ICCJ. Decizia nr. 8382/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8382
Dosar nr. 28015/2/2005
Şedinţa publică din 20 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2005 reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâţii B.D. şi primarul general al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze dispoziţia nr. 3938 din 21 februarie 2005 a primarului general, prin care acesta a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, format din teren şi construcţie demolată, să constate calitatea reclamantului de comoştenitor în baza Legii nr. 10/2001 şi pe aceea de coproprietar al suprafeţei de teren de 310,50 mp, urmând ca reclamantul să fie beneficiar de drept al despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 24 mai 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:
Imobilul în litigiu a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6980 din 12 iunie 1910 de către A.N., de pe urma căruia au rămas ca moştenitori E.Ş., T.N., I.N. şi V.N.
Prin actul de partaj voluntar din 11 iulie 1945, aceştia au partajat averea rămasă de la autorul lor, inclusiv imobilul în litigiu pe care l-au partajat în natură.
Intimata B.D. este moştenitoarea lui I.N., iar despăgubirile de 6 660 300 000 lei stabilite prin dispoziţia contestată privesc partea de imobil care a revenit în urma partajului voluntar acestui moştenitor.
Ca atare, prin dispoziţia pe care reclamantul o contestă nu i-au fost în nici un fel afectate drepturile pe care acesta pretinde că le are de pe urma lui V.N., al cărui moştenitor este.
Este neîntemeiat şi capătul de cerere prin care reclamantul solicită recunoaşterea calităţii de moştenitor şi, implicit de coproprietar pentru imobilul la care se referă dispoziţia atacată, deoarece acest imobil nu a aparţinut autorului său, ci lui I.N.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, formulând următoarele critici:
În temeiul Legii nr. 10/2001, a adresat primăriei o cerere de măsuri reparatorii pentru imobil şi, deşi a fost înştiinţat că dosarul său este complet, prin dispoziţia 3938/2005, i se neagă dreptul la măsuri reparatorii, stabilindu-se că de aceste măsuri va beneficia numai B.D. pentru terenul în suprafaţă de 310,50 mp
Această dispoziţie este nelegală, deoarece cu actele depuse la dosar reclamantul a făcut dovada întinderii reale a suprafeţei de teren şi a drepturilor succesorale ale pârâtei B.D., precum şi a faptului că întregul imobil a fost naţionalizat în baza Decretul nr. 92/1959 de la tatăl reclamantului N.V.
Prin Decizia civilă nr. 46 A din 27 ianuarie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantului, precum şi cererea pârâtei B.D. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la apelul reclamantului, curtea a reţinut că acesta este nefondat, cu următoarea motivare:
În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că, la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere doar partea imobilului ce a fost proprietatea lui N.I., a cărui moştenitoare este B.D., astfel că dispoziţia contestată nu a afectat în vreun fel drepturile reclamantului, pretinse de acesta de pe urma defunctului N.V..
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
În motivarea recursului, reclamantul reia şi dezvoltă criticile formulate în apel, referitoare la modul greşit în care instanţa de fond a analizat probatoriul şi a reţinut situaţia de fapt.
Aceste critici nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.
În acelaşi timp, recurentul susţine că apelul declarat de el împotriva sentinţei ar fi trebuit să creeze premisele unei judecăţi extinse asupra aspectelor juridice invocate.
Instanţa de fond, dar mai ales instanţa de apel nu explică dispozitivul hotărârilor pronunţate, nu se pronunţă pe dovezile administrate şi nu indică temeiul legal al soluţiilor adoptate, lipsind astfel de bază legală dispozitivele acestora.
Verificând Decizia recurată, Înalta Curte constată că, întra-adevăr, motivarea acesteia se rezumă la preluarea necritică a concluziei primei instanţe, potrivit căreia imobilul la care se referă dispoziţia atacată nu a revenit în proprietate autorului reclamantului.
Instanţa de apel nu argumentează în nici un fel de ce această concluzie este corectă, nu răspunde criticilor formulate de reclamant în calea de atac şi nu se preocupă să determine pe baza probelor administrate, aşa cum i se solicitase, întinderea drepturilor fiecăreia din părţi din imobilul litigios.
Aceasta echivalează cu nemotivarea hotărârii şi atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum, nemotivând Decizia, curtea de apel nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa Decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul N.F. împotriva deciziei civile nr. 46 A din 27 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 8385/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8125/2005. Civil → |
---|