ICCJ. Decizia nr. 7997/2005. Civil. încetare activitate marca. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7997
Dosar nr. 28.609/1/2005
(nr vechi 12.147/2005)
Şedinţa publică din 10 octombrie 2006
Deliberând, asupra acţiunii înregistrată la 28 august 2001 pe rolul Tribunalului Harghita, prin care reclamanta editura K. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC P.A. SRL şi SC E.P. SRL, pentru:
- constatarea că pârâtele au încălcat dreptul reclamantei de folosinţă exclusivă asupra mărcii grafice al editurii K.;
- obligarea pârâtelor să înceteze să publice, să comercializeze şi să distribuie publicaţii purtând semnul grafic în discuţie;
- să fie obligate pârâtele la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru publicarea , fără acordul titularului de marcă a semnului grafic al editurii K. pe volumul intitulat „I." al autorului D.G.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că îşi desfăşoară activitatea din anul 1970 sub numele de editura K. şi a publicat până în prezent peste 3.000 de titluri. Semnul grafic distinctiv al editurii a fost protejat de OSIM, iar în anul 2000, pârâtele au încălcat protecţia pentru sigla editurii şi au publicat volumul „I." utilizând fără acordul reclamantei semnul său grafic distinctiv.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 84/1998.
Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 350 din 12 martie 2002 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că pe coperta cărţii „I." nu se află semnul de marcă protejat, dar acest semn se găseşte în interiorul cărţii, nu pe produs sau pe ambalajul acestuia.
Instanţa a considerat neesenţial faptul că pe carte şi în interior apare acest semn de vreme ce produsul este însoţit de o supracopertă care nu poartă semnul în discuţie. S-a mai reţinut că lucrarea în sine este o prezentare a istoriei editurii K. de către fondatorul al editurii, scriitorul D.G. şi apariţia în carte a semnului distinctiv al editurii K. care a fost creat de autor, nu poate fi privită ca o încălcare a art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia civilă nr. 53/A din 11 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamantei care a criticat soluţia de fond pentru greşita interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut în mod legal că deşi semnul editurii K., care se bucură de protecţie, apare pe coperta cărţii, cartea este prevăzută cu o supracopertă care are inserată editura şi autorul şi deci sigla editurii K. nu apare expusă. S-a interpretat gestul de a tipări sigla editurii K. pe copertă ca un gest de recunoştinţă faţă de întemeietorul editurii care este totodată şi autorul cărţii în discuţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4734 din 14 noiembrie 2003 a admis recursurile reclamantei şi pârâtei SC P.A. SRL. A fost casată Decizia Curţii de apel şi trimisă cauza spre rejudecare ca litigiu comercial, la Tribunalul Harghita.
În motivarea acestei decizii s-a apreciat că litigiul este de natură comercială, părţile fiind comercianţi, iar raporturile juridice dintre ele vizează o eventuală concurenţă neloială.
Tribunalul Harghita, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 814 din 30 aprilie 2004 a respins acţiunea.
S-a considerat că semnul de marcă protejat se află în interiorul produsului şi nu pe produs sau pe ambalaj. S-a mai reţinut că sigla nu a fost imprimată în culorile în care ea a fost protejată.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 a respins apelul reclamantei.
S-a reţinut în considerentele deciziei că marca în litigiu a fost admisă la înregistrare potrivit deciziei OSIM din 7 mai 2001 şi publicată în mai 2001 la un an după apariţia cărţii.
În raport de această situaţie s-a constatat că nu se aplică în cauză dispoziţiile art. 35 alin. (2) deoarece acestea se referă la interdicţii numai după publicarea mărcii, iar în temeiul art. 83 alin. (3), nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii.
Or, în cauză, s-a constatat că protecţia mărcii a expirat la 14 august 2000 şi de la această dată şi până la data noii publicări a mărcii, reclamanta nu se bucura de protecţie, fiind irelevant că OSIM a emis Decizia de înregistrare a mărcii numai la 7 mai 2001, reclamanta având mijloacele prevăzute de Legea nr. 29/1990 pentru a grăbi obţinerea protecţiei, de care însă nu a uzat.
