ICCJ. Decizia nr. 971/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 971.
Dosar nr. 22959/1/2005 7104/200.
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130 S din 24 martie 2003 Tribunalul Braşov a respins ca nefondată contestaţia formulată de S.M. în nume propriu şi ca mandatară a lui R.E.I. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Braşov prin care a solicitat anularea deciziei nr. 149 din 12 decembrie 2002 emisă de pârâtă şi restituirea în natură, ori prin echivalent, a imobilului înscris în C.F. Braşov nr. top iniţial 5859/2 situat în str. T.I. nr. 15.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că la data de 1 august 2001 numiţii S.M. şi S.E. au notificat Primăria Municipiului Braşov solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, arătând că au calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari, defuncţii S.O. şi soţia M.I.
La data de 5 iunie 2002, R.A., identificată drept R.E.I., nepoata de fiică a proprietarilor tabulari, prin mandatar S.M. a adresat o „precizare" pârâtei SC R. SRL Braşov arătând că a solicitat, prin mandatara sa restituirea imobilului în discuţie şi că, din eroare mandatara a formulat notificarea în nume propriu şi în numele fratelui acesteia, S.E. În realitate, moştenitoarea legală a foştilor proprietari este R.E.I., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 102/2001.
Această precizare nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc şi a fost depusă peste termenul prevăzut la art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001 care a expirat la 14 februarie 2002.
Prin Decizia nr. 149 din 12 decembrie 2002 pârâta SC R. SRL, în mod corect a respins notificarea formulată de S.M. şi S.E. pentru lipsa calităţii acestora de persoane îndreptăţite la restituire, câtă vreme din certificatul de moştenitor nr. 100/2001 rezultă că adevărata moştenitoare a proprietarilor tabulari este R.E.I.
De asemenea, în mod corect nu s-a luat în considerare „precizarea" la notificare, întrucât aceasta este, de fapt, o modificare ce vizează însuşi identitatea persoanei îndreptăţite, modificare ce putea fi admisă doar în condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea 10/2001.
Împotriva sentinţei au declarat apel toţi reclamanţii.
În motivarea apelului declarat de R.E.I. se arată că notificarea iniţială, formulată de mandatara sa în nume propriu şi în numele fratelui acesteia, a fost modificată ulterior în scris, iar temeinicia modificării a fost însoţită de actele care dovedesc calitatea de persoană îndreptăţită. Legea specială nu exclude posibilitatea modificării cererii anterior soluţionării acesteia şi, în consecinţă, cererea trebuia admisă.
În apelul lor, S.M. şi S.E. au arătat că notificarea a fost formulată iniţial în nume propriu, dar a fost precizată în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea 10/2001 în favoarea lui R.E.I. Respingând precizarea la notificarea iniţială, instanţa de fond trebuia să le restituie lor imobilul întrucât şi ei au calitatea de moştenitori ai fostului proprietar tabular.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 67 Ap din 2 iulie 2003 a respins apelurile ca nefondate menţinând sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanţii invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta R.E.I. a susţinut că a împuternicit pe mandatara sa S.M. să formuleze notificarea în baza Legii 10/2001 întrucât, în calitatea sa de moştenitoare a proprietarilor tabulari este îndreptăţită la restituirea imobilului. Mandatara sa, din eroare a făcut notificarea în nume propriu, motiv pentru care a depus precizarea la data de 5 iunie 2002. Asupra acestei precizări unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat în mod expres.
În recursul formulat de reclamanţii S.M. şi S.E. s-a susţinut că din moment ce s-a constatat că R.E.I., care are un grad de rudenie mai apropiat cu proprietarii tabulari, a formulat o cerere care nu respecta prevederile Legii 10/2001, imobilul trebuia să le fie restituit lor, în calitate de rude ale fostului proprietar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5432 din 5 octombrie 2004 a admis recursurile, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel Braşov pentru rejudecarea apelurilor, motivat de faptul că instanţele de fond şi apel au reţinut, pe de o parte, că R.E.I. a făcut o cerere de restituire peste termenul legal care nu putea fi luată în considerare, iar pe de altă parte, au respins cererea de restituire a notificatorilor iniţiali întrucât aceştia nu aveau calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, nefiind succesorii foştilor proprietari.
În acest context, instanţa de trimitere a fost îndrumată să verifice înscrisurile depuse la dosar, iar în măsura în care acestea nu erau suficiente pentru elucidarea situaţiei să dispună completarea lor pentru a constata dacă S.M. şi S.E. sunt rude în grad succesibil cu proprietarii tabulari şi care, în lipsa unui succesor mai apropiat aveau vocaţia de a solicita restituirea imobilului.
