ICCJ. Decizia nr. 8005/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8005

Dosar nr. 11.541/1/2005

(nr. vechi 2790/2005)

Şedinţa publică din 11 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 349 din 7 noiembrie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată iniţial Prefecturii judeţului Cluj, numita F.M.D. a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul din Dej, judeţul Cluj, construcţiile fiind demolate, pe locul acestora desfăşurându-şi în prezent activitatea Direcţia de Poştă şi Telecomunicaţii, precum şi pentru terenul aferent imobilului amintit, în suprafaţă de 86 mp.

Prin dispoziţia nr. 1487 din 27 aprilie 2004 Primarul municipiului Dej, judeţul Cluj, căruia i s-a trimis notificarea, a respins solicitarea formulată de F.M.D. cu motivarea că „imobilul revendicat, situat în Dej, judeţ Cluj, înscris în C.F. Dej, nr.topo. 931/2, având ramură de folosinţă curte intravilan, în suprafaţă de 40 mp, respectiv imobilul cu nr.topo 931/3/1, cu ramură de folosinţă casă cu 6 camere, 2 bucătării, în suprafaţă de 86 mp nu se află în proprietatea Statului Român, ci a intrat în proprietatea Direcţiei de Poştă şi Telecomunicaţii Cluj, pe acest teren fiind edificat sediul Direcţiei de Poştă şi Telecomunicaţii Dej.

La data de 26 mai 2004 reclamanta F.M.D. a contestat în justiţie dispoziţia emisă de Primarul municipiului Dej, judeţul Cluj, solicitând anularea actului, în temeiul următoarelor considerente: părinţii reclamantei, F.M. şi F.D. au fost proprietarii imobilului înscris, iniţial, în C.F. Dej, bun expropriat în anul 1974; după expropriere, imobilul a fost dezmembrat, formându-se numere noi de C.F. şi alte numere topografice; terenul care face obiectul dispoziţiei atacate, în suprafaţă de 144 mp, cu nr.topo 931/3/2/1/1, a fost înscris în C.F. pe numele Statului Român; pentru restul terenului reclamanta a notificat D.T. Cluj; dispoziţia este nelegală pentru că se referă numai la suprafaţa de 40 mp cu destinaţia curte, când, în realitate, conform schiţei anexe la actul de dezmembrare, terenul dezmembrat în favoarea Statului Român, conform nr.topo 931/3/2 era în suprafaţă de 250 mp, din care, în urma unor operaţiuni, a rămas liberă suprafaţa de 144 mp restituibilă în natură.

Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1518 din 16 iulie 2004, a respins acţiunea reclamantei F.M.D. împotriva pârâtei Primăria municipiului Dej, judeţul Cluj, pe motiv că aceasta nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 2379/A din 29 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa tribunalului şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

Aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 11/A din 17 ianuarie 2005, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei împotriva dispoziţiei emisă de Primarul municipiului Dej, judeţul Cluj.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut şi motivat următoarele: conform cuprinsului C.F. Dej, antecesorii reclamantei au fost proprietari tabulari ai parcelelor cu nr.top.931/2, curte în intravilan în suprafaţă de 40 stjp şi nr.931/3/1 casă cu 6 camere, 2 bucătării, cu teren aferent în suprafaţă de 86 stjp. Parcela cu nr.top 931/3/1 teren în suprafaţă de 86 stjp a fost transcrisă în C.F. Dej, fiind alipită altor două parcele, proprietar tabular fiind S.N.T.C. , R. SA, D.T. Cluj, parcela cu nr.top 931/2 curte în intravilan în suprafaţă de 40 stjp, rămânând înscrisă în vechea C.F. Dej, proprietatea tabulară a Statului Român.

Raportând cuprinsul cărţilor funciare la cuprinsul notificării, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii numai pentru clădirea demolată şi terenul aferent acesteia în suprafaţă de 86 stjp, probabil, dintr-o eroare materială reclamanta menţinând 86 mp, care, indubitabil, reprezintă parcela cu nr.top.931/3/1 din C.F. Dej, proprietatea tabulară a S.N.T.C. R. SA D.T. Cluj.

Cum obiectul procesului îl constituie parcela cu nr.topo. 931/2 în suprafaţă de 40 stjp, respectiv 144 mp, ce a rămas în proprietatea tabulară a Statului Român în C.F. Dej, instanţa de apel a respins acţiunea reţinând că pentru această parcelă reclamanta nu a făcut notificare.

Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta F.M.D. care a susţinut că soluţia instanţei este rezultatul unei grave erori când s-a reţinut că parcela cu nr.topo 931/2 în suprafaţă de 40 stjp, respectiv 144 mp, rămasă în proprietatea Statului Român în C.F. Dej nu ar fi făcut obiectul notificării. Că este aşa, rezultă şi din dispoziţia contestată în justiţie în care Primarul municipiului Dej, judeţul Cluj se pronunţă asupra acestei suprafeţe de teren, dar afirmă că ea nu ar mai reprezenta proprietatea Statului Român.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed.

Potrivit Extrasului funciar, Foaia de avere Colectiva Dej (fila 44 dosar de fond) în baza încheierii nr. 225/1968 numiţii F.M. şi F.D., antecesorii reclamantei, au fost intabulaţi cu un imobil compus din două corpuri de clădire, curte şi grădină în suprafaţă de 1540 mp. Nu este lămurit în proces în ce temei nemişcătorul a trecut în proprietatea statului, dar prin Decizia nr. 39 din 4 martie 1974 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al municipiului Dej (filele 46-47 dosar de fond), terenul proprietatea autorilor reclamantei din Dej, înscris în C.F. colectivă a fost dezmembrat în mai multe parcele, iar cele două corpuri de clădire, printr-o apartamentare diferită, au căpătat o nouă numerotare topografică.

Este adevărat că prin notificarea nr. 349 din 7 noiembrie 2001 (fila 18 dosar de fond) adresată, iniţial, Prefecturii judeţului Cluj, nu au fost indicate numerele topografice pe care le-au obţinut parcelele de teren după preluarea imobilului de către stat şi dezmembrarea nemişcătorului, dar reclamanta a cerut măsuri reparatorii pentru imobilul din Dej, ce a aparţinut autorilor săi F.M.T. şi F.F.D.L. şi care mai este deţinut de către stat. Că este aşa, rezultă din dispoziţia nr. 1487 din 27 aprilie 2004 (fila 7 dosar de fond) emisă de Primarul municipiului Dej, judeţul Cluj, act care face obiect al contestaţiei introductive de instanţă şi în care emitentul se pronunţă şi cu privire la parcela înscrisă actualmente în C.F. Dej nr.topo 931/2 „având ramură de folosinţă curte intravilan, în suprafaţă de 40 mp" (în realitate 40 stjp), ceea ce înseamnă că însăşi persoana juridică deţinătoare s-a considerat sesizată prin notificare şi cu această suprafaţă de teren.

Cum instanţa de apel a hotărât, greşit, contrariul, se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea deciziei şi reluarea judecăţii la aceeaşi instanţă pentru ca prin suplimentarea probatoriului, inclusiv printr-o expertiză tehnică de specialitate, să fie identificată suprafaţa de teren revendicată, să se stabilească deţinătorul acesteia şi dacă terenul este liber, iar în caz negativ, să se determine forma măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta, potrivit legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta F.M.D. împotriva deciziei nr. 11/A din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8005/2005. Civil