ICCJ. Decizia nr. 8091/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 384/S din 17 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr. 2364/2003 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria orașului stațiune Predeal, prin primar, invocată din oficiu și, în consecință, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P.M.M. și P.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului stațiune Predeal, prin primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că:
Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacității civile din dreptul civil material definită ca fiind acea parte a capacității juridice a persoanei care constă în aptitudinea acesteia de a avea și de a exercita drepturile civile și de a avea și de a-și asuma obligație civilă prin încheierea de acte juridice.
Pornind de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice potrivit cărora: "Capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații", capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Persoana care are capacitate de folosință a drepturilor civile are și capacitate procesuală de folosință în legătură cu drepturile și obligațiile sale.
în condițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată". per a contrario, persoana fizică sau juridică ce nu are folosința drepturilor civile nu poate fi parte în judecată.
în speță, a fost chemată în judecată în calitate de pârât Primăria orașului stațiune Predeal, or, aceasta ca structură instituțională administrativă nu se încadrează în nici una dintre categoriile de persoane juridice enumerate limitativ de art.26 lit. a)-d) din Decretul nr. 31/1954. De asemenea, Primăria orașului stațiune Predeal nu a luat ființă ca persoană juridică conform art. 28 din actul normativ menționat.
Conform art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale "Primarul, viceprimarul, respectiv vice-primarii, secretarul comunei, al orașului sau al subdiviziunii administrativ teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local constituie o structură funcțională cu activitate permanentă denumită Primăria comunei sau orașului care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale".
Legea nr. 215/2001, care reprezintă legea cadru în materia administrației publice locale, nu cuprinde nici o dispoziție în sensul acordării personalității juridice primăriei însă, în același timp prevede în art. 19 că unitățile administrativ teritoriale (comune, orașe și județe), sunt persoane juridice cu patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.
Ca urmare, în sistemul de drept actual, primăria este o structură instituțională fără personalitate juridică iar, într-o atare situație față de dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ea nu poate sta ca parte într-un proces civil.
în consecință, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria orașului stațiune Predeal este întemeiată și a fost admisă de către instanță în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
în ceea ce privește sancțiunea ce intervine în cazul lipsei capacității procesuale de folosință este de menționat că, codul de procedură civilă nu conține în mod expres o dispoziție în acest sens. însă, raportat la prevederile art. 161 C. proc. civ., această sancțiune nu poate consta decât în anularea cererii de chemare în judecată deoarece, dacă legea instituie această sancțiune cu privire la cererea promovată față de o persoană fără capacitate procesuală de exercițiu, ea trebuie să opereze și în cazul mai grav în care în judecată este acționată o persoană ce nu are aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții P.M.M. și P.V.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 316/Ap din 8 aprilie 2004 a respins apelul reclamanților.
Petru a da această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că primăria nu are calitate procesuală pasivă și nici capacitate de folosință.
Conform definiției dată de legiuitor în art. 91 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă formată din primar, viceprimar, secretar și aparatul propriu al unității administrativ teritoriale, și care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Această structură funcțională nu are personalitate juridică nici din perspectiva Legii nr. 215/2001 și nici a Decretului nr. 31/1954 și prin urmare, nu poate sta în judecată.
în ceea ce-l privește pe primar, este adevărat că acesta are un mandat legal de a reprezenta unitatea administrativ teritorială în relațiile cu terții și în justiție [art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001). Dar aceasta nu înseamnă că primarul poate sta în nume propriu în instanță, în litigii ca cel de față, el fiind numai un mandatar al persoanei juridice precizate de legiuitor, [prin excepție, primarul stă în judecată în nume propriu în condițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, respectiv când prin acțiune se solicită plata unor daune].
Atât Legea nr. 10/2001 cât și Normele metodologice emise în aplicarea acesteia (aprobate prin H.G. nr. 498/2003) stabilesc părțile între care se derulează procedura specială pe care o reglementează: persoana îndreptățită, pe de o parte și unitatea deținătoare, pe de altă parte.
Unitatea deținătoare este, fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii [cap. II din Norme, art. 20 alin. (1) din lege].
Sublinierea pe care legiuitorul o face cu privire la personalitatea juridică pe care trebuie să o aibă unitatea deținătoare este esențială, deoarece numai o persoană juridică ce are personalitate juridică, cu patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, poate dispune asupra bunurilor imobile pe care le are în proprietate.
în cauza de față, unitatea deținătoare cu personalitate juridică, așa cum este definită de lege, este orașul Predeal.
