ICCJ. Decizia nr. 8616/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pogoanele la 30 august 2001 reclamanta comuna Rușețu, județ Buzău, prin primar a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC S. SA Buzău, solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie terenul arabil în suprafață de 340 ha situat în comuna Rușețu, județ Buzău. S-a solicitat totodată obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.336.200.000 lei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului revendicat, prin completarea acțiunii depusă la 4 octombrie 2001.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul revendicat de 340 ha face parte din suprafața totală de 781 ha, dobândită prin cumpărare în anul 1909 de la Administrația Domeniilor Coroanei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 878 din 22 iunie 1909, diferența de 180 ha fiind dobândită în anul 1921, urmare a reformei agrare. S-a arătat că cele două terenuri alăturate sunt situate în parcelele "Lunca" și "Deal" din satul Rușețu, iar de la dobândirea lor și până în anul 1963, au fost exploatate ca terenuri arabile și pășuni.
în anul 1963, în baza H.C.M. 629/1963, terenul a fost dat în folosința C.A.P. Rușețu, iar în perioada 1963-1973, a fost exploatat, în condițiile menționate, după care, prin decizia nr. 525 din 12 noiembrie 1973 a fostului Consiliu Popular Județean Buzău, suprafața de 340 ha a fost dată în administrarea întreprinderii pentru execuția lucrărilor de îmbunătățiri și exploatare a pajiștilor Buzău, actuala S. SA.
Reclamanta a mai arătat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere soluționată prin decizia nr. 71 din 10 aprilie 1992 a Prefecturii Buzău, în baza căreia s-a procedat și la punerea în posesie conform procesului verbal nr. 620 din 8 iulie 1992. S-a învederat că punerea în posesie a fost formală întrucât, în realitate, terenul a rămas în posesia SC S. SA Buzău.
Prin întâmpinare și cererea reconvențională formulate la 24 octombrie 2001 pârâta SC S. SA Buzău a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și a solicitat, în ipoteza admiterii acțiunii, obligarea reclamantului la plata sumei de 1.500.000.000 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate, precum și instituirea unui drept de retenție până la efectuarea plății.
Pârâta SC S. SA Buzău a susținut că nu poate fi obligată la întregirea izlazului reclamantei întrucât terenul revendicat face parte din categoria de terenuri de seminceri furajeri, exceptat de la reconstituirea dreptului de proprietate.
Judecătoria Pogoanele, prin sentința civilă nr. 128 din 3 aprilie 2002, a admis în parte acțiunea completată a reclamantei, obligând pârâtele să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul arabil în suprafață de 340 ha, situat pe raza localității Rușețu, județ Buzău, tarlaua 15, identificat conform anexei la raportul de expertiză efectuat de expert R.C.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 1.336.700.000 lei despăgubiri civile, reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani și s-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta SC S. SA Buzău.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că terenul în litigiu provine din suprafața fostului izlaz comunal ca și întindere, iar nu ca amplasament, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, și că dispozițiile art. 44 din Legea 18/1991 republicată, nu condiționează restituirea izlazului de respectarea vechiului amplasament.
S-a reținut totodată că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate, pe când pârâtele nu au depus nici un titlu valabil, fiind aplicabile dispozițiile art. 480 C. civ..
Cu privire la soluționarea capătului de cerere privind lipsa de folosință, instanța a optat pentru cea de-a treia variantă a raportului de expertiză Tatu Toma, apreciind că în ultimii 3 ani de pe terenul în litigiu nu s-au obținut beneficii, ci o pierdere de 1.524.772.300 lei.
S-a reținut că dacă reclamanta ar fi avut în folosință terenul, nu-i putea schimba destinația, având obligația de a-l cultiva cu plante furajere sau de a-l folosi ca pășune.
împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâtele SC S. SA și Agenția Domeniului Statului.
Apelanta SC S. a susținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și că imobilul nu este individual determinat, iar prin admiterea acțiunii, judecătoria a decis practic punerea în posesie, ocolind procedurile prevăzute de Legea 18/1991.
Apelanta Agenția Domeniului Statului a susținut că terenul în litigiu nu putea face obiectul reconstituirii deoarece în conformitate cu art. 40 din Legea 18/1991, loturile semincere erau exceptate de la reconstituirea izlazurilor comunale.
Tribunalul Buzău, secția civilă, prin decizia nr. 553 din 1 iulie 2002 a respins ca neîntemeiată excepția tardivității apelului declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, excepție invocată de reclamantă și a admis apelurile pârâtelor, schimbând în parte sentința apelată în sensul că a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 340 ha, aflată în administrarea pârâtei SC S. SA.
Prin aceeași hotărâre s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantă și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin considerentele deciziei tribunalului s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, ce nu a făcut parte din amplasamentul izlazului comunal.
