.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri de 1.000.000 dolari SUA din care 300.000 dolari SUA pentru prejudicii patrimoniale şi 700.000 dolari SUA daune morale.
În motivarea cererii întemeiate pe art.998-999 şi 1000 alin.1 C. civ. şi art. 109 şi art. 112 C. proc. civ., reclamantul a susţinut că:
- la 17 decembrie 1999, călătorind în Polonia cu autoturismul Ford Scorpio, condus de H.E., cetăţean suedez, a fost victima unui grav accident de circulaţie, pe şoseaua Szczecin-Stare Czernovo;
- evenimentul rutier menţionat i-a vătămat sănătatea (pierderea vederii la ochiul stâng şi capacităţii funcţionale a mâinii stângi, afectarea memoriei, deplasare greoaie, doar cu ajutorul cârjei şi permanentă nevoie de ajutor, fiindu-i imposibil să se autoîntreţină);
- practic, accidentul rutier l-a transformat dintr-un sportiv de performanţă şi viitor medic neurochirurg într-un infirm pe viaţă;
- autoarea accidentului, respectiv H.E., care şi-a pierdut viaţa în acelaşi eveniment, deţinea o asigurare de răspundere civilă auto emisă de societatea pârâtă.
La 17 aprilie 2003, reclamantul şi-a majorat pretenţiile la 2.441.615 dolari SUA sumă compusă din cheltuielile pentru hrană (132.000 dolari SUA), îmbrăcăminte (55.000 dolari SUA), întreţinere locuinţă (198.000 dolari SUA) şi abonamente internet (236.940 dolari SUA), telefon (13.200 dolari SUA), T.V. (2640 dolari SUA) şi radio (1.980 dolari SUA), toate calculate pe timp de 55 de ani, costul unei locuinţe (160.000 dolari SUA), dotărilor interioare corespunzătoare (118.865 dolari SUA), unui computer portabil (2.200 dolari SUA), unui autoturism Mercedes Benz ML 400 CDI (126.768 dolari SUA), carburanţilor şi lubrefianţilor necesari acestui autovehicul pe timp de 55 de ani (168.000 dolari SUA), a două intervenţii chirurgicale în S.U.A. (225.000 dolari SUA), medicaţiei şi asigurărilor de sănătate pe timp de 55 de ani (257.000 dolari SUA), precum şi al unui însoţitor pe aceeaşi perioadă (990.000 dolari SUA).
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 520 din 6 iunie 2003, a constatat depusă în termen cererea completatoare şi a admis în parte acţiunea, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului 40.000.000 lei despăgubiri (prejudicii patrimoniale şi daune morale) şi 2.137.213 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- în accidentul de circulaţie produs la 17 decembrie 1999 în Polonia de către defuncta H.E., care încheiase o poliţă de asigurare cu pârâta, reclamantul a suferit prejudicii materiale şi morale greu de apreciat din punct de vedere pecuniar;
- potrivit art. 43 şi art. 45 din Legea nr. 105/1992, societatea suedeză pârâtă este recunoscută de plin drept în România şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării în condiţiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activităţii de asigurări;
- deoarece reclamantul nu s-a îndreptat împotriva moştenitorilor persoanei vinovate de producerea accidentului, potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul nu poate fi obligat la despăgubiri în locul acelei persoane;
- pe de altă parte, asiguratorul nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 1000 alin. (1) C. civ., răspunderea sa fiind limitată de art. 53 din Legea nr. 136/1995.
- textul menţionat şi HG nr. 106/1998 (valabilă în momentul producerii accidentului) stabilesc la 40.000.000 lei nivelul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate pentru o persoană în cazul producerii vătămării corporale sau decesului, sumă care include şi prejudiciul cu caracter nepatrimonial, respectiv daunele morale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1135 din 8 iunie 2004, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în parte sentinţa, obligând-o pe pârâtă să-i plătească apelantului 32.4000 dolari SUA daune materiale şi 700.000 dolari SUA daune morale sau echivalentul în lei al acestor sume, precum şi 26.090.910 lei cheltuieli de judecată la cele două faze procesuale.
S-a reţinut că:
- potrivit art. 149 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 187/2003, instanţa română este competentă să soluţioneze acest litigiu cu elemente de extraneitate deoarece reclamantul domiciliază în România, iar efectele accidentului de circulaţie continuă să-i afecteze starea sănătăţii.
- determinarea legii aplicabile aceluiaşi litigiu se realizează conform art. 3 din Legea nr. 105/1992, pe baza calificării stabilite de legea română cu privire la raportul juridic dedus judecăţii;
- în speţă, potrivit legii române, este vorba despre un raport în materia asigurării de răspundere civilă faţă de terţe persoane pentru vătămare corporală produsă printr-un accident de circulaţie;
- drept consecinţă, conform art. 4 şi art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, se aplică legea suedeză, care nu face retrimitere la legea română, ci prevede că este operantă oricărei daune produse unui cetăţean aparţinând unei ţări din spaţiul economic european, pe o rută ce leagă două asemenea ţări;
- deoarece societatea suedeză de asigurare nu îşi desfăşoară activitatea în România şi nu are filiale pe teritoriul aceleiaşi ţări, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 40-46 [inclusiv ale art. 41 alin. (3) şi art. 45] din Legea nr. 105/1992 şi nici dispoziţiile Legii nr. 136/1995 (cum greşit a considerat prima instanţă).
