ICCJ. Decizia nr. 8584/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8584
Dosar nr. 18865/2/2005
Şedinţa publică din 26 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Ş.C.R. a chemat în judecată pârâta S.R.T. şi a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia deciziei nr. 45 din 26 februarie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 161 mp situat în Bucureşti, actualmente aflat în incinta T.V.R., cu consecinţa obligării pârâtei de a-i lăsa în proprietate terenul prin constatarea dreptului său la restituirea în natură. În subsidiar a solicitat despăgubiri în valoare de 80.500 dolari SUA. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii se arată că terenul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1950 prin Cartea de Judecată nr. 559 din 19 martie 1952 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti. Ulterior prin Decizia civilă nr. 183 din 8 februarie 1961 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II a fost admis recursul părinţilor săi şi a fost respinsă acţiunea secţiei financiare. Statul însă a păstrat terenul în mod abuziv.
După 1990, prin sentinţa civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de părinţii săi şi a fost constatată calitatea lor de proprietari asupra terenului în suprafaţă de 368 mp şi a obligat primăria sector 1 la punerea în posesie asupra acestuia. Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă. Acest teren a fost vândut reclamantului de către părinţii săi. Primăria sectorului 1 Bucureşti l-a pus în posesie numai asupra suprafeţei de teren de 207 mp. Pentru diferenţa de teren de 161 mp nu a putut fi pus în posesie deoarece acesta nu se află în administrarea primăriei ci în cea a S.R.T. După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, arată reclamantul, a urmat procedura administrativă prevăzută de această lege, dar pârâta i-a respins cererea de restituire în natură.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 84 din 3 februarie 2005 a admis acţiunea reclamantului, a anulat Decizia nr. 45 din 26 februarie 2004 emisă de pârâta S.R.T. pe care a obligat-o să-i lase reclamantului în proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 161 mp identificat în anexa nr. 1 a raportului de expertiză.
Instanţa a confirmat situaţia de drept şi de fapt a terenului astfel cum a fost expusă în acţiune, a constatat că terenul solicitat este liber în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 şi că restituirea în natură constituie regula în ce priveşte măsurile reparatorii.
Apelul declarat de pârâta S.R.T. a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1538 din 17 noiembrie 2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.R.T., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că terenul în litigiu se află în incinta S.R.T. şi face parte din suprafaţa totală de 68.102 mp, fiind afectaţi unui serviciu public, constituind domeniu public al statului; reclamantul nu a făcut dovada că are vocaţie de a i se restitui în natură terenul, nefăcând dovada că este proprietarul acestuia; sentinţa civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 nu îi este opozabilă; oricum, în 1993 se aplicau prevederile Legii nr. 18/1991 şi nu Legea nr. 10/2001.
Recursul se priveşte ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Terenul în litigiu a făcut parte dintr-un corp compact de 368 mp ce nu a trecut niciodată în proprietatea statului ci a fost proprietatea lui S.I. şi Al. Acest teren a fost folosit de stat fără vreun titlu.
După 1990 prin hotărâre Judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat acest lucru.
Terenul a fost legal vândut de proprietar reclamantului, de altfel membru al familiei.
În aceste condiţii acesta are calitate procesuală activă.
Primăria sectorului 1 Bucureşti i-a restituit 207 mp din teren, atât cât avea în administrare.
Pârâta în cauza de faţă a refuzat restituirea diferenţei de 161 mp din teren.
Reclamantul în calitate de proprietar are şi calitatea de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001.
Cum restituirea în natură este regulă, şi întrucât terenul este liber şi în continuarea celor 207 mp pentru care a fost pus în posesie, corect s-a hotărât ca pârâta să-l restituie în proprietatea şi posesia reclamantului.
Situaţia juridică şi de fapt a terenului a fost stabilită pe baza probelor administrate, inclusiv expertiză tehnică.
Faţă de modul cum statul a folosit terenul fără ca acesta să treacă cu vreun titlu în proprietatea sa, exclude apartenenţa legală a terenului la domeniul public al statului.
Terenul în litigiu nu a fost niciodată agricol sau forestiere, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Deşi în litigiu în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 11735 din 17 noiembrie 1993 pârâta nu a fost parte, această sentinţă stabileşte regimul juridic al unui bun imobil, ce trebuia respectat.
În consecinţă hotărârea atacată cu recurs nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, astfel încât motivul de casare invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) nu este întemeiat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.R.T. împotriva deciziei civile nr. 1538/A din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8622/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8585/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
