ICCJ. Decizia nr. 8983/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8983
Dosar nr. 9838/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 6 aprilie 2004 reclamantul L.P. a chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Timişoara pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 647 din 18 martie 2004 emisă de pârât şi obligarea la restituirea în natură, către reclamant, a imobilului din Timişoara.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea reclamantului şi a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără plată. Cererea de restituire în natură a fost respinsă cu motivarea că reclamantul nu a depus o declaraţie autentificată din care să rezulte că nu a beneficiat de despăgubiri. Această susţinere este eronată deoarece reclamantul a depus în dosarul de restituire înregistrat la Primăria municipiului Timişoara sub nr. 389/2001 o astfel de declaraţie.
La data de 16 iunie 2004 reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită chemarea în judecată şi a Consiliului Local Timişoara şi a Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 1067 din 24 septembrie 2004 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 647 din 18 martie 2004 emisă de primarul municipiului Timişoara, a dispus restituirea către reclamant a imobilului situat în Timişoara, condiţionat de plata de către acesta a echivalentului sumei de 11670 dolari SUA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că apartamentul reclamantului a fost trecut în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără plată. La data părăsirii ţării de către reclamant rămăsese de achitat un credit la CEC în sumă de 52.164, 50 lei a cărui valoare reactualizată este de 11.670 dolari SUA.
Contestaţia faţă de Statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive deoarece obiectul cererii este o contestaţie împotriva deciziei emisă de primar iar nu revendicarea imobilului de la stat.
Prin Decizia civilă nr. 131 din 24 ianuarie 2005 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat împotriva sentinţei de către pârâţii Consiliul Local Timişoara şi primarul municipiului Timişoara, schimbând în parte sentinţa în sensul că a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina consiliului. A fost respins apelul declarat de către reclamant.
În considerentele deciziei sale, instanţa de apel a reţinut că art. 22 din Legea nr. 10/2001 are în vedere depunerea actelor doveditoare a dreptului de proprietate sau a calităţii de moştenitor, iar nu declaraţia solicitată de persoana notificată. Chiar dacă notificatul soluţionează notificarea pe baza actelor de la dosarul administrativ, instanţa de judecată are aptitudinea de a stabili că, în vederea realizării scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 10/2001, declaraţia solicitată poate fi depusă ulterior. Lipsa declaraţiei solicitate nu poate împiedica restituirea în natură, câtă vreme descoperirea ulterioară a incidenţei art. 5 din lege atrage aplicarea de sancţiuni civile sau după caz, penale.
Consiliul local nu are calitate procesuală pasivă. De vreme ce asupra notificărilor se pronunţă primarul prin decizie motivată, consiliul nu poate fi obligat în procesul având ca obiect anularea dispoziţiei.
Susţinerea reclamantului în sensul că obligarea sa la plata contravalorii actualizate a creditului nerambursat este nelegală nu a fost găsită întemeiată, pentru că altfel s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul şi pârâtul Primarul municipiului Timişoara.
Recursul pârâtului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., este structurat pe următoarele critici:
În mod greşit s-a considerat că lipsa declaraţiei solicitate nu poate împiedica restituirea în natură. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea reclamantului întrucât dosarul administrativ nu a fost completat cu declaraţia ce i-a fost solicitată.
Termenul de depunere a actelor în etapa administrativă, l iulie 2003, este un termen de decădere şi nu de recomandare, legiuitorul excluzând posibilitatea de a se depune documentele justificative direct în faţa instanţei de judecată. Aceasta doar verifică -în baza documentelor depuse de solicitant-dacă au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în cadrul procedurii administrative.
Potrivit OUG nr. 10/2003, în toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptăţită după expirarea termenului de 1 iulie 2003 nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Prin recursul său, încadrat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că în mod greşit a fost condiţionată restituirea în natură a apartamentului de plata echivalentului în lei a sumei de 11.670 dolari SUA. Această sumă se poate constitui doar într-un drept de creanţă garantat prin ipotecă dispusă asupra imobilului până la achitarea integrală a acesteia. O altă soluţie este nelegală pentru că la data preluării reclamantul avea calitatea de proprietar.
