ICCJ. Decizia nr. 9814/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9814
Dosar nr. 6605/1/2005
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la 4 martie 2003, reclamanţii N.T. şi V.M. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Piteşti şi Consiliul judeţean Argeş, pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de teren de 2670 mp situat în judeţul Argeş.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că autorii reclamanţilor au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menţionat. Prin notificările nr. 7995 şi 7996 din 14 iunie 2001 reclamanţii au solicitat despăgubiri dar instituţiile sesizate tergiversează soluţionarea acestora.
La termenul din 30 mai 2003 reclamanţii şi-au completat acţiunea în sensul că au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 727 mp situat în Piteşti, suprafaţă care nu este afectată de construcţii, şi despăgubiri prin echivalent bănesc pentru suprafaţa de teren de 2670 mp.
La 25 septembrie 2003 SC A. SA a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în legătură cu cererea reclamanţilor de restituire a terenului care face parte din suprafaţa totală de 3210,69 mp situat în Piteşti, judeţ Argeş.
În motivarea cererii s-a arătat că terenul în legătură cu care a fost formulată acţiunea principală face parte din terenul proprietatea intervenientei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M11 nr. 0012 emis la 7 decembrie 1993 de către Ministerul Culturii.
Prin sentinţa civilă nr. 367 din 12 decembrie 2003, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins acţiunea principală şi cererea de intervenţie ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cererea pentru restituirea în natură a terenului este prematur formulată deoarece reclamanţilor nu le-a fost emisă decizie sau dispoziţie motivată asupra acestei cereri. Numai după emiterea deciziei sau dispoziţiei vor putea formula plângere împotriva ei.
Cât priveşte cererea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, instanţa a reţinut că reclamanţii nu s-au prezentat în instanţă şi nu au administrat niciun fel de probe pentru a dovedi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2670 mp.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 2082 A din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată Primăria municipiului Piteşti să facă petenţilor o ofertă de restituire prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 2670 mp, corespunzătoare valorii imobilului, ce va fi stabilită potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5)-(7) din Legea nr. 10/2001. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că prima instanţă a apreciat greşit că acţiunea este prematur formulată în privinţa restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 727 mp. Faptul că petenţii nu au primit nici un răspuns la notificarea din data de 28 mai 2001 şi nici până la introducerea acţiunii, echivalează cu o soluţionare negativă a notificării.
Totuşi, cererea de restituire în natură nu poate fi admisă pentru că terenul nu este liber. Aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, terenul în suprafaţă de 743 mp constituie platformă pentru încărcare-descărcare marfă, fiind încadrată în categoria de folosinţă construcţii.
Cât priveşte cererea de acordare a despăgubirilor băneşti pentru terenul în suprafaţă de 2670 mp, instanţa a apreciat că reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului. Prin Decretul nr. 410 din 31 mai 1962 a fost expropriată suprafaţa de 2810 mp, teren care a intrat în totalitate în domeniul public, parte din el intrând în lărgirea străzii R., iar altă parte în construcţia blocurilor. În atare situaţie, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs apelanţii reclamanţi şi intimata pârâtă Primăria municipiului Piteşti.
Reclamanţii au considerat că hotărârea instanţei de apel este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., fiind făcută aplicarea greşită a prevederilor art. 10 şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că terenul în suprafaţă de 743 mp este liber. La dosar nu a fost depusă autorizaţia de construire a pretinsei platforme tehnologice pentru încărcare-descărcare marfă şi nici nu există alte dovezi care să combată constatările expertului desemnat în cauză.
În mod nelegal instanţa nu a dispus ca, pe lângă suprafaţa de 2670 mp intrată în domeniul public, să li se dea reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 1175 mp intrată în domeniul public.
Primăria municipiului Piteşti a criticat hotărârea deoarece, faţă de dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea prin care se solicită despăgubiri băneşti trebuia adresată prefecturii.
Reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra suprafeţei de 2670 mp. Certificatele de rol constituie numai un început de dovadă scrisă.
Greşit a fost respinsă excepţia de prematuritate, lipsa răspunsului la notificare neputând fi considerat drept o soluţionare negativă.
În dovedirea recursurilor, în temeiul art. 305 C. proc. civ. au fost depuse, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinare, SC F.C. SA (fostă SC A. SA) a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, hotărârea atacată confirmând faptul că intimata posedă terenul în litigiu cu titlu.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reţinut următoarele:
1.Recursul reclamanţilor este nefondat.
Terenul în suprafaţă de 743 mp, solicitat a fi restituit în natură, face parte din suprafaţa de 3601,94 mp deţinută în proprietate de actuala SC F.C. SA, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 11 nr. 0012 emis de Ministerul Culturii la 7 decembrie 1993.
Câtă vreme nu a fost pusă în discuţie şi analizată valabilitatea titlului intimatei, nu se poate susţine că terenul solicitat este „liber", astfel încât să poată fi restituit în natură.
Faţă de cele ce preced, respingând cererea de restituire în natură, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care permit restituirea în natură a porţiunii de teren rămase liberă, atunci când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul.
Pe de altă parte, cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1175 mp a fost făcută direct în recurs, lucru inadmisibil faţă de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil conform art. 316 C. proc. civ.
Aşadar, motivele de recurs invocate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legea materială incidentă în cauză fiind interpretată şi aplicată corect.
Deşi a fost invocat drept temei al recursului şi art. 304 pct. 10 C. proc. civ., reclamanţii nu au motivat care ar fi mijlocul de apărare sau dovada administrată asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, şi care ar fi determinat o altă soluţie decât cea pronunţată;
2. Recursul primăriei este nefondat.
Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecării recursului, şi de care trebuie să se ţină seama, faţă de principiul aplicării imediate a legii materiale noi, nu mai prevede că notificarea prin care persoana îndreptăţită solicită acordarea de despăgubiri băneşti sau optează pentru despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv. Aşadar, critica în sensul că numai prefectura este îndreptăţită să acorde despăgubiri băneşti nu este întemeiată.
În condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Iar conform alin. (5) şi (6) al aceluiaşi text, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Aşadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, se acordă potrivit Legii speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs în sensul că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Conform art. 25 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În aceste condiţii, certificatele de impunere coroborate cu procesul verbal nr. 40 din 9 octombrie 1974 şi cu extrasul de pe tabelul cuprinzând terenurile expropriate de la N.T. şi N.V., fac dovada deplină a dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor asupra terenurilor pentru care se solicită măsuri reparatorii.
În fine, respingerea excepţiei de prematuritate a fost corectă, nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea notificată trebuie să răspundă asupra notificării, dând naştere dreptului persoanei interesate de a se adresa instanţei cu o cerere prin care să tindă la analizarea fondului pretenţiilor sale.
Aşadar, nici criticile acestei recurente nu pot fi admise pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii N.T. şi V.M. şi pârâta Primăria municipiului Piteşti împotriva deciziei civile nr. 2082 A din 4 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9549/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