S-a apreciat că terenul a fost și este ocupat de seminceri furajeri, fiind astfel exceptat de la retrocedare, în raport de art. 40 din Legea 18/1991, modificată, aplicabil în perioada de referință.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 40 din Legea 18/1991 și ale art. 44 din Legea 18/1991 republicată cât și pentru greșita reținere a faptului că Decizia 71 din 10 aprilie 1992 nu constituie titlu de proprietate, întrucât autoritatea emitentă nu a stabilit amplasamentul terenului în litigiu.
Prin decizia nr. 2263 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca nefondat recursul reclamantei, reținându-se că terenul în litigiu nu a făcut parte niciodată, ca amplasament din izlazul comunal și că procesul verbal de punere în posesie al reclamantei a fost anulat, Hotărârea Comisiei Județene Buzău nr. 38 din 29 aprilie 1993 a statuat că decizia 71/1997 nu a identificat și delimitat terenul în litigiu, concesionat de Agenția Domeniilor Statului pârâtei SC S. SA în baza contractului de concesiune 365 din 22 aprilie 2000.
împotriva deciziei nr. 2263 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, și a deciziei nr. 553 din 1 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, secția civilă, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție la 27 august 2003, susținând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată, vădit netemeinice.
Prin motivarea recursului în anulare s-a susținut că reclamanta a opus ca titlu de proprietate pârâților, decizia nr. 71 din 10 aprilie 1992 a Prefecturii județului Buzău, act administrativ în baza căruia se creează raporturi juridice vizând dreptul de proprietate. S-a arătat că decizia menționată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 40 din Legea 18/1991, modificată, și a dispozițiilor art. 30 din Regulamentul aprobat prin H.G. 131/1991, aceste dispoziții făcând referire doar la obligația unităților locale de a stabili suprafața izlazului și nicidecum alte operațiuni cum ar fi identificarea amplasamentului terenului sau a unităților de stat ce dețin astfel de suprafețe și întocmirea procesului verbal de punere în posesie, așa cum, în mod greșit, au reținut instanțele de control judiciar.
S-a mai învederat că, deși scopul trecerii terenului în litigiu, prin decizia nr. 525 din 13 septembrie 1973 a Consiliului Popular al Județului Buzău, în administrarea I.E.L.I.E.P. Buzău (actualmente SC S. SA), a fost "extinderea loturilor de teren destinate procedurii de semințe furajere", din nici o probă a dosarului nu a rezultat că la data emiterii deciziei menționate, terenul în litigiu era ocupat cu seminceri furajeri.
Prin recursul în anulare s-a considerat că pârâtele au opus reclamantei un titlu de proprietate bazat pe O.U.G. nr. 189/1999 și H.G. 1010/1999 (ambele abrogate prin Legea nr. 268/2001), prin care suprafața în litigiu a fost trecută, prin Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 30 din 1 martie 2000 din proprietatea comunei Rușețu în proprietatea statului și dată în administrarea Agenției Domeniilor Statului, cu încălcarea procedurii prevăzute de Legea 69/1991 și Legea nr. 213/1998, așa cum rezultă din Nota Corpului de control al Ministerului Administrației Publice, depusă la dosarul de fond.
La 25 august 2004 a formulat întâmpinare pârâta SC S. SA, solicitând respingerea recursului în anulare ca nefondat întrucât reclamanta nu a făcut dovada că deține un titlu de proprietate valid, procesul verbal de punere în posesie nr. 620 din 8 iulie 1992 fiind anulat explicit în ședința Comisiei județene din 14 mai 1993. S-a reținut că în aceste condiții obiectul acțiunii în revendicare nu este determinat, suprafața de teren în discuție nefiind precis individualizată.
Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare la 7 octombrie 2004 solicitând respingerea recursului în anulare întrucât nu s-a făcut dovada identității topografice între terenul revendicat de reclamantă și terenul originar al izlazului comunal, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 40 și art. 44 din Legea 18/1991 republicată. S-a susținut că acțiunea în revendicare nu este admisibilă nici sub aspect procedural, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, sub aspectul existenței și întinderii dreptului și sub aspectul modalității de reconstituire, este guvernată de legi speciale, legile fondului funciar, acestea conținând dispoziții pentru contestarea deciziilor emise de organele abilitate.
Reclamanta a depus la dosar la 15 februarie 2005 Ordinul Prefectului județului Buzău nr.17/25 ianuarie 2005 privind trecerea unor terenuri în proprietatea comunei Rușețu pentru reîntregirea izlazului comunal, procesul verbal din 25 ianuarie 2005, planul de situație al terenului precum și adresa comunei Rușețu nr. 237 din 25 ianuarie 2005 către SC S. SA, prin care se solicită încetarea activității de exploatare a terenului în litigiu.
Totodată s-a depus la dosar și Protocolul de predare-preluare a terenurilor cu destinație agricolă din domeniul privat al statului, încheiat între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Rușețu, județ Buzău la 21 septembrie 2005.
