ICCJ. Decizia nr. 9124/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9124
Dosar nr. 3368/1/2005
Nr. vechi 737/200.
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 484 din 10 mai 2004, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia formulată de contestatorul A.G.D., în contradictoriu cu Primăria comunei Vaideeni, Primarul comunei Vaideeni şi SC R. SA, D.T. Vâlcea şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei Primăria comunei Vaideeni suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că autorul reclamantului a deţinut în centrul comunei Vaideeni suprafaţa de 746 mp teren şi o clădire compusă din 8 încăperi, folosită ca locuinţă.
Imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, pentru că proprietarul şi-a stabilit domiciliul în Germania. Trecerea s-a realizat prin Decizia nr. 449 din 18 august 1981, emisă de fostul Comitet executiv al Consiliului popular judeţean Vâlcea, iar în decizie s-a stabilit ca despăgubire suma de 35.000 lei pentru construcţie.
Reţine tribunalul, că preluarea a fost abuzivă, conform art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, deşi preluarea s-a făcut cu titlu valabil în baza unui act normativ, Decretul nr. 223/1974 a fost el însuşi abuziv faţă de reglementările internaţionale la care România era parte semnatară în anul 1981. Dreptul reclamantului la măsuri reparatorii a fost recunoscut şi de primar, prin Decizia contestată, iar restituirea în natură nu este posibilă, pentru că după preluare construcţia a fost demolată şi „terenul a fost afectat atât construirii clădirii în care funcţionează Oficiul Poştal, cât şi unor spaţii de interes public, constând în trotuare pietonale şi spaţii publice aferente funcţionării Primăriei comunei Vaideeni, situată în imediata vecinătate".
De aceea, corect s-a stabilit de către primar dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent.
R.D.T. Vâlcea nu a edificat abuziv construcţia pe teren, pentru a se aplica prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi, pentru că imobilul este ocupat de o instituţie publică, sunt aplicabile prevederile art. 16 din Lege.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 1916/A din 29 septembrie 2004, a respins apelul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe şi l-a obligat pe apelant să plătească Primăriei comunei Vaideeni suma de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că apelantul formulează critici privind neconstituţionalitatea Decretului nr. 223/1974, însă tribunalul constatând că preluarea a fost abuzivă, alte aprecieri asupra modului de preluare „sunt neavenite". În privinţa deciziei nr. 449/1981 de trecere a bunului în proprietatea statului, de asemenea, sunt de prisos alte aprecieri, pentru că a fost recunoscut dreptul contestatorului la măsuri reparatorii.
Reţine instanţa de apel, că expertul a constatat inexistenţa construcţiei preluate de stat de la autorii reclamantului. Construcţia a fost demolată, iar pe teren s-a edificat o altă clădire.
Întreaga suprafaţă de teren este ocupată de construcţii noi, iar diferenţa nemenţionată în Decizia de preluare nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că însuşi contestatorul susţine că a rămas în proprietate autorilor săi.
Valabilitatea contractului de concesiune poate fi discutată într-un alt cadru procesual şi instanţa nu putea să verifice cuantumul despăgubirilor, faţă de atitudinea oscilantă a contestatorului.
Se mai reţine că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, că este imposibilă mutarea activităţilor instituţiei care deţine clădirea, că locul unde este situat imobilul este „esenţial pentru buna desfăşurare a activităţilor de utilitate publică sau socială", că prin restituirea în natură s-ar impune disponibilizări de salariaţi care ar afecta buna desfăşurare a activităţii acesteia şi că s-a edificat pe teren o construcţie nouă, cu toate avizele necesare pentru realizarea ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 4, 9 şi 10 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
- Reţinerea de către instanţa de apel a faptului că preluarea imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 constituie o gravă eroare, pentru că titlul în baza căruia au fost deposedaţi autorii săi a fost Decizia nr. 449/1981 şi prin această calificare greşită s-a urmărit „deplasarea discuţiei în ce priveşte stabilirea valabilităţii titlului din punct de vedere juridic".
Cât timp tribunalul a reţinut că Decretul nr. 223/1974 era în contradicţie cu reglementările internaţionale la care România era parte semnatară, şi Decizia nr. 449/1981 emisă în temeiul acestui act normativ contravine acestor reglementări.