Curtea de Apel Braşov rejudecând după casare, prin Decizia civilă nr. 334 Ap din 7 aprilie 2005 a respins apelurile reţinând că „precizarea" depusă la data de 5 iunie 2002 este în realitate o nouă notificare formulată în numele altei persoane îndreptăţite ce ar fi trebuit să întrunească cerinţele expres prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea 10/2001.
Susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 21 sunt înscrise în favoarea petiţionarilor nu conferă acestora dreptul de a încălca prevederile imperative a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanţii R.E.I. şi S.M. şi S.E.
Reclamanta R.E.I. a susţinut, în esenţă, că instanţa de trimitere nu a ţinut cont de dispoziţiile obligatorii din Decizia de casare şi a apreciat eronat că nu ar exista persoane îndreptăţite la restituirea imobilului, neluând în considerare precizarea la notificare şi posibilităţile mandatarului de a proceda la precizarea cererii sale şi că în mod greşit s-a reţinut că dispoziţiile art. 21 din Legea 10/2001 nu ar fi înscrise în favoarea petiţionarilor, din moment ce nici un text al legii nu interzice precizarea sau modificarea cererii.
În recursul formulat de reclamanţii S.M. şi S.E. s-a susţinut că instanţa de trimitere nu a avut în vedere îndrumările din Decizia de casare întrucât a ignorat existenţa unei notificări depuse în termenul legal formulată de rudele colaterale de gradul 3 ale fostului proprietar tabular.
Deşi recurenţii nu au indicat expres temeiurile de drept ale recursurilor analiza criticilor face posibilă încadrarea ambelor recursuri în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed.
În cazul de faţă ne confruntăm cu o situaţie atipică ce trebuia rezolvată corect de instanţa de trimitere potrivit îndrumărilor cuprinse în Decizia de casare. Însă, prin Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a menţinut soluţia dată în primul ciclu procesual potrivit căreia nici unul dintre cei trei reclamanţi nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, fără a se respecta indicaţia de a se completa probatoriile pentru a se constata dacă solicitanţii iniţiali sunt rude de grad mai îndepărtat care în lipsa unui succesor mai apropiat aveau vocaţia de a solicita imobilul în litigiu.
În speţă avem două categorii de moştenitori. Prima dintre acestea este reprezentată de R.E.I., descendenta autorilor tabulari, ca nepoată de fiică, potrivit certificatului de moştenitor nr. 100/2001 (fila 18 a dosarului de fond) care se află în grad de rudenie mai apropiat faţă de foştii proprietari ai imobilului, dar care nu a depus notificarea în termenul expres prevăzut de legea specială, fiind astfel decăzută din dreptul de a mai solicita măsurile reparatorii.
Cea de-a doua categorie de moştenitori, respectiv S.M. şi S.E., colateralii de gradul 3 ai autorului iniţial, ca nepoţi de frate sunt rudele de grad mai îndepărtat, care nu au vocaţie succesorală după unchiul lor S.O. cât timp există în viaţă descendenta acestuia, dar care au formulat notificarea în termen.
Trebuie avut în vedere şi faptul că descendenta R.E.I., domiciliată în Ungaria, a mandatat pe reclamanta S.M. pentru a solicita restituirea imobilului potrivit procurii speciale din 20 iunie 2001 ( fila 18 a dosarului de apel nr. 825/2003), însă mandatara a acţionat cu rea credinţă şi nu în limitele mandatului, formulând notificarea în nume propriu şi pentru fratele său S.E. la data de 1 august 2001. Ulterior, la 5 iunie 2002, după expirarea termenului legal în care putea notifica unitatea deţinătoare a depus o „precizare" prin care a învederat că de fapt persoana îndreptăţită la restituirea imobilului este descendenta proprietarilor tabulari, mandanta R.E.I., conform certificatului de moştenitor nr. 100/2001.
De asemenea, nu trebuie neglijate nici prevederile art. 4 alin. (4) al Legii 10/2001, introdus prin Legea 247/2005, prevederi imperative şi de imediată aplicare, potrivit cărora de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III al legii profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Pentru aceste considerente recursurile se vor admite cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii dosarului spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi curte de apel.
Instanţa de trimitere va administra toate probele necesare pentru a clarifica aspectele semnalate în prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii R.E.I., S.M. şi S.E. împotriva deciziei nr. 334 Ap din 7 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9814/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