Decizia instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul înlăturării obligaţiei stabilite de prima instanţă în sarcina Consiliului Local al municipiului Timişoara. Calitatea procesuală a acestei părţi derivă din faptul că aceasta a fost şi este deţinătorul imobilului revendicat. Primarul a emis dispoziţia în calitate de reprezentant al Consiliului Local, astfel încât consiliul fiind unitatea deţinătoare, are calitate procesuală.
Analizând Decizia dată de instanţa de apel, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în primă instanţă, Curtea a reţinut următoarele:
1. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanşării prezentului litigiu, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001, OUG nr. 145/2001, OUG nr. 184/2002 şi prin OUG nr. 10/2003.
În temeiul articolului unic al OUG nr. 10/2003, termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, s-a prelungit cu două luni, respectiv până la data de 14 mai 2003.
În toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptăţită după expirarea termenului prevăzut la alineatul anterior nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Din interpretarea acestor texte rezultă că termenul de depunere ca şi sancţiunea nerespectării lui, vizează numai actele doveditoare ale dreptului de proprietate iar în cazul moştenitorilor, actele care le atestă această calitate.
Orice alt act poate fi depus şi ulterior, înaintea instanţei de judecată, fără ca aceasta să fie nevoită să constate doar că a intervenit decăderea.
După cum, administrarea nici unei alte dovezi nu trebuie să fie în sarcina solicitantului. Aceasta deoarece, necesitatea depunerii de către persoana solicitantă a unei declaraţii autentificate, date pe proprie răspundere, prin care notificatorul declară că el sau ascendenţii săi, proprietari la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, nu este o cerinţă impusă prin Legea nr. 10/2001, ci doar prin Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 498/2003. Or, normele metodologice sunt edictate pentru aplicarea şi interpretarea unei legi, şi nicidecum nu pot adăuga la lege.
Dacă autoritatea administrativă la nivelul căreia s-a constituit Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 ar fi avut dovezi că reclamantul a primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa 1 a Legii nr. 10/2001, ar fi trebuit să-i respingă cererea. Desigur că, şi dacă ulterior se face această dovadă, reclamantul urmează să suporte sancţiunea impusă de art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că motivul de recurs invocat de Primarul municipiului Timişoara nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
2. Nu este întemeiat nici recursul declarat de reclamant.
Într-adevăr, atunci când emite dispoziţia în temeiul Legii nr. 10/2001, primarul nu acţionează în nume propriu, ci ca reprezentant al deţinătorului imobilului.
În art. 21 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, sunt stabilite părţile între care se desfăşoară procedurile prevăzute de lege pentru restituire: persoana îndreptăţită şi persoana juridică deţinătoare a imobilului. în alin. (39 al acestui articol se menţionează şi primăriile, ceea ce înseamnă că primăriile au fost incluse în cadrul unităţilor deţinătoare, cu menţiunea că dispoziţia o dă primarul.
Drept urmare, consiliul local nu este considerat unitate deţinătoare, şi prin urmare nu are calitate procesuală pasivă în litigiul în care se pune în discuţie valabilitatea deciziei emisă de primar.
Pe de altă parte, în mod corect au dispus instanţele de fond ca restituirea în natură a imobilului să fie condiţionată de plata contravalorii actualizate a creditului nerambursat de către reclamant, pentru că altfel s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia.
în lipsa unui text care să îngăduie o asemenea măsură, nu a putut fi primită solicitarea reclamantului de a se recunoaşte în favoarea statului un drept de creanţă garantat printr-o ipotecă asupra apartamentului până la achitarea integrală a debitului menţionat.
Faţă de cele ce preced, şi în urma analizei criticilor făcute de reclamant Curtea a ajuns la concluzia că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a Legii nr. 10/2001, nefiind îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşadar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul L.P. şi pârâtul primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 131 din 24 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8435/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 833/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