În prezenta cauză „preluarea nu s-a făcut cu titlu valabil" în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, aşa cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Decretul nr. 223/1974 contravenea art. 12 şi art. 36 din Constituţia elaborată în anul 1965, dispoziţiilor Codului civil şi art. 13 şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
De aceea, trebuie să se constate incidenţa art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi implicit a art. 2 alin. (2) din lege, care prevede că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării".
Titlul statului nu este valabil şi pentru faptul că despăgubirea în sumă de 35.000 lei stabilită pentru construcţie nu a fost plătită, iar Decizia nr. 449/1981 nu a fost comunicată.
Aceste aspecte, invocate în cursul procesului şi neanalizate de tribunal şi instanţa de apel, erau esenţiale pentru soluţionarea cererii, pentru că ele determinau „încadrarea speţei sub incidenţa art. 2 alin. (1) lit. g) sau art. 2 alin. (1) lit. h) care priveşte imobilele preluate fără titlu valabil".
Pentru că despăgubirea nu a fost plătită şi Decizia nr. 449/1981 nu a fost comunicată, Primăria comunei Vaideeni nu are un titlu legal asupra imobilului.
De aceea, sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 2 alin. (2) din lege.
- Primăria a stabilit unilateral măsurile reparatorii sub forma titlurilor de valoare sau acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital, ecluzând fără vreo justificare două categorii de măsuri reparatorii prevăzute de lege, compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent şi despăgubirile băneşti, iar instanţele nu s-au pronunţat asupra acestui aspect, deşi erau abilitate să o facă.
- Instanţa de apel a reţinut că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără să existe dovezi care să ateste împrejurările consemnate în hotărâre.
Susţine recurentul, că are informaţii privitoare la intenţia pârâtei SC R. SA de a vinde construcţia, pentru că nu se justifică din punct de vedere economic şi social şi că, în opinia sa, progresele făcute în domeniul telecomunicaţiilor nu mai justifică existenţa unor centre la nivel de comune, opinie confirmată de lipsa de interes manifestată de această pârâtă pe parcursul procesului.
Mai susţine recurentul, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar prin reţinerea incidenţei acestui text instanţele şi-au depăşit puterile judecătoreşti, realizând o imixtiune în sfera activităţii executive, pentru că ministerele de resort, precum şi celelalte instituţii publice interesate propun, iar Guvernul stabileşte prin hotărâre care sunt imobilele ce nu vor fi retrocedate.
- În privinţa suprafeţei de teren de care au fost deposedaţi autorii recurentului, conform raportului de expertiză este de 746 mp, iar prin Decizia nr. 449/1981 statul a preluat numai suprafaţa de 507 mp teren. Diferenţa de 239 mp teren a rămas în proprietatea autorilor recurentului şi urmează să procedeze la o acţiune posesorie, însă raportul de expertiză a fost criticat pentru faptul că nu rezulta care este suprafaţa de 507 mp, preluată prin Decizia nr. 449/1981 din cei 746 mp şi cât din această suprafaţă de teren este imposibil de restituit în natură.
Pentru stabilirea acestei împrejurări, la tribunal a făcut obiecţiuni la expertiză şi a cerut la instanţa de apel un supliment la raportul de expertiză.
- Cererea pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune a fost disjunsă, însă nu există nici un impediment pentru restituirea în natură, pentru că imobilul este în posesia primăriei care a înstrăinat numai folosinţa lui, iar, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, proprietarii nu au pierdut niciodată dreptul asupra bunului.
Intimaţii SC R. SA, Primarul comunei Vaideeni şi Primăria comunei Vaideeni au formulat întâmpinări, prin care au cerut să se respingă recursul.
Analizând recursul, în limita motivelor de nelegalitate invocate prin declaraţia de recurs, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.
Criticile de la punctele 1 şi 2 privesc valabilitatea titlului de preluare a terenului de către stat, esenţială pentru încadrarea modalităţii de preluare în art. 2 lit. g sau h din Legea nr. 10/2001.
