ICCJ. Decizia nr. 833/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 833
Dosar nr. 12217/3/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, sub nr. 1843/2005, la data de 9 mai 2005, H.I. şi H.T. au cerut instanţei ca, în contradictoriu cu A.V.A.S., să anuleze Decizia nr. 180 din 25 martie 2005 emisă de pârâta A.V.A.S. în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care, netemeinic şi nelegal, Ie-a fost respinsă notificarea şi s-o oblige pe pârâtă la acordarea de despăgubiri pentru imobilul - moară din comuna Stănişeşti, sat Slobozia, jud. Bacău.
În motivarea demersului lor judiciar, reclamanţii au arătat că în mod eronat s-a reţinut de către pârâtă că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce a constituit obiectul notificării în condiţiile în care au ataşat notificării toate actele doveditoare impuse de prevederile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa nr. 1432 din 14 decembrie 2005, a respins excepţia calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., a admis contestaţia formulată de H.I. şi H.T. împotriva deciziei nr. 180 din 25 martie 2005 cu privire la soluţionarea notificării formulate şi înregistrate sub nr. 1077 din 2 martie 2004, pe care a anulat-o şi a obligat intimata A.V.A.S. să emită oferta de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în speţă, câte vreme această instituţie a emis Decizia contestată şi că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului cu certificatul nr. 2703 din 5 iulie 1993 emis de Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Arhivelor Statului şi cu procesul verbal din 10 septembrie 1056 întocmit de Sfatul popular Raionul Zeletin, comuna Slobozia, unde, la art. 12, figurează autorul reclamanţilor, H.L., cu teren în suprafaţă de 3,5 ha teren şi o moară, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, care prevăd că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele de preluare abuzivă.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta A.V.A.S. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a anulat Decizia nr. 180 din 25 martie 2005, care este legală şi temeinică întrucât contestatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate la momentul soluţionării notificării potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv cu acte translative de proprietate , astfel cum impun normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, respectiv cu act de vânzare-cumpărare, donaţie, extras de carte funciară.
Pârâta A.V.A.S. a mai susţinut că prin obligarea sa de către instanţa de fond la a face ofertă de despăgubiri, au fost interpretate şi aplicate nelegal dispoziţiile art. 13 alin. (1) Cap. III din Legea nr. 247/2005 deoarece prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, despăgubirile finale sunt date în competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, A.V.A.S. neavând obligaţia de a face oferta de despăgubiri ci doar propunerea de acordare de despăgubiri, în condiţiile legii speciale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 323 A din 29 mai 2006 a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S.
Instanţa de apel a reţinut că prima critică din apel nu poate fi reţinută în condiţiile în care, ulterior emiterii deciziei nr. 180 din 25 martie 2005 de către A.V.A.S., Legea nr. 10/2001 a fost completată cu noi prevederi, respectiv art. 221 introdus prin Legea nr. 247/2005, prin care s-a statuat că în lipsa unor probe contrare, menţiunile din actul de preluare abuzivă fac dovada existenţei şi întinderii dreptului de proprietate al celor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii la Legea nr. 10/2001. Instanţa de apel a reţinut că aceste prevederi au menirea să complinească lacuna probatoriului în acele situaţii în care vechile acte de proprietate s-au pierdut, s-au distrus ori nu se mai găsesc, din orice motive, imobilele figurând însă în actele de preluare de la persoanele care le deţineau. Instanţa de apel a motivat că reclamanţii au dreptul la un proces echitabil, prevederile noi ale legii trebuind să fie aplicate, iar nu negate, constatând că instanţa de fond a anulat Decizia emisă de A.V.A.S. în raport de aceste noi prevederi şi nu pentru ignorarea unor prevederi ale Legii nr. 10/2001 de către instituţia care a emis Decizia.
Instanţa de apel a reţinut că nici cea de-a doua critică nu este fondată, deoarece obligarea A.V.A.S. la emiterea unei ofertei de despăgubiri se înscrie în spiritul noilor reglementări cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 dar şi a controlului judiciar al instanţei, care nu se poate desesiza în judecata cauzei.
Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta A.V.A.S. a declarat, în termen legal, recurs, care, reiterând motivele din apel, a cerut admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii deciziei nr. 180 din 23 mai 2005 pe care a emis-o în temeiul Legii nr. 10, ca fiind temeinică şi legală.
Recursul nu este fondat şi urmează a fi respins, în considerarea argumentelor care succed.
Prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 (republicată ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, care dispun la alin.1 că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive iar la alin. (2) că în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar), sunt aplicabile de îndată tuturor efectelor viitoare ale unor situaţii juridice constituite sub imperiul reglementării anterioare, respectiv cererilor de restituire formulate cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din acelaşi act normativ.
Astfel fiind, în mod legal instanţele de fond şi apel au reţinut incidenţa în raportul juridic dedus judecăţii a acestor dispoziţii legale, constatând că atât certificatul nr. 2703 din 5 iulie 2003 emis de Direcţia generală a Arhivelor Statului, ce atestă existenţa procesului verbal de preluare a imobilului de la autorul reclamanţilor (H.L.), la data de 10 septembrie 1956, cât şi certificatul nr. 843181 din 29 noiembrie 1993 emis de aceeaşi instituţie prin care se atestă că, în urma cercetării fondului de arhivă al Prefecturii jud. Tecuci pe anul 1948, s-a găsit fişa industrială a morii din satul Slobozia de Jos, corn. Slobozia, plasa Stănişeşti, jud. Tecuci în care numele şi prenumele proprietarului este L.H., fac dovada proprietăţii asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării (filele 6 şi 7 din dosarul nr. 1843/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă).
De altfel, este de reţinut că, chiar înainte de modificarea prevederilor Legii nr. 10/2001 referitoare la dovada dreptului de proprietate, norme metodologice de aplicare a legii prevedeau, la pct. 3.1. că „la art. 3 alin. (1) lit. a) din lege, în cadrul procedurii administrative, sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio). Cu toate acestea, în cazul în care imobilul respectiv se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluţionarea notificării se va face în funcţie şi de acest element, în cazul în care nu există acte doveditoare privind preluarea imobilului (faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu)". Aceleaşi norme, prevedeau, la pct. 22.1, lit. d) că prin acte doveditoare se înţelege „orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective, pentru mediul rural, extras de pe registrul agricol), la lit. g) fiind menţionate „orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale". Or înscrisurile cu care reclamanţii au înţeles să-şi probeze calitatea de persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/200 şi pe care le-au şi ataşat notificării sunt tocmai de natura celor ce se încadrează în textele legale menţionate, astfel că criticile recurentei A.V.A.S. cu privire la acest aspect sunt nefondate.
Cu privire la obligaţia A.V.A.S. de a emite ofertă de despăgubiri impusă de instanţa de fond prin sentinţa confirmată de instanţa de apel, este de reţinut că nu contravine dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 întrucât oferta de despăgubiri reprezintă, în fapt, o propunere de despăgubiri, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind aceea care are competenţa, potrivit art. 13 de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor legii speciale.
Cum potrivit art. 16.5 alin. ultim din normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2995 aprobate prin HG nr. 1095 din 15 septembrie 2005, deciziile ce fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti, în mod corect instanţa de apel a motivat că obligarea A.V.A.S. la emiterea unei ofertei de despăgubiri se înscrie în spiritul noilor reglementări cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 dar şi a controlului judiciar al instanţei care nu se poate desesiza în judecata cauzei.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că recursul declarat de pârâta A.V.A.S. este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 323 A din 29 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţa publică astăzi, 31 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8983/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8001/2005. Civil → |
|---|