Recursul in anulare este fondat:
Prin acțiunea introductivă, comuna Rușețu, reprezentată legal de Primar, a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC S. SA Buzău solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie terenul arabil de 340 ha situat pe raza comunei Rușețu, județ Buzău, teren ce face parte din suprafața de 781 ha dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 878 din 22 iunie 1909 încheiat cu Administrația Domeniilor Coroanei, diferența de 180 ha fiind dobândită în baza reformei agrare din 1921.
Dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut prin Decizia nr. 71 din 10 aprilie 1992 emisă de Prefectura județului Buzău, în temeiul art. 40 din Legea 18/1991, potrivit căruia terenurile provenite din fostele izlazuri comunale transmise unităților de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fânețe și arabil vor fi restituite în proprietatea comunelor, orașelor și municipiilor.
Decizia menționată a fost atacată de SC S. S.A. pe cale separată, însă acțiunea acesteia a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 40 din 1 iulie 1992 a Tribunalului Buzău, cu motivarea că decizia nu constituie un act administrativ în sensul prevederilor Legii 29/1990 (fila 196 vol.II).
Susținerile SC S. referitoare la împrejurarea că terenul în litigiu nu ar fi trebuit să facă obiectul cererii de restituire formulată de comuna Rușețu, nu pot fi primite după reconstituirea dreptului de proprietate al acestuia prin Decizia nr. 71/1992.
în măsura în care aceasta s-ar fi considerat prejudiciată prin emiterea titlului de proprietate comunei Rușețu, ar fi trebuit să conteste în termenul legal de 30 zile acest titlu, invocând și dovedind excepția prevăzută la art. 40 din Legea 18/1991 (forma nemodificată), respectiv ocuparea cu seminceri furajeri a terenului în litigiu.
Atât timp cât legile ulteriore de modificare a Legii 18/1991 au prevăzut valabilitatea actelor de proprietate emise cu respectarea dispozițiilor legale (art. 2 din Legea 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii 18/1991), nu mai poate fi pusă în discuție legalitatea acestora.
Susținerea pârâtei SC S. SA în sensul că procesul verbal de punere în posesie a comunei Rușețu nr. 620 din 8 iulie 1992 ar fi fost anulat prin Hotărârea nr. 38 din 24 aprilie 1993 a Comisiei Județene Buzău, urmează a fi înlăturată întrucât decizia nr. 71/1992 reprezintă un act valabil care a intrat în circuitul civil.
Fiind investită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., Judecătoria Pogoanele a apreciat corect, comparând titlurile părților, că numai una are titlu de proprietate, respectiv reclamanta.
Pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC S. SA nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
Astfel Agenția Domeniilor Statului are doar calitatea de administrator astfel cum rezultă din prevederile Legii nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, art. 2 alin. (3).
Legea nr. 268/2001, în art. 3 alin. (3) a exclus de la includerea în capitalul social al societăților comerciale terenurile cu destinație agricolă, ce urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii 1/2000.
în calitatea sa de administrator al terenurilor agricole, Agenția Domeniilor Statului a încheiat cu SC S. SA contractul de concesiune nr. 365 din 22 aprilie 2000, prin care au prevăzut [în art. 4 alin. (2)] că, în cazul în care există cereri de revendicare a terenului care face obiectul concesiunii, conform Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii 18/1991 și ale Legii 169/1997 sau în baza altor titluri legale emise de instanțele judecătorești, cuantumul redevenței se va recalcula proporțional cu suprafața rămasă în urma revendicării.
Ca atare însuși concedentul Agenția Domeniilor Statului a recunoscut precaritatea titlului statului câtă vreme a inserat în contract clauza referitoare la titlurile de proprietate dobândite în baza legilor speciale de retrocedare.
De altfel, în faza procesuală a recursului în anulare, la 21 septembrie 2005 între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Rușețu, județul Buzău s-a încheiat un protocol de predare-preluare a suprafeței agricole de 340 ha izlaz restituită din domeniul privat al statului, iar prin procesul verbal încheiat la 13 octombrie 2005 între aceleași părți s-a retrocedat în proprietatea privată a comunei Rușețu, pentru reîntregirea izlazului comunal terenul în litigiu (tarlaua 15, parcelele 483, 486, 620, 624, 635 și 631).
în consecință, pârâta Agenția Domeniilor Statului a înțeles să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei, conform art. 40 din Legea 18/1991.
Având în vedere considerentele menționate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., a admis recursul în anulare și a casat decizia nr. 2263 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel
Ploiești, secția civilă, precum și decizia nr. 553 din 1 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, secția civilă, și, în fond, a fost menținută sentința nr. 128 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Pogoanele.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., au fost obligate intimatele la 45.542,3 RON cheltuieli de judecată din fazele procesuale ale apelului, recursului și recursului în anulare, reprezentând onorarii avocațiale, conform chitanțelor și facturilor fiscale depuse la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8628/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8626/2005. Civil → |
|---|
