ICCJ. Decizia nr. 8423/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8423
Dosar nr. 21.746/1/2005
(nr. vechi 6494/2005)
Şedinţa publică din 23 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 159 din 12 februarie 2004, emisă în baza Legii nr. 10/2001, de Primarul municipiului Târgu Mureş au fost admise cererile de restituire în natură către petenţii J.R.Ş., J.T., D.D.A. şi T.T.G., cu privire la spaţiul cu altă destinaţie, împreună cu terenul aferent, situat în Târgu Mureş.
Contestaţia formulată de petenţii J.Ş. şi J.T. împotriva dispoziţiei primarului a fost admisă, prin sentinţa civilă nr. 629 din 1 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Mureş şi a fost modificată, în parte dispoziţia atacată, în sensul că a fost dispusă restituirea în natură către contestatorii J.R.Ş. şi J.T. a apartamentelor nr. 1 şi 5 din imobilul situat în Târgu Mureş, înscris în C.F. Târgu Mureş, transcris în C.F. Târgu Mureş, nr.top.1431 şi 1432 şi C.F. sistat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, de la autorii contestatorilor, care şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001 şi că imobilul este compus din 5 apartamente, dintre care nu au fost vândute chiriaşilor apartamentele nr. 1 şi 5, acestea putând fi deci, restituite în natură.
Apelurile declarate împotriva sentinţei tribunalului de pârâţii D.D.A., T.T.G. şi Primăria municipiului Târgu Mureş au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 31/A din 19 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, şi au fost obligaţi apelanţii la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs pârâţii D.D.A., T.T.G., decedat la data de 21 mai 2005, a cărui succesoare T.V. şi-a însuşit recursul şi Primarul municipiului Târgu Mureş.
Prin recursul declarat de pârâţii persoane fizice s-a solicitat în principal, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei, spre rejudecare Tribunalului Mureş şi, în subsidiar, respingerea acţiunii sau restituirea în natură a unei cote părţi de ¼ din apartamentele nr. 1 şi 5 şi s-a susţinut, în esenţă, că instanţa nu şi-a motivat Decizia cu privire la existenţa stării de indiviziune, la măsura în care valoarea apartamentelor restituite reclamanţilor acoperă valoarea cotei ideale de proprietate ce li se cuvine, la susţinerea pe care au formulat-o, în sensul că reclamanţii trebuiau să obţină în prealabil modificarea hotărârii nr. 896/1998 a comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, că prin soluţia adoptată s-a creat o confuzie pentru calcularea despăgubirilor cuvenite, că prin restituirea celor două apartamente reclamanţilor a fost dispusă ieşirea din indiviziune a coproprietarilor, cerere ce nu a fost formulată în proces, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii părţilor, că a fost făcută o greşită aplicare a prevederilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 şi că reclamanţii se îmbogăţesc fără just temei în detrimentul recurenţilor, în calitate de coproprietari.
Primarul municipiului Târgu Mureş a susţinut, în esenţă, prin recursul declarat că, are calitate procesuală pasivă, iar nu Primăria aceluiaşi municipiu, că nu au fost stabilite cotele cuvenite coproprietarilor, fiind greşită restituirea parţială a imobilului numai către unii coproprietari şi că reclamanţii nu au fost obligaţi să restituie sumele de bani încasate cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Printre alte motive de apel, pârâţii D.D.A. şi T.T.G., le-au invocat şi pe cele vizate prin primele trei motive de recurs, respectiv existenţa stării de indiviziune, măsura în care valoarea apartamentelor restituite reclamanţilor este corespunzătoare cotei ideale de proprietate ce li se cuvine acestora şi necesitatea modificării prealabile a hotărârii nr. 896/1998 emisă în baza Legii nr. 112/1995, critici pe care, instanţa de apel a omis a le examina.
Această omisiune de pronunţare atrage nulitatea deciziei atacate şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În consecinţă, recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelurilor.
Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei, urmează a fi analizate, cu ocazia rejudecării celelalte critici formulate de recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii D.D.A., T.T.G. şi continuat de succesoarea T.V. şi de Primăria municipiului Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 31/A din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 8547/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8385/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|