ICCJ. Decizia nr. 9510/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9510
Dosar nr. 27095/1/2005
Nr. vechi 10633/200.
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 299 din 24 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul S.M. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 829/2003 prin care Primarul municipiului Hunedoara i-a respins notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură sau prin echivalent a „terenului în litigiu".
În motivarea contestaţiei, contestatorul arată că este proprietarul terenului situat în Hunedoara „zona Ciuperca", cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public F.L. sub nr. 3674 din 7 noiembrie 2001, teren aflat în administrarea Consiliului Local Hunedoara fără nici un drept, consiliul refuzând să i-l cedeze în deplină proprietate, deşi a formulat notificare şi este unic proprietar de carte funciară.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 299/2004, a respins contestaţia ca neîntemeiată, soluţie menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit deciziei civile nr. 648/A din 6 mai 2005, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Considerentele pentru care instanţele anterioare au respins contestaţia şi apelul reclamantului vizează împrejurarea că acesta nu este îndreptăţit la măsurile reparatorii solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece la data când a cumpărat imobilul identificat în C.F. Hunedoara, nr.top. 2534/2/9/1, cunoştea împrejurarea că vânzătoarea era deposedată de teren de o perioadă mare de timp, cea mai mare parte a acestuia fiind ocupată de construcţii de utilitate publică.
Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt explicite şi stabilesc faptul că este îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii doar persoana care a fost proprietara imobilului la data preluării de către stat.
Contestatorul a dobândit proprietatea imobilului în litigiu la data de 7 noiembrie 2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul-reclamant S.M., criticând-o ca fiind „netemeinică" şi nelegală, invocând generic prevederile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora prezintă argumentele în raport cu care instanţele anterioare au respins contestaţia.
Recurentul susţine că a cumpărat terenul printr-un act autentic (neanulat), nepunându-se problema bunei sau relei sale credinţe, că Statul Român, care nu a fost niciodată intabulat în Cartea Funciară, a exercitat o posesie abuzivă, fără nici un titlu valabil.
Recurentul mai arată că a cerut plata de despăgubiri în sumă de 35.001 dolari SUA înţelegând că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât pe terenul aflat în administrarea intimatului pârât s-au construit blocuri, şosele etc.
Recursul nu este fondat.
Prima instanţă a fost investită cu o contestaţie îndreptată împotriva dispoziţiei nr. 829/2003 prin care Primarul municipiului Hunedoara a respins notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul S.M. pentru restituirea î n natură sau în echivalent a terenului în litigiu.
Cercetarea judecătorească, în toate fazele procesuale ale litigiului, s-a impus a fi efectuată în raport cu dispoziţiile Legii în baza căreia a fost depusă notificarea soluţionată prin dispoziţia contestată, lege specială de reparaţie, derogatorie de la dreptul comun.
Legea specială, de principiu, este aplicabilă exclusiv situaţiilor şi ipotezelor pe care le reglementează.
Nu este contestat de nici una din părţile din proces că imobilul solicitat a fost preluat de stat în mod abuziv, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, anterior anului 1989, din patrimoniul numitei M.E., făcând obiectul de reglementare al actului normativ, independent de faptul că ulterior preluării, s-a intabulat sau nu în cartea funciară dreptul de proprietate al statului.
Pentru acordarea măsurilor reparatorii, pe lângă cerinţa ca imobilul solicitat prin notificare să facă obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, legea specială prevede în art. 3 alin. (1) şi categoriile de persoane (enumerate limitativ) îndreptăţite la restituire.
Astfel, art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabileşte în termeni clari, nesusceptibili de interpretări diferite că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv" „ori moştenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Cum recurentul reclamant nu îndeplineşte această de-a doua condiţie, neavând calitatea de „persoană îndreptăţită", în înţelesul Legii nr. 10/2001, nu beneficiază de prevederile acestei legi speciale de reparaţie, aspect asupra căruia, în aplicarea şi interpretarea corectă a legii, s-au pronunţat şi instanţele anterioare.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi pârâtul Primarul municipiului Hunedoara, susţinând nelegalitatea hotărârii judecătoreşti sub aspectul respingerii nemotivate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Contrar afirmaţiei recurentului-pârât, instanţa de apel nu a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ci nu s-a pronunţat asupra acestei cereri.
Pentru situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere de chemare în judecată ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, legiuitorul a reglementat prin art. 2812 C. proc. civ. o procedură specială.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri, nu mai poate fi invocată şi îndreptată pe calea recursului, ci numai în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 2812 C. proc. civ. sau pe calea unei acţiuni separate.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.
Cererea recurentului pârât privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în actuala etapă procesuală va fi respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 316 raportat la dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. având în vedere că recursurile declarate de părţile potrivnice au fost respinse în egală măsură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S.M. şi de pârâtul Primarul municipiului Hunedoara împotriva deciziei civile nr. 648/A din 6 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 950/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9551/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