Ambele moduri de preluare sunt abuzive, însă art. 2 lit. g are în vedere preluarea cu titlu valabil, la care se referă art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, iar art. 2 lit. h) se referă la imobilele preluate fără titlu valabil.
Articolul 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, la care face trimitere art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, prevede că „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Potrivit textului citat, un bun a fost preluat cu titlu valabil numai dacă au fost respectate prevederile Constituţiei şi ale legilor în vigoare la data preluării, precum şi tratatele internaţionale la care România era parte.
În privinţa deciziei de preluare nr. 449/1981, emiterea ei s-a realizat în baza Decretului nr. 223/1974, cu respectarea dispoziţiilor acestui decret.
În cuprinsul deciziei este înscrisă suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru construcţie, aşa cum prevedea actul normativ pe baza căruia Decizia a fost emisă, precum şi obligaţia de a fi comunicată fostului proprietar şi Oficiului de cadastru, organizarea teritoriului şi asolamente Vâlcea.
De aceea, chiar dacă preluarea s-a realizat prin această decizie, legalitatea titlului statului se stabileşte în raport cu dispoziţiile Decretului nr. 223/1974, în baza căruia a fost emisă Decizia.
Or, în raport cu prevederile acestui decret, preluarea terenului s-a realizat fără titlu valabil, pentru că art. 2 alin. (3) făcea trimitere la art. 13 din Legea nr. 59/1974, conform căruia „terenurile de orice fel aparţinând persoanelor care, având domiciliul în Republica Socialistă România, părăsesc definitiv ţara, trec fără plată în proprietatea statului".
Prin preluarea terenului fără plată era încălcat art. 36 din Constituţie, care stabilea că „dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege".
În privinţa construcţiei, Decretul nr. 223/1974 folosea termenul înstrăinare, însă transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voinţa proprietarului de a înstrăina imobilul.
Persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din ţară erau obligate să înstrăineze construcţia, iar înstrăinarea se putea face numai către stat, realizându-se astfel o vânzare forţată către stat, cu plata unei despăgubiri al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 4/1973.
În raport de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă, faţă de prevederea din partea finală a textului, preluarea fără titlu valabil nu are drept consecinţă restituirea în natură a imobilului, indiferent de regimul lui juridic la data soluţionării cererii de restituire.
Deoarece textul prevede că persoana îndreptăţită exercită calitatea de proprietar după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire, chiar şi în ipoteza preluării imobilului fără titlu valabil, actele prin care se finalizează procedura de restituire declanşată prin notificare sunt Decizia sau hotărârea judecătorească, iar măsurile reparatorii se stabilesc în raport cu prevederile art. 7 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
În prezenta cauză, conform înscrisurilor depuse la dosar, de la autorii recurentului-reclamant a fost preluată suprafaţa de 507 mp teren şi construcţia aflată pe teren. După demolarea construcţiei, conform autorizaţiei de executare de lucrări nr. 28 din 3 iunie 1991, D.P.T. Vâlcea a edificat o construcţie nouă, a cărei valoare după deviz, înscrisă în autorizaţie, a fost de 6.174.000 lei.
Construcţia autorizată fiind proprietatea pârâtei SC R. SA, D.T. Vâlcea, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi nu cele înscrise în art. 16 din lege, cum s-a reţinut prin Decizia atacată.
De aceea, nu se impunea să se stabilească dacă imobilul mai este necesar instituţiei care îl foloseşte potrivit scopului legal stabilit.
De altfel, conform art. 16 alin. (2) din lege, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, imobilele necesare instituţiei, care nu se retrocedau în natură şi pentru care se acordau măsuri reparatorii prin echivalent erau stabilite prin Hotărâre de Guvern, la propunerea ministerelor şi a celorlalte instituţii publice.
Aplicând greşit prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi nesocotind dispoziţiile art. 10 din lege, instanţa de apel nu a stabilit deplin situaţia de fapt la care să poată fi aplicate corect prevederile art. 10.
Articolul 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, dispunea „În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
În cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate".
În noua redactare, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că atunci când pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat construcţii noi, autorizate, cum este cazul în speţă, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În prezenta cauză, în lipsa unor înscrisuri care să ateste amplasamentul imobilului şi dreptul de proprietate al autorilor recurentului-reclamant, întinderea dreptului se prezumă, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, a fi cea recunoscută în Decizia nr. 449/1981 prin care s-a luat măsura preluării abuzive, iar în această decizie este înscrisă clădirea în suprafaţă de 106,28 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 507 mp.
