ICCJ. Decizia nr. 9629/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 6 decembrie 2002, contestatoarea D.A.O. a formulat, în contradictoriu cu Primăria orașului Băile Govora reprezentată de primarul M.M., o contestație împotriva dispoziției nr. 281 din 13 noiembrie 2002 emisă de acesta din urmă. Ca urmare, s-a solicitat anularea dispoziției și restituirea în natură a imobilului situat în Băile Govora, și teren aferent de cca 200 mp ("vila A.").
Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 406 din 4 iulie 2003 a respins contestația.
în motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut că reclamanta a revendicat același imobil pentru care a existat un proces anterior soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 4255 din 9 iulie 1998 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 154 din 15 mai 1999 a Tribunalului Vâlcea și decizia nr. 3275/R din 25 octombrie 1999 a Curții de Apel Pitești.
în cauza precedentă s-a constatat că imobilul revendicat de petentă, același cu imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni, a fost demolat în urmă cu 30 de ani și pe acel loc s-a ridicat o altă construcție în care funcționează în prezent Casa de Cultură a orașului. Cât privește efectele prevăzute de art. 1201 C. civ. în raport de această primă judecată s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate impusă de lege, cauzele fiind diferite. Decizia instanței s-a fondat și pe concluziile expertizei care a confirmat demolarea "vilei A.", în locul ei fiind ridicată o altă clădire, noul local al poștei care ocupă întreaga suprafață de teren, porțiunea de 200 mp revendicată prin acțiune neputând fi identificată faptic din lipsă de acte doveditoare.
Ca urmare, petiționarei nu i se cuvin decât despăgubiri bănești care pot fi stabilite conform actelor normative în vigoare prin transmiterea unei notificări unității deținătoare.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 406/A din 2 martie 2004 a admis contestația și a schimbat sentința civilă nr. 406/A din 2 martie 2004, în sensul că a admis contestația împotriva dispoziției nr. 281 din 13 noiembrie 2002, în partea referitoare la dispozițiile privind măsurile reparatorii și în consecință intimatul a fost obliga la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Pentru a motiva această soluție, Curtea a reținut că instanța de fond a rezolvat negativ capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în situația în care restituirea în natură nu se mai poate efectua, considerând că reclamanta ar mai fi în termen să formuleze o notificare în acest sens.
S-a constatat că această soluție ar prejudicia-o pe reclamantă în raport de motivările dispoziției nr. 281/2002, care nu a fost desființată și constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a dispus ca intimatul să-i acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent.
împotriva acestei decizii Primăria orașului Băile Govora prin Primar a formulat în termen recurs.
S-a criticat soluția instanței de apel pentru împrejurarea că s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru un imobil, "vila A.", presupus a fi în orașul Băile Govora, și pentru un loc de casă de 200 mp imposibil de identificat, indicat și acesta prin termeni nesiguri, acest teren fiind un altul decât cel aferent clădirii. Soluția a mai fost criticată și pentru împrejurarea că s-a admis acțiunea reclamantei, deși aceasta nu a făcut dovada momentului și natura deposedării de terenul pretins.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimata-contestatoare prin întâmpinarea depusă în dosar a solicitat anularea recursului ca nemotivat în drept, susținerea neputând fi încadrată în nici unul din pct. 1-10 ale art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar a cerut respingerea recursului ca nefondat, deoarece reclamanta și-a dovedit și calitatea și bunul revendicat.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente.
Dispoziția nr. 281/2002 emisă de Primarul orașului Băile Govora în soluționarea notificării de revendicare în natură și în subsidiar prin echivalent, adresată de petiționara D.A.O., a respins cererea de revendicare pentru argumentul că reclamanta nu face dovada proprietății, iar măsurile reparatorii prin despăgubiri bănești nu s-au acordat deoarece imobilul pretins de reclamantă a fost înstrăinat altui proprietar în 1947, înainte de naționalizarea realizată prin Decretul nr. 92/1950.
Tribunalul Râmnicu Vâlcea a respins contestația, neputând reține în urma probelor administrate, printre care și o expertiză tehnică, că există identitate între imobilul revendicat și cel existent în fapt în prezent. La această concluzie a ajuns instanța atât din probele direct administrate, expertiza C.T., cât și din probele administrate într-un alt proces de revendicare al reclamantei, anterior soluționat.
Terenul de 200 mp, de asemenea, nu a putut fi identificat în lipsa actelor de proprietate.
în apel deși inițial s-a dispus completarea raportului de expertiză (în aceeași idee de a identifica terenul revendicat) în raport de noile acte depuse (un act de donație din 17 martie 1946) această probă nu s-a mai finalizat, reclamanta renunțând la ea.
Instanța de apel, în lipsa identificărilor necesare și obligatorii în orice acțiune în revendicare a pășit în mod nelegal și neîntemeiat, la stabilirea de despăgubiri pentru un bun rămas incert în coordonatele sale de identificare.
împrejurările de fapt nefiind pe deplin stabilite, Curtea nu poate să facă aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. și să hotărască asupra fondului, fiind necesară individualizarea bunului revendicat și, ca urmare, a fost casată decizia și a fost trimisă cauza la Curtea de apel pentru rejudecarea apelului.
în raport de cererea cu care reclamanta a investit instanța, o incertitudine ("cca 200 mp") se impunea o discuție legată de cerințele art. 112 cu precădere alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Pentru individualizarea bunurilor revendicate instanța va avea în vedere dispozițiile, art. 129 alin. (5) C. proc. civ., urmând a se aprecia posibilitatea părților de a renunța la anumite probe și la efectul unei asemenea poziții față de obiectul acțiunii și sarcina probei prevăzute de art. 1169 C. civ.
Identificarea se va referi, fără îndoială, la probatoriul administrat ce urmează a se întregi cu opinia expertului asupra actelor noi depuse și nici alte probe care să ducă la formarea opiniei instanței cât privește revendicarea cu care a fost investită.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9631/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9625/2005. Civil → |
|---|
