ICCJ. Decizia nr. 802/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 802
Dosar nr. 3871/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 1799 din 16 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta P.D.E. a solicitat anularea deciziei nr. 73 din 11 septembrie 2001 a SC R. SA Odobeşti.
În motivarea acţiunii a arătat că, în calitate de moştenitoare a defunctului I.N., a solicitat pârâtei restituirea în natură a 2.500 mp teren situat în comuna Vîrteşcoiu şi despăgubiri pentru construcţiile demolate ce se aflau pe acesta.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi art. 8 din HG nr. 614/2001.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat citarea în cauză a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, ca minister implicat în privatizare în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001. Acesta a depus la rândul său întâmpinare, invocând lipsa calităţii procesuale pasive.
S-a administrat proba cu acte şi expertize topometrice şi construcţii.
Deoarece din raportul de expertiză construcţii T.I. a rezultat că imobilul construcţie a fost demolat în 1980 din ordinul fostei conduceri a IAS Odobeşti, s-a dispus citarea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.G.F.P. Vrancea pentru Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa introducând greşit în cauză acest minister, cu încălcarea principiului disponibilităţii, doar părţile stabilind cadrul procesual.
La data de 11 noiembrie 2002, anterior începerii dezbaterilor în fond, reclamanta a depus cerere prin care solicită obligarea la despăgubiri pentru clădirea demolată a Agenţiei Domeniilor Statului iar în subsidiar a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 211 din 11 noiembrie 2002 Tribunalul Vrancea a admis în parte contestaţia formulată de P.D.E. împotriva deciziei nr. 73 din 11 septembrie 2001 emisă în baza Legii nr. 10/2001.
A admis excepţia invocată de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a respins contestaţia faţă de acesta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de D.G.F.P. Vrancea.
A stabilit valoarea despăgubirilor constând în contravaloarea imobilului demolat la suma de 149.249.000 lei în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
A anulat Decizia nr. 73/11 septembrie 2001 a SC R. SA Odobeşti.
A luat act de renunţarea la judecată cu privire la restituirea terenului.
A respins contestaţia ca neîntemeiată faţă de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti pentru despăgubiri şi ca fiind rămasă fără obiect în ceea ce priveşte terenul.
A respins contestaţia ca nefondată faţă de SC R. SA Odobeşti referitor la obligarea acesteia la despăgubiri.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că Agenţia Domeniilor Statului nu poate fi obligată la despăgubiri pentru construcţia demolată deoarece aceasta este implicată doar în privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă.
S-a apreciat că în speţă nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 deoarece acestea se referă la imobilele preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul societăţii comerciale privatizate, ori în cauză imobilul a fost demolat în anii 1980.
S-a constatat că dreptul la despăgubiri derivă din dispoziţiile art. 1 pct. 2 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 Ministerul Finanţelor Publice având calitate procesuală pasivă conform dispoziţiilor art. 26 pct. 3 din aceeaşi lege.
Valoarea despăgubirilor a fost stabilită conform concluziilor raportului de expertiză, valoare care nu a fost contestată de nici una din părţi.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând faptul că faţă de Ministerul Finanţelor Publice nu a fost formulată în speţă nici o cerere de chemare în judecată, acesta fiind citat din oficiu, încălcându-se principiul disponibilităţii, faptul că s-a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că nu s-a acordat Ministerului Finanţelor Publice posibilitatea de a depune obiecţiuni la raportul de expertiză.
Prin Decizia civilă nr. 64/A din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că nu se poate invoca încălcarea principiului disponibilităţii, mandatarul T.M. solicitând obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata de despăgubiri, măsura citării acestui minister impunându-se faţă de concluziile raportului de expertiză.
A mai reţinut instanţa de apel faptul că Ministerul Finanţelor Publice a avut posibilitatea formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză, reprezentantul acestuia solicitând la data de 28 octombrie 2002 acordarea unui nou termen de judecată pentru studierea dosarului şi depunerea întâmpinării.
Totodată, instanţa de apel a reţinut împrejurarea potrivit căreia calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice derivă din dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea invocând motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 4 vizează faptul că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, lărgind cadrul de aplicare al art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi trecând peste dispoziţiile imperative ale art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, recurentul a susţinut faptul că este greşită reţinerea instanţei de apel potrivit căreia reclamanta P.D.E. a respectat procedura instituită de art. 2 din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că în mod greşit Tribunalul Vrancea a obligat Ministerul Finanţelor Publice în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În fine, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că în speţă nu a fost încălcat principiul disponibilităţii, Ministerul Finanţelor Publice fiind introdus în proces fără a exista vreo cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva acestuia.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 26 alin. (3) şi art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită are posibilitatea de a chema în judecată statul dacă în termen de 90 de zile de la data notificării nu a primit comunicarea din partea primăriei sau unitatea deţinătoare a imobilului nu a fost identificată.
Este de observat că din concluziile raportului de expertiză construcţii T.I. rezultă faptul că imobilul a fost demolat în anul 1980 din ordinul fostei conduceri a IAS Odobeşti.
Astfel, în mod corect a apreciat instanţa asupra introducerii în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere dispoziţiile legale mai sus amintite precum şi cererea formulată în acest sens de către reclamantă anterior începerii dezbaterilor în fond.
La termenul din 28 octombrie 2002, reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru studierea dosarului şi depunerea întâmpinării, termen care a fost acordat de către instanţă, astfel că a existat posibilitatea formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză care fusese depus la 17 septembrie 2002, dosar fond.
Totodată, recurentul-reclamant nu explică în ce constă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel cu privire la modul în care au fost acordate despăgubirile şi nici nu menţionează în ce constă încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu îşi găsesc incidenţa în cauză.
Totodată, pentru considerentele mai sus menţionate, este de reţinut că în mod corect a stabilit instanţa de apel faptul că nu s-a încălcat principiul disponibilităţii, astfel că nu îşi găsesc incidenţa în cauză nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerea din cererea de recurs, potrivit căreia în mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamanta a respectat procedura instituită de art. 26 din Legea nr. 10/2001, este de observat că aceasta nu se justifică, faţă de faptul că reclamanta s-a adresat cu notificare primăriei potrivit procedurii prevăzute de textul de lege menţionat. De altfel, instanţa de apel, reţinând în considerente acest aspect, a motivat de ce nu se justifică motivul din cererea de apel, potrivit căruia reclamanta nu s-a adresat cu notificare primăriei.
Astfel fiind şi având în vedere faptul că în mod corect a reţinut instanţa de apel împrejurarea potrivit căreia calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice derivă din dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru considerentele mai sus arătate, este de reţinut că nici dispoziţiile art. 304 pct. 7 nu îşi găsesc incidenţa în cauză.
Astfel fiind, constatând că nici una dintre critici nu este întemeiată, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 (1) C. proc. civ. respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei nr. 64 A din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 969/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 785/2005. Civil → |
|---|