- pe de altă parte, deoarece nu se discută existenţa actului ilicit cauzator de prejudiciu, aspect definitiv tranşat de Procuratura raională Grifino prin hotărârea din 24 aprilie 2000, de încetare a anchetei, solicitându-se exclusiv despăgubiri, în speţă nu sunt operante art. 107 şi art. 108 din Legea nr. 105/1992.
- stabilirea competenţei în favoarea instanţei române şi aplicarea legii suedeze nu sunt contrare Convenţiei de Carte Verde, care, potrivit art. 7, dă posibilitate biroului de gestionare român să acţioneze în interesul biroului plătitor suedez, în conformitate cu legislaţia din propria ţară.
- legea suedeză (al cărei conţinut a fost stabilit conform art. 7 din Legea nr. 105/1992) prevede că din asigurarea de răspundere civilă a unui autovehicul, despăgubirea pentru unul şi acelaşi accident nu poate depăşi 300.000.000 coroane suedeze, exclusiv dobânda şi costurile procedurilor legale;
- reclamantul a dovedit necesitatea unei intervenţii chirurgicale în străinătate, precum şi costul estimativ al acestei operaţii (32.400 dolari SUA) dar nu şi pretenţiile de 100.000 dolari SUA referitoare la o altă asemenea intervenţie;
- leziunile consecutive accidentului rutier au pus în pericol viaţa reclamantului şi i-au produs o infirmitate fizică şi psihică permanentă, acesta încadrându-se în gradul I de invaliditate şi având nevoie de un însoţitor pentru necesităţile vitale;
- prejudiciul de agrement suferit de reclamant consta în pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment, destindere şi participare la viaţa socială şi beneficiile unei asemenea participări;
- acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor daune morale, al căror cuantum se va stabili în funcţie de limita maximă a despăgubirilor, suma deja plătită de societatea de asigurare pentru intervenţiile chirurgicale efectuate în Polonia şi transportul reclamantului în România, precum şi de posibilităţile sale de a-l compensa;
- referitor la cheltuielile de judecată, reclamantul a dovedit cu acte justificative doar suma de 26.090.910 lei, nu şi cheltuieli de transport, hrană şi diurnă;
- reactualizarea acestor cheltuieli se va realiza, potrivit art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., de către executorul judecătoresc, la data punerii în executare a hotărârii.
Pârâta şi reclamantul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului părţii adverse, cu menţinerea soluţiei primei instanţe şi, respectiv, majorării despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susţinut că în speţă era aplicabilă Legea nr. 136/1995 şi nu legea suedeză deoarece:
- reclamantul are calitatea de terţ păgubit, fiind victima unui accident rutier, fapt juridic ilicit, care dă naştere unor obligaţii extracontractuale în cadrul răspunderii civile delictuale;
- acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe art. 998 şi urm. şi art. 1000 alin. (1) C. civ., iar nu pe contractul de asigurare, conform art. 969 C. civ..
- art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, invocat de instanţa intermediară în argumentarea aplicării legii suedeze, se referă la contractele de asigurare împotriva riscurilor, deci este irelevant într-o cauză întemeiată pe răspunderea civilă delictuală;
- atâta timp cât consecinţele evenimentului rutier, în cea mai mare parte, s-au produs şi se produc în România, potrivit art. 107 şi art. 108 din Legea nr. 105/1992, legea română prevalează asupra legii poloneze, inclusiv cu privire la cauzele de limitare sau exonerare de răspundere;
- pe de altă parte, în temeiul art. 2 alin. (2), art. 43 şi art. 163 din Legea nr. 105/1992, societatea asigurătoare suedeză beneficiază de un regim juridic similar celui al societăţilor de asigurare româneşti, ceea ce impune limitarea răspunderii sale, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 şi HG nr. 906/1998 (în vigoare la data producerii evenimentului);
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte instanţe au considerat, în speţe asemănătoare, că societăţile de asigurare străine răspund în aceleaşi limite ca şi asigurătorii români.
La rândul său, reclamantul şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., susţinând că instanţa de apel a ignorat probele administrate în cauză prin care a dovedit că prejudiciul material şi cheltuielile de judecată au o întindere mult mai mare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, conform art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia nr. 255 din 22 noiembrie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe considerentul că valoarea obiectului pretenţiilor reclamantului depăşeşte 7 miliarde de lei.
Criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate deoarece:
- prezentul litigiu are ca obiect raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate, deci este supus Legii nr. 105/1992.