Aceasta deoarece bunurile aflate în proprietatea privată a statului, cum este cazul locuinței de față, au trecut, ope legis, în proprietatea unităților administrativ teritoriale pe teritoriul cărora se aflau respectivele imobile (art. 4 din Legea nr. 61/1991 și H.G. nr. 313/1991). Titular al dreptului de proprietate asupra unor asemenea imobile a devenit comuna, orașul, municipiul sau județul, după caz, și nu consiliile locale (care sunt organe deliberative), primăria (care este o structură funcțională) sau primarul (care îndeplinește o funcție de autoritate publică, fiind șeful administrației publice locale și al aparatului propriu), conform art. 21,art. 66 și art. 91 din Legea nr. 215/2001.
Este adevărat apoi că unitatea deținătoare trebuie să emită, prin organele sale de conducere, o decizie sau dispoziție, prin care să răspundă notificării persoanei îndreptățite.
Aceasta nu înseamnă însă că ulterior (când persoana îndreptățită nu este mulțumită de decizia respectivă) în judecată trebuie să stea organul de conducere al unității deținătoare, ci unitatea deținătoare însăși, care are personalitate juridică și drept de dispoziție asupra bunului obiect al cererii de restituire.
Altfel spus, nu primăria sau primarul pot fi chemați în judecată, întrucât ei nici nu au capacitate procesuală în asemenea litigii (nu au folosința drepturilor procesuale civile asupra bunului dedus judecății), ei nu pot fi obligați la restituirea imobilului, ci unitatea administrativ teritorială care are, conform art. 19 din Legea nr. 215/2001, personalitate juridică, cu "patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină".
împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) și art. 304 pct. 10 din același cod (instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii).
Recursul este fondat.
Raportul litigios prezent are în vedere dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și anume, dreptul persoanei îndreptățite de a ataca în justiție decizia emisă de deținătorul imobilului.
Această situație este acoperită de art. 20-24 din lege, și, corespunzător cazului de față, dispoziția atacată este dată de primarul comunei, orașului, etc., îndrituit de lege pentru a emite astfel de acte.
Refuzul primei instanțe de a aduce o delegare pe fondul pricinii prin constatarea lipsei capacității de folosință a persoanei chemată în judecată reprezintă o încălcare severă a liberului acces la justiție și, în același timp, o derobare a judecătorului de fond de sarcina rolului activ în judecarea cauzelor cu care este investit.
în motivarea acestei rezoluții trebuie pornit de la necesitatea ca actul normativ edictat să fie clar, concis, fără echivocuri și la îndemâna destinatarilor; aceștia trebuie să fie în măsură a-și regla conduita ulterioară bazându-se pe interpretarea textelor legale cu judecata omului diligent, normal. Norma juridică trebuie să dea răspunsuri clare atât în ceea ce privește fondul problemei, cât și în ceea ce privește aspectele procesuale ce interesează pentru realizarea drepturilor subiective proprii.
Chiar dacă legea amintită conține dispoziții confuze, capătă o importanță mărită rolul activ al judecătorului, acesta fiind un principiu de bază al judecății expres reglementat de lege, art. 129 C. proc. civ.
Lăsând procesul nesoluționat pe fond prin invocarea unor reguli procesuale indecise cu privire la care practica instanțelor este variată, judecătorul fondului a manifestat o lipsă de rol activ importantă. Deslușirea acestor aspecte procedurale trebuia realizată în cadrul judecării cauzei prin indicarea de către instanță a regulilor ce definesc cadrul procesual în concepția proprie, pentru a nu expune părțile unor sancțiuni foarte severe care exclud pe viitor discutarea drepturilor proprii și valorificarea acestora în justiție prin pierderea termenului de exercitare a contestației.
După cum, în mod judicios, în decizia recurată, a fost exprimată opinia separată, câtă vreme legea specială prevede posibilitatea cenzurii pe calea judecătorească a dispozițiilor emise de primar, iar partea își exercită acest drept și cheamă în judecată, conform regulilor procedurale comune, pe emitentul actului, după o evaluare minimă a omului diligent și care a beneficiat de asistență juridică calificată, orice incidente procedurale bazate pe diferite interpretări în cazurile în care legea nu este transparentă, trebuiesc puse în discuția părților și valorificate în sensul în care judecătorul să poată aduce o hotărâre asupra fondului litigios, finalitate supremă a sistemului judiciar.
Față de argumentele de mai sus, recursul a fost admis, au fost casate ambele hotărâri și a fost trimisă cauza la aceeași instanță de fond pentru a continua judecata.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8088/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8084/2005. Civil → |
|---|
