ICCJ. Decizia nr. 8729/2005. Civil. Constatare nulitate absolută act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8729
Dosar nr. 3374/2005
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, revizuienţii C.G. şi C.R. au formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 193 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 7550/C/2003.
În motivarea cererii, revizuienţii au arătat că dispoziţiile acestei decizii sunt potrivnice cu sentinţa civilă nr. 145/1993 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 3574/1992.
La termenul din data de 11 iunie 2004 revizuienţii şi-au precizat cerere, atât în oral cât şi în scris, arătând că au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 466 A din 8 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7398/A/2002 (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 193/2004 a Curţii de Apel Timişoara) care este potrivnică cu Decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 1998 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4306/1997.
În urma acestei precizări a cererii de revizuire, constatând că ambele decizii potrivnice au fost pronunţate de Tribunalul Arad, prin încheierea nr. 4479 din 11 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat în favoarea Curţii de Apel Timişoara, competenţa de soluţionare a revizuirii formulată de C.G. şi C.R.
La Curtea de Apel Timişoara, cererea de revizuire a fost înregistrată la nr. 8977/2004.
În motivarea cererii de revizuire, au arătat că, prin sentinţa civilă nr. 145/1993 pronunţată de Judecătoria Ineu, în dosarul nr. 3574/1992, s-a constatat că revizuienta C.R. şi soţul acesteia C.T. au devenit proprietari prin uzucapiune asupra imobilului înscris în C.F. Gurahonţ.
Ulterior, s-au pronunţat alte două hotărâri judecătoreşti, care au devenit contradictorii.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 389/1997 a Judecătoriei Gurahonţ, schimbată în tot prin Decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 1998, prin care Tribunalul Arad a respins acţiunea promovată de J.C. prin care solicitase judecătoriei să se constate că a uzucapat imobilul din C.F. Gurahonţ şi sentinţa civilă nr. 371 din 29 august 2002 pronunţată de Judecătoria Gurahonţ.
Prin această din urmă sentinţă, s-a respins acţiunea promovată de J.C. pentru uzucapiunea imobilului din C.F. 109 Gurahonţ.
Sentinţa a fost modificată prin Decizia civilă nr. 466/A din 8 iulie 2003 a Tribunalului Arad, în sensul că a fost admis apelul declarat de P.I., moştenitorul lui J.C., constatându-se că reclamantul P.I. a devenit proprietar prin uzucapiune asupra imobilului din C.F. Gurahonţ.
Decizia Tribunalului Arad a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 193/2004.
Întrucât ultimele două decizii pronunţate de Tribunalul Arad, respectiv 132 din 27 ianuarie 1998 şi 466 din 8 iulie 2003, sunt potrivnice, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au solicitat revizuirea lor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 62 din 17 ianuarie 2005, a respins cererea de revizuire formulată de revizuienţii C.G. şi C.R. împotriva deciziei civile nr. 466/A din 8 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7398/2002 care este potrivnică deciziei civile nr. 132 din 27 ianuarie 1998 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4306/1997.
A dispus obligarea revizuienţilor să plătească intimatului suma de 18 milioane lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să existe două hotărâri judecătoreşti, definitive şi potrivnice, date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi cu acelaşi obiect, dar în dosare diferite, elemente caracteristice autorităţii de lucru judecat.
În situaţia în care excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată de părţi şi aceasta a fost soluţionată de către instanţa de judecată în Decizia supusă cererii de revizuire, această excepţie nu mai poate fi reluată şi în cadrul cererii de revizuire, întrucât s-ar tinde la realizarea unui control judiciar asupra unei hotărâri prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.
În speţă, instanţa a reţinut că prin Decizia civilă nr. 466 din 8 iulie 2003, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâţii C.G. şi C.R. la Judecătoria Gurahonţ, admisă prin sentinţa civilă nr. 371/2002 nu este fondată şi la 1 aprilie 2003 a respins această excepţie, ce a fost reluată de părţi în apel, apreciind că nu există putere de lucru judecat în cauză.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că nu există identitate de cauză între obiectul cererii din dosarul nr. 293/1995 şi dosarul nr. 444/2002 al Judecătoriei Gurahonţ, întrucât acţiunea reclamantului J.C. din primul dosar a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1837 şi urm. C. civ., iar în dosarul nr. 444/2002 s-a întemeiat pe prevederile Legii cărţii funciare nr. 115/1938.
Întrucât excepţia a fost analizată de instanţa care a pronunţat Decizia nr. 466/2003, aceasta nu mai poate fi reluată în cadrul cererii de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs revizuienţii C.G. şi C.R., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, adăugând la lege, hotărârea fiind în acelaşi timp lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Dezvoltând aceste motive, revizuienţii au arătat că acestea au invocat excepţia puterii lucrului judecat, solicitând să se constate existenţa hotărârilor definitive potrivnice şi anulare celei din urmă hotărâri, ceea ce este cu totul altceva decât invocarea unei excepţii procesuale care tinde să paralizeze o acţiune încă nefinalizată prin pronunţarea unei hotărâri, astfel că nu se pune problema unei reluări a acestei excepţii.
Adoptând un astfel de raţionament, instanţa de fond le-a anulat posibilitatea exercitării unei căi legale de atac.
Au mai susţinut că intimatul P.I. a obţinut obligarea acestora la plata sumei de 30.000.000 lei, plata onorariului de avocat, în apel, deşi nu exista o chitanţă care să ateste această împrejurare, cheltuieli obţinute şi în cererea de revizuire, de 18 milioane lei, sumă exagerată.
Recursul nu este fondat.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este supusă, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. următoarelor condiţii:
- existenţa a două hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive conţin prevederi care nu se pot executa;
- hotărârile să fie definitive;
- hotărârile să fie date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Se mai cere ca, în cursul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau dacă s-a invocat, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat.
În speţă, revizuienţii au arătat că Decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 1998 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4306/1997 este potrivnică deciziei civile nr. 466 din 8 iulie 2003 a aceluiaşi tribunal.
Prin Decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 1998 a fost admis apelul declarat de C.T.şi C.R. împotriva sentinţei civile nr.389 din 3 iulie 1997, pronunţată în dosarul nr. 115/R/1997 al Judecătoriei Gurahonţ, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea reclamantului J.C., având ca moştenitori pe P.I., C.T., C.F., F.V., O.F. şi O.H. împotriva pârâţilor C.T. şi C.R., pentru anularea încheierii de C.F. uzucapiune.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin acţiunea promovată pe rolul Judecătoriei Gurahonţ, reclamantul J.C. a solicitat dezmembrarea imobilului în două parcele pe care se află construite două case, care formează două gospodării separate, casa cu nr. 22 fiind în posesia pârâţilor iar casa cu nr. 20 a fost în posesia reclamantului.
A mai solicitat să se constate că a uzucapat casa cu nr. 20 şi terenul aferent.
Or, din înscrisul aflat la dosar 293/1995 rezultă că imobilul a fost dobândit prin cumpărare şi în aceste condiţii, reclamantul nu poate să-şi intabuleze dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, reclamantul nu putea să dobândească dreptul de proprietate prin uzucapiune având în vedere dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 115/1938.
La 29 mai 2002 reclamantul P.I. promovează o altă acţiune prin care a chemat în judecată pe pârâţii C.R. şi C.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că defunctul J.C., a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în Gurahonţ, înscrisă în C.F. Gurahonţ, nulitatea absolută a încheierii de C.F. a notariatului Local Ineu şi a sentinţei civile nr. 145 din 20 ianuarie 1993 a Judecătoriei Ineu care a stat la baza încheierii de C.F.
Pârâtul C.G. s-a opus admiterii acţiunii reclamantului invocând excepţia autorităţii de lucru judecat.
Judecătoria Gurahonţ, prin sentinţa civilă nr. 371 din 29 august 2002 a respins acţiunea civilă a reclamantului P.I. şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 466 A din 8 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad şi în consecinţă:
A respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii C.R. şi C.G.
A admis acţiunea reclamantului P.I., a constatat că defunctul J.C. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului în litigiu.
A constatat nulitatea absolută a încheierii de C.F.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, tribunalul a apreciat că nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. între obiectul dosarului 293/1995 şi dosarul nr. 444/2002 al Judecătoriei Gurahonţ, temeiul acţiunii fiind diferit.
Întrucât excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată şi în faţa instanţei de apel, revizuienţii nu mai pot reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa investită cu soluţionarea cererii de revizuire, ar realiza un control judiciar asupra deciziei civile nr. 466 A din 8 iulie 2003 prin care a fost respinsă excepţia autorităţii lucrului judecat, ceea ce nu este posibil într-o revizuire.
Faţă de cele expuse, recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de revizuienţii C.G. şi C.R. împotriva deciziei nr. 62 din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8760/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 866/2005. Civil → |
|---|