- pârâta, societatea suedeză care a asigurat pe autoarea accidentului rutier de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse prin asemenea evenimente, nu contestă competenţa instanţelor judecătoreşti româneşti, ci susţine că fiind vorba despre pretenţii ce decurg dintr-un fapt juridic ilicit, în speţă ar fi aplicabilă legea română şi, oricum, beneficiază de un regim juridic similar celui al societăţilor de asigurare româneşti, conform reglementării interne precitate a raporturilor de drept internaţional privat [art. 108 rap. la art. 107 lit. b)-h) şi, respectiv, art. 2 alin. (2), art. 43 şi art. 163];
- pentru repararea prejudiciului cauzat prin accidentul produs de autoturismul condus de persoana asigurată de pârâtă, reclamantul s-a îndreptat însă direct împotriva asigurătorului, întemeindu-şi pretenţiile pe art. 998 şi art. 1000 alin. (1) C. civ. (text referitor, între altele, la răspunderea pentru lucruri);
- în speţă nu se discută aşadar vreunul din aspectele prevăzute de art. 107 lit. b)-h) din Legea nr. 105/1992 (cum susţine recurenta pârâtă), ci răspunderea asigurătorului (pentru pagubele cauzate unei terţe persoane prin accidentul rutier produs de autoturismul condus de persoana asigurată şi decedată în acelaşi eveniment), care derivă din poliţa de asigurare;
- pe de altă parte, societatea suedeză pârâtă nu îşi desfăşoară activitatea în România, astfel că nu beneficiază de prevederile art. 45 din Legea nr. 105/1992, iar potrivit art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 42 lit. f) din aceeaşi lege, statutul ei organic (inclusiv răspunderea faţă de terţi) este reglementat de legea suedeză.
- drept consecinţă, instanţa de apel a calificat corect raportul juridic din cauză şi, ca atare, conform art. 3 şi art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, a aplicat de asemenea corect legea suedeză privind daunele produse în circulaţia auto, care nu retrimite la dreptul român;
- nefiind pronunţate deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de secţia civilă a aceleiaşi instanţe, hotărârile judecătoreşti invocate de recurenta pârâtă nu sunt obligatorii şi nici nu impun o eventuală schimbare a jurisprudenţei, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Dimpotrivă, recursul declarat de reclamant este fondat deoarece:
- prin probele administrate în cauză, reclamantul (născut în anul 1975, sportiv licenţiat de Federaţia Română de Volei şi absolvent diplomat al unei cunoscute facultăţi de medicină) a dovedit că leziunile produse în accidentul rutier din 17 decembrie 1999 au determinat pierderea capacităţii sale de muncă, în totalitate şi încadrarea permanentă în gradul I de invaliditate, care impune prezenţa unui însoţitor pentru satisfacerea necesităţilor vitale.;
- de asemenea, reclamantul a dovedit că aceleaşi leziuni traumatice au necesitat şi necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de întreţinere (permanent) şi recuperator (periodic), pe o perioadă nedeterminată, precum şi o alimentaţie ce se va stabili de medicul nutriţionist, posibilă doar cu ajutorul unui aparat special de deschidere a arcadelor dentare;
- din încheierile de şedinţă şi înscrisurile depuse la instanţa de apel (filele 187-201) rezultă că tatăl reclamantului, în calitate de mandatar al acestuia, a fost prezent în Bucureşti la 15 termene de judecată, iar cheltuielile necesitate de aceste deplasări (de la localitatea de domiciliu, situată la peste 400 km distanţă), precum şi de transportul recurentului pentru efectuarea expertizei medico-legale depăşesc suma acordată de curtea de apel (26.090.910 lei);
- probele menţionate evidenţiază dimensiunile prejudiciului suferit de reclamantul recurent (care nu mai poate realiza venituri conform pregătirii sale şi are nevoie de îngrijiri medicale, alimentaţie deosebită şi un însoţitor), precum şi costurile ocazionate de proces, astfel că sunt hotărâtoare pentru soluţionarea cererilor referitoare la despăgubirile materiale şi cheltuielile de judecată.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi admis, în sensul modificării parţiale a hotărârii atacate şi obligării pârâtei, prin mandatar, la plata unei prestaţii periodice lunare, pe tot timpul vieţii recurentului, cu începere de la data introducerii acţiunii, fără ca despăgubirea totală să depăşească plafonul de 300.000.000 lei coroane suedeze, prevăzut de secţiunea 14 alin. (1) din Legea (suedeză) privind daunele produse în circulaţia auto.
La stabilirea cuantumului prestaţiei periodice acordate reclamantului s-au avut în vedere orientativ, nevoile acestuia, condiţiile sale de viaţă până în momentul producerii accidentului precum şi preţurile actuale din România, în general, şi din localitatea de domiciliu (Zalău, judeţul Sălaj).
În sfârşit, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, care va fi obligată să-i plătească reclamantului 103.365.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanţele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul O.O.V. împotriva deciziei nr. 1135 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că obligă pârâta SC L.A.B. prin mandatar SC A.I. SRL să plătească reclamantului şi suma de 1500 dolari SUA, prestaţie juridică lunară, începând cu data introducerii acţiunii 25 iunie 2005, pe timpul vieţii solicitantului, fără ca despăgubirea totală să depăşească plafonul de 300 milioane coroane suedeze.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi decizii .
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 103.365.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate instanţele.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 775/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
