ICCJ. Decizia nr. 9630/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 832 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III a civilă, a respins cererea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că acțiunea reclamantului este inadmisibilă întrucât, pentru obținerea despăgubirilor prin echivalent, acesta trebuia să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea 10/2001 dacă imobilul preluat abuziv nu a fost înstrăinat și se găsește în administrarea, folosința sau, după caz, în exploatarea autorităților publice, a regiilor autonome, societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și a organizațiilor cooperatiste.
Prin apelul declarat de reclamant s-a criticat hotărârea instanței de fond pe motive de nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că nu s-a avut în vedere declarația autentificată a martorului P.A.
Prin decizia civilă nr. 170A din 2 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului P.I. împotriva sentinței civile nr. 832 din 22 septembrie 2003, a Tribunalului București, secția a III a civilă, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român.
S-a reținut că reclamantul, prin cererea inițială, a solicitat instanței anularea exproprierii unei mori aflată în comuna Oșești, județ Vaslui, în anul 1950, instanța de fond a avut în vedere că pentru imobilele teren și construcții preluate în mod abuziv de stat, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de către primării, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziție motivată a primarului, conform art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzută în mod expres de legea specială, respectiv Legea 10/2001 conform art. 21 și, față de împrejurarea că la acest moment trăiește și mama reclamantului, s-a ajuns la soluția deja arătată, reținându-se că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă.
împotriva deciziei civile nr. 170A din 2 februarie 2004 a Curții de Apel București a declarat recurs în termen reclamantul P.I.
Recurentul nu precizează în drept motivul de recurs iar în dezvoltarea cererii învederează aspecte generale vizând împrejurarea că moara în discuție a aparținut bunicului său, că regimul comunist a exercitat presiuni asupra bunicului și tatălui său și că este îndreptățit la despăgubiri raportat la principiile generale de drept privind reparațiile cuvenite persoanelor ce au suferit de pe urma regimului trecut.
Se mai susține că interpretările date de către instanțe sunt injuste și împotriva unei realități evidente, aspecte ce îl îndreptățesc pe recurent să se adreseze instanțelor internaționale privind drepturile omului.
Recursul este nefondat.
Invocând dispozițiile art. 2 și art. 8 C. proc. civ., Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 20,art. 41 și art. 42 din Constituția României, recurentul reclamant a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să anuleze exproprierea ilegală a imobilului moară, ce a aparținut antecesorului său, și Statul Român să fie obligat la despăgubiri în sumă de 800.000 Euro.
De fapt, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea titlului statului cu privire la măsura exproprierii.
Acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 24 februarie 2003, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin declarația autentificată a numitului P.A. s-a tins la dovedirea faptului că P.D. a avut în proprietate privată două mori pentru mălai și uruială, situate în comuna Poșești și Hârșova, județul Vaslui.
Prin adresa nr. 155 din 14 februarie 2003 Primăria comunei Oșești, județul Vaslui a arătat că proprietarul morii a fost P.P. și că, în baza Legii 10/2001 a fost reconstituită proprietatea în favoarea moștenitoarelor P.O. și C.V. Conform adresei nr. 238/2003, emisă de aceeași primărie, s-a confirmat că în prezent moara revendicată de reclamant nu mai există și că în arhiva unității nu s-au găsit documente privitoare la trecerea ei în proprietatea statului.
Conform art. 20 alin. (1) și (3) din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, imobilele terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de către primării, se restituie în natură sau prin echivalent persoanei îndreptățite prin dispoziția motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare, aspect reținut corect și prin hotărârea recurată.
Pentru a se ajunge la această soluție, conform art. 21 din lege, persoana îndreptățită trebuie să notifice, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare a imobilului.
Recurentul-reclamant nu a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 21 din lege, deci nu a parcurs procedura administrativ prealabilă, prevăzută în mod expres de o lege specială, situație în care în mod corect a fost respinsă cererea sa ca inadmisibilă, de către instanța de fond, soluție menținută prin hotărârea recurată.
Corect s-a apreciat și cu privire la referirile recurentului la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și la Constituția României, care sunt pe deplin aplicabile dreptului român dar nu exclud aplicarea dreptului intern în condițiile în care reglementările speciale nu sunt în contradicție cu normele internaționale.
Față de considerentele de mai sus, reținându-se că hotărârea recurată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale speciale în materie, fiind în afara oricărei critici, recursul reclamantului a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9637/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9631/2005. Civil → |
|---|
