ICCJ. Decizia nr. 805/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 2 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului București reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primar general solicitând ca prin sentință să se dispună obligarea acestuia de a soluționa notificarea ce i-a fost adresată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a arătat că în calitate de moștenitoare a soțului ei, B.I., decedat în anul 1964, a solicitat să-i fie restituit imobilul situat în București, însă nu a primit răspuns deși termenul legal a fost cu mult depășit.
Prin sentința civilă nr. 200 din 20 februarie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură a imobilului în termen de o lună de rămânerea definitivă a hotărârii.
Instanța a reținut în esență că pârâtul a încălcat prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, omițând să se pronunțe în termenul legal asupra notificării formulate de reclamantă.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de fond prin decizia civilă nr. 344 din 11 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
Pârâtul a atacat cu recurs această decizie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, astfel încât acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Recursul este nefondat.
Caracterul imperativ al reglementării cuprinse în art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă în primul rând din redactarea textului: "în termen de 60 de zile_unitatea_este obligată să se pronunțe_". El este în acord cu natura reparatorie a Legii nr. 10/2001 și cu principiile de drept potrivit cărora este inadmisibil ca o obligație legală circumscrisă unui anumit termen să fie lăsată la latitudinea debitorului, fără nici o consecință juridică în caz de neexecutare.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că neexecutarea s-ar datora culpei reclamantei care nu ar fi depus toate înscrisurile necesare pentru soluționarea notificării.
în consecință, cum hotărârile sunt legale și temeinice, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 723/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 920/2005. Civil → |
|---|