Pe de altă parte s-a apreciat că semnul nu este identic cu cel protejat el nefiind de culoare verde şi nu a fost folosit pentru produse identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată, el nefiind alăturat numelui editurii pârâte.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, criticând soluţia instanţei de fond şi respectiv a instanţei de apel pentru greşita interpretare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii 84/1998 incidente în cauză. S-a mai criticat considerentul potrivit căruia protecţia mărcii ar fi expirat anterior publicării volumului „I." faţă de împrejurarea că în mod constant pârâtele nu au contestat existenţa protecţiei mărcii editurii K. ci au pretins că dreptul protejat de marcă nu a fost încălcat.
Recursul este fondat şi se va admite pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, efectul juridic al înregistrării mărcii este protecţia ce este conferită titularului său care are un drept exclusiv asupra acesteia.
Art. 35 alin. (2) lit. a) din lege conferă titularului mărcii o acţiune în justiţie pentru a-şi proteja marca înregistrată în cazul în care un terţ ar folosi în activitatea sa comercială, fără consimţământul titularului, un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată.
Reclamanta, titulară a siglei de identificare a editurii K., un căluţ stilizat înaripat, şi-a fondat acţiunea în justiţie împotriva pârâtelor pe dispoziţiile mai sus citate.
În raport de situaţia de fapt dovedită în cauză şi necontestată de pârâte, soluţia dată atât de instanţa de fond cât şi de cea din apel este nelegală.
Instanţa de apel trebuia să constate că instanţa de fond în mod greşit a constatat că în cauză nu s-a încălcat dreptul exclusiv al titularului editura K. de a folosi marca în discuţie.
Publicarea siglei editurii K. pe cartea „I." de D.G. apărută la Cluj în anul 2000, este de natură să încalce acest drept.
Reclamanta nu şi-a dat consimţământul pentru folosirea în cartea în discuţie a siglei sale.
Cu toate acestea pârâtele au folosit sigla editurii K. în cartea „I." publicată la Cluj în anul 2000, atât pe copertă, în relief dar şi în interiorul cărţii, în pagina cu prezentarea titlului şi autorului precum şi în paginile cuprinzând prefaţa şi fiecare din cele XVI capitole.
Împrejurarea că semnul nu este tipărit pe supracoperta cărţii, pe care apare titlul, editura şi autorul nu este de natură a conduce la concluzia că dreptul protejat prin dispoziţiile art. 35 nu a fost încălcat.
„Produsul" despre care vorbeşte textul citat este cartea în ansamblul ei, care pentru a fi cumpărată, potrivit obiceiului cititorului obişnuit, este răsfoită. Ca urmare, asocierea simbolului găsit în paginile cărţii cu editura care l-a consacrat, este inevitabilă.
Sub acest aspect nu este nevoie să se deschidă supracoperta pentru a se găsi şi simbolul imprimat pe copertă deşi cititorul pasionat face şi acest gest înainte de cumpărare sau chiar după cumpărare.
Textul este explicit şi clar şi nu conduce la concluzia că folosirea ascunsă şi nu manifestă, cum au încercat pârâtele să se explice, a unui atare însemn ar putea fi exceptată de la consecinţele folosirii semnului fără acordul titularului.
Nu se poate primi nici apărarea în sensul că folosirea semnului s-a făcut în mod inevitabil în lucrarea care este consacrată istoriei editurii K. scrisă de un autor care este însuşi fondatorul acesteia.
Această apărare ar fi putut fi primită dacă paginile cărţii s-ar fi rezumat la prezentarea siglei în maniera în care aceasta apare în planşele fotografice de la paginile 32 şi respectiv 81.
Modalitatea de concepţie grafică a cărţii cu includerea siglei în paginile şi coperta sa ca element de concepţie de prezentare tipografică induce în mod obiectiv ideea asocierii cu editura identificată prin sigla în discuţie deoarece un desen, o reprezentare grafică atrage în primul rând atenţia înaintea textului scris.
Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel are datoria să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Or, se constată că argumentarea respingerii apelului, în sensul că la momentul apariţiei cărţii sigla reclamantei nu se mai bucura de protecţie ca să facă necesar consimţământul ei, depăşeşte apărările pârâtelor la instanţa de fond. Acestea nu au negat protecţia mărcii ci au pledat pentru lipsa de încălcare a dreptului apărat de art. 35 din Legea 84/1998.
Deşi pârâtele au susţinut, ulterior, în combaterea recursului şi această apărare, neinvocată însă cum s-a arătat la fond, în raport de dispoziţiile art. 294 şi art. 316 C. proc. civ., nu va putea fi luată în considerare.
Chiar şi în prezenţa unei asemenea apărări, care ar fi putut fi obiect de analiză şi care a fost reţinută suplimentar de curtea de apel, respingerea apelului nu s-a justificat.
Cartea a apărut, conform menţiunilor din paginile sale în anul 2000 fără să se precizeze luna. Elaborarea şi editarea cărţii, proces care este de durată, s-a putut întinde pe mai multe luni, acestea fiind iniţiate în mod obiectiv într-o perioadă situată în plină protecţie a dreptului.
Este adevărat că dreptul de protecţie a expirat într-o primă fază la 14 august 2000 şi a fost reînnoit prin Decizia OSIM emisă la 7 mai 2001, însă s-a dovedit că reclamanta a făcut diligenţe în acest sens înainte de expirarea termenului pentru care s-a acordat protecţie adică 17 iulie 2000 şi, corelativ, în cauză nu există dovezi ale datei certe de apariţie a volumului în discuţie pentru a se aprecia dacă el a fost publicat înainte sau după data de 14 august 2000. Probele nu s-au făcut pentru că nici pârâtele nu au invocat această apărare, prezentă de altfel numai în considerentele hotărârii atacate.
Nu există dubii nici cu privire la identificarea dintre sigla reclamantei, protejată prin deciziile OSIM şi semnul folosit în cartea în discuţie, identitate necontestată, relevată şi de paginile cărţii care o reproduce şi de planşele fotografice. Nici argumentele privind culoarea siglei nu se pot reţine în apărare.
În Decizia OSIM de protecţie, sigla, semnul distinctiv este individualizat şi prin alegerea culorii, verde. De remarcat că verde este coperta cărţii pe care sigla apare în relief iar cartea nu este colorată în interior, astfel că folosirea unei cerneli, alta decât cea verde pentru sigla în interiorul cărţii nu este de natură să fundamenteze apărarea că semnul folosit nu este identic cu sigla protejată.
Pentru toate aceste considerente se constată că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi văzând şi dispoziţiile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ. pentru aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite se va admite recursul şi se va modifica Decizia nr. 217/2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş în sensul că se va admite apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 814/2004 a Tribunalului Harghita care va fi schimbată în tot.
Se va admite acţiunea reclamantei şi vor fi obligate pârâtele să înceteze să publice, să comercializeze şi să distribuie orice publicaţie purtând un semn grafic identic cu marca a cărei titulară este reclamantă.
Constatând că prin acţiunea lor, de a se folosi, în publicarea cărţii „I." de sigla editurii K., fără acordul acesteia, au creat un prejudiciu moral reclamantei şi apreciind rezonabile pretenţiile acesteia formulate prin solicitarea sumei de 20.000.000 lei vechi se va admite şi această cerere, urmând a fi obligate pârâtele la plata acestei sume cu titlu de daune morale către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta SC E.K. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, modifică Decizia nr. 217/A din 30 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, în sensul că admite apelul împotriva sentinţei civile nr. 814 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Harghita.
Schimbă această din urmă sentinţă în tot în sensul că admite acţiunea şi obligă pe pârâte să înceteze să publice să comercializeze şi să distribuie orice publicaţie purtând un semn grafic identic cu marca aparţinând editurii "K.".
Obligă pe pârâte la 2.000 lei daune morale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7971/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7999/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