În decizie există şi menţiunea că imobilul este identificat „prin planul de situaţie şi releveul anexate, care fac parte integrantă din prezenta decizie".
În privinţa amplasamentului suprafeţei de 507 mp teren şi a faptului dacă actuala clădire a R. SA, D.T. Vâlcea, în suprafaţă construită de 306,62 mp, este amplasată în întregime pe suprafaţa de 507 mp teren, expertiza efectuate în cauză nu oferă răspunsuri precise.
Expertul arată că faptic autorul reclamantului a deţinut suprafaţa de 746 mp teren, fără să indice care sunt elementele pe baza cărora a stabilit acest fapt, şi delimitează în teren suprafaţa de 746 mp, deşi în actul de preluare este înscris terenul în suprafaţă de 507 mp.
În expertiză nu se arată dacă la stabilirea amplasamentului s-au avut în vedere schiţa anexă şi releveul menţionate în Decizia nr. 449/1981, iar cu privire la amplasarea actualei clădiri, expertiza cuprinde date contradictorii, deoarece, după ce se arată că are suprafaţa de 306,62 mp, se face menţiunea că suprafaţa totală a incintei construcţiei R. SA este de 507 mp, care este transpusă pe schiţa anexă nr. 1 şi individualizată cu conturul verde.
Or, în schiţa anexă nr. 1, cu contur verde este delimitată suprafaţa de 746 mp, iar un colţ din clădirea R. SA se află în afara conturului verde.
În plus, prin sentinţa pronunţată de tribunal, păstrată prin Decizia atacată, se reţine că terenul este ocupat cu clădirea în care funcţionează Oficiul Poştal, cât şi cu „spaţii de interes public constând în trotuare pietonale ori spaţii publice aferente funcţionării Primăriei comunei Vaideeni, aşa cum rezultă în mod evident din schiţele anexă la raportul de expertiză".
Din schiţele anexă nu rezultă însă care sunt spaţiile de interes public şi ce suprafaţă ocupă ele. Expertul, la pct. 2 din expertiză, nu răspunde la acest obiectiv, iar cu privire la clădirea R. arată că, deşi suprafaţa de clădire identificată în schiţa anexă nr. 2, cuprinsă în triunghiul a – b (102) se găseşte în afara fostei curţi a casei lui A.G. „această porţiune de teren a fost tot a autorului, reprezentând rest proprietate de altă categorie".
Faţă de aceste elemente, de faptul că reclamantul, prin mandatar, la prima instanţă a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, susţinând că expertul nu a stabilit cu exactitate suprafaţa de teren ce poate fi retrocedată, şi de criticile aduse raportului de expertiză prin declaraţia de apel, instanţa de apel trebuia să ceară expertului să completeze raportul de expertiză sau să dispună efectuarea unei noi expertize.
Expertul trebuia să delimiteze suprafaţa de 507 mp teren preluată de stat prin Decizia nr. 449/1981, să stabilească dacă întreaga clădire proprietatea R. SA este amplasată pe această suprafaţă de teren, care este suprafaţa ocupată efectiv de clădire, ce suprafaţă de teren este liberă şi dacă pe suprafaţa liberă s-au făcut investiţii de interes public.
Completarea probatoriului se impune şi în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată şi cele ale art. 10 alin. (8) din lege, care în privinţa măsurilor reparatorii prin echivalent dispune că vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
În raport de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acordarea de alte bunuri sau servicii în compensare constituie principala măsură reparatorie în echivalent, deoarece textul prevede că se acordă despăgubiri în condiţiile legii speciale, numai dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, este liberă şi poate fi restituită în natură suprafaţa de teren neocupată de construcţii noi şi neafectată de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, iar expertul trebuie să stabilească dacă există teren liber, în sensul art. 10 alin. (2) din lege.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamant, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza curţii de apel pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea situaţiei de fapt, în raport de care să se acorde măsurile reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva deciziei civile nr. 1916/A din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9311/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9121/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
