ICCJ. Decizia nr. 9182/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9182

Dosar nr. 8067/2005

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Cernavodă, solicitând a se dispune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 756,12 mp, situat în Cernavodă şi obligarea pârâtei la plata a 75 milioane lei despăgubiri materiale cuprinzând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe perioada 2001-2003.

Se arată că terenul este liber, iar reclamanta a iniţiat procedura de restituire a acestuia pe Legea nr. 10/2001, republicată, însă pârâta nu a răspuns solicitărilor .

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1515 din 13 decembrie 2005, a admis în parte acţiunea reclamantei şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii V.A.V. şi V.E.G.

A anulat dispoziţia primarului oraşului Cernavodă nr. 5068 din 21 aprilie 2003, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, a obligat pârâtul în favoarea reclamantei şi a intervenienţilor la plata despăgubirilor băneşti reprezentând valoarea de circulaţie a cotei de 5/7 din terenul total de 756,12 mp şi a respins cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile.

Reclamanta şi intervenienţii arată că nu s-a dispus restituirea în natură, deşi a făcut dovada că autorizaţia de edificare a unui teren de sport pe terenul în litigiu după ce l-au notificat pe primar, este nelegală.

Pârâtul invocă obligarea sa de acordare a despăgubirilor băneşti conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ca motiv de nelegalitate.

- Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 579/C din 5 mai 2005 a respins apelurile formulate de reclamantă şi de intervenienţi a admis apelul pârâtului Primarul Oraşului Cernavodă şi schimbând în parte sentinţa, a constatat că reclamanta şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri prin echivalent bănesc pentru cota de 5/7 din terenul în suprafaţă de 756,12 mp ce se va stabili conform valorii de circulaţie a terenului. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta B.V., intervenienţii V.A.V. şi V.E.G..

- Reclamanta şi intervenienţii arată în motivele de recurs că s-au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001.

La data notificării prin care a cerut punerea în posesie, terenul era liber, fără construcţii. Ulterior, pe teren s-au construit vestiare, în baza autorizaţiei nr. 65/2002 emisă de Primarul Oraşului Cernavodă şi un teren „tenis de câmp" în baza autorizaţiei de construcţie nr. 8/2000.

Analizând motivele de recurs, Curtea reţine următoarele:

- reclamanta nu a dovedit că terenul de sport s-a ridicat fără autorizaţie;

- autorizaţia de construcţie nr. 9 este din 22 februarie 2000 (pentru edificarea terenului de sport), iar notificarea pârâtului s-a făcut la 2 august 2001, deci la 1 an şi 6 luni după emiterea autorizaţiei de construire;

- reclamanta nu a dovedit localizarea cotei de 5/7 din teren, conform raportului de expertiză;

- nu s-au dovedit cererile cu privire la plata daunelor materiale şi morale, iar cheltuielile de judecată nu au fost cerute.

Cu privire la apelul pârâtului, s-a apreciat judicios incidenţa dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.V. şi de intervenienţii V.A.V. şi V.E.G. împotriva deciziei civile nr. 578 din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9182/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs