ICCJ. Decizia nr. 986/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 986.
Dosar nr. 17185/1/2005
(nr. vechi 4260/2005)
Şedinţa din 29 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 28 octombrie 2003, V.V. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2776 din 13 noiembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Tulcea şi restituirea în natură a terenului, pe alt amplasament. A arătat că prin notificarea nr. 11 din 18 mai 2001 a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului proprietatea sa, situat în Tulcea, în suprafaţă de 3856 mp, dobândit prin moştenire de la D.A. A precizat că pe respectivul teren a construit o casă în care a locuit împreună cu familia în perioada 1965-1981, iar urmare a sesizării Serviciului Poliţiei municipiului Tulcea la Comisia de cercetare a unor bunuri ilicite de pe lângă Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 265 din 3 februarie 1977 s-a stabilit că suma totală de 79.000 lei reprezintă un venit ilicit, motiv pentru care a fost obligat la plata acestei sume către stat. Prin Decizia nr. 812 din 13 noiembrie 1976 a Consiliului judeţean Tulcea s-a trecut în administraţia Consiliului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Tulcea şi terenul în suprafaţă de 3856 mp, măsură considerată abuzivă de reclamant faţă de împrejurarea că executarea silită privea numai construcţia evaluată la suma de 23.000 lei.
La data de 12 martie 2004, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului bănesc având în vedere că la data preluării abuzive „imobilul avea destinaţia de locuinţă, iar în prezent este ocupat în totalitate de construcţii (blocuri)".
Prin sentinţa civilă nr. 1655 din 23 august 2004, Tribunalul Tulcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii judeţului Tulcea ca nefondată şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Tulcea. A respins acţiunea reclamantului împotriva Primăriei municipiului Tulcea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea împotriva Prefecturii Tulcea ca nefondată.
S-a reţinut că prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3137 din 3 noiembrie 1965 de notariatul de Stat al raionului Tulcea, regiunea Dobrogea, V.V. a dobândit în proprietate exclusivă lotul nr. 3 compus din teren loc de casă, fără construcţii pe el, în suprafaţă de 3856,52 mp situat în Tulcea. Prin sentinţa civilă nr. 3038 din 28 decembrie 1974 a Judecătoriei Tulcea, reclamantul împreună cu tatăl său V.S. au fost obligaţi, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 18/1968, la plata sumei de 28.000 lei în favoarea Administraţiei financiare de pe lângă Consiliul Popular al municipiului Tulcea, fiindu-le trecut totodată în proprietatea statului autoturismul Fiat Dino în valoare de 51.000 lei, reţinându-se că venitul de 79.000 lei constituie un venit ilicit dobândit prin folosirea unui motor de tăiat lemne fără respectarea termenilor autorizaţiei pentru exercitarea acestei meserii. Din coroborarea considerentelor sentinţei civile nr. 98 bis din 11 ianuarie 1984, pronunţată urmare a formulării contestaţiei la executare silită, cu cele ale deciziei civile din recurs nr. 146 din 27 martie 1984 a Tribunalului Tulcea a rezultat că în cadrul executării silite ce s-a desfăşurat împotriva reclamantului, acestuia i-a fost luat imobilul în totalitatea sa, respectiv casă şi teren. S-a reţinut că reclamantul nu a contestat, nici prin contestaţia la executare formulată şi nici prin recursul declarat, faptul că i-a fost preluat şi terenul în executarea sentinţei civile nr. 3038/1974 a Judecătoriei Tulcea, contestând doar suma la care i-a fost preluat imobilul în integralitatea sa. Instanţa de fond a constatat că deşi la o primă vedere terenul în litigiu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, preluarea sa fiind abuzivă, este impropriu spus că avem de-a face cu o preluare în sensul textului de lege menţionat atâta timp cât terenul a trecut la stat cu titlu oneros, în contul unei datorii a reclamantului către creditor şi în baza unei legi care a respectat Constituţia în vigoare la acea dată. S-a reţinut totodată că din coroborarea dispoziţiilor art. 36 cu cele ale art. 12 din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură sau plata despăgubirii băneşti este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflaţiei, or, în speţă, reclamantul nu a făcut această dovadă. Având în vedere că reclamantul şi-a modificat cererea în sensul că a solicitat despăgubiri băneşti, s-a constatat că doar prefectura are calitate procesuală în cauză potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 145/C din 2 februarie 2005. S-a constatat că, deşi reclamantul a adus critici unor hotărâri definitive şi irevocabile prin contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001, instanţa de fond le-a analizat. Astfel, imobilul teren a trecut în proprietatea statului urmare a punerii în executare a unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească împotriva căreia reclamantul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, inclusiv contestaţie la executare, situaţie în care nu mai poate relua criticiile sau motivele pe care le putea formula prin respectivele mijloace procedurale. În aceste condiţii s-a reţinut că nu poate fi primită susţinerea din apel potrivit căreia sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 întrucât trecerea la stat a operat în executarea silită a unui titlu executoriu pentru sume apreciate ca ilicite în baza Legii nr. 18/1968, în vigoare la acea dată.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că preluarea imobilului s-a făcut fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data acesteia, motiv pentru care se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. Astfel, în primul rând, titlul executoriu nu a respectat instrucţiunile Tribunalului Suprem, cererea reclamanţilor şi prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 18/1968, iar reclamantul a fost acuzat pentru o faptă comisă de tatăl său. În al doilea rând, preluarea imobilului s-a făcut fără ca hotărârea să fi fost investită cu formulă executorie, fără ca reclamantul să fi primit vreo înştiinţare de plată, fără să existe proces verbal de situaţie, afipte şi publicaţii care să fie depuse, conform art. 510 C. proc. civ., într-un dosar special la grefă şi proces verbal de executare care să constate efectuarea executării, situaţie în care nu există titlul executoriu cu care a fost preluat terenul de către stat. Recurentul-reclamant a precizat totodată că în mod eronat s-a respins acţiunea împotriva Primăriei Tulcea invocându-se excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia având în vedere faptul că a solicitat despăgubiri băneşti, instanţele ignorând aspectul că acţiunea sa privind anularea dispoziţiei nr. 2776 din 13 noiembrie 2002 nu s-a modificat. Faţă de cele prezentate, a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză, anularea dispoziţiei emisă de primar şi restituirea terenului în natură, iar dacă acest lucru nu este posibil să se aibă în vedere dreptul său de opţiune pentru despăgubiri băneşti la valoarea stabilită de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 3038 din 28 decembrie 1974 a Judecătoriei Tulcea s-a stabilit, în baza Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, că venitul în sumă de 79.000 lei, dobândit de reclamant şi tatăl său prin folosirea motorului de tăiat lemne, constituie un venit ilicit, motiv pentru care aceştia au fost obligaţi la plata sumei de 28.000 lei în favoarea Administraţiei financiare de pe lângă Consiliul popular al municipiului Tulcea şi a fost trecut în proprietatea statului autoturismul Fiat Dino în valoare de 51.000 lei.
Hotărârea judecătorească menţionată a fost pusă în executare silită, iar reclamantul a formulat contestaţie împotriva acesteia, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 98 bis/1984 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin Decizia civilă nr. 146 din 27 martie 1984 a Tribunalului judeţean Tulcea.
Imobilul în litigiu care a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile Legii nr. 68/1968, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Aceasta rezultă din prevederile exprese ale art. 2 alin. (1) din lege, care, definind înţelesul noţiunii de imobile preluate în mod abuziv, sistematizează fără o enumerare limitativă, în raport de modalitatea, motivul sau condiţiile preluării, toate situaţiile în care preluarea a fost nelegală întrucât s-a întemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdicţionale, contrare regimului juridic constituţional de la data producerii lor şi totodată contrare drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate în legislaţia internaţională opozabilă în domeniu.
Or, Legea nr. 18/1968 care a sancţionat dobândirea pe căi nelegale a proprietăţii a fost în concordanţă atât cu normele constituţionale cuprinse în Constituţia din 1965 care ocrotea numai proprietatea personală dobândită pe căi legale cât şi cu cele din Constituţia din 1991 sub puterea căreia a fost menţinută până la reglementarea domeniului prin Legea nr. 115/1996.
În ceea ce priveşte aspectul potrivit căruia terenul în litigiu n-ar fi fost preluat de stat în baza hotărârii judecătoreşti, se reţine că prin Decizia nr.146/1984 pronunţată de Tribunalul Tulcea în recurs, instanţa a constatat că prin contestaţia la executare, V.V. a arătat că a plătit inclusiv suma de 5.784 lei reprezentând contravaloarea terenului. Mai mult, în considerentele aceleaşi decizii s-a reţinut că din procesul-verbal de executare silită din 10 aprilie 1976 rezultă că imobilul, casă şi teren, a fost preluat în contul creanţei la preţul de 12.818 lei, motiv pentru care deşi prima instanţa nu a scăzut din datoria contestatorului şi contravaloarea terenului, scăzând suma de 23.000 lei a scăzut mai mult decât a plătit în realitate reclamantul.
Totodată, prin Decizia nr. 812 din 13 noiembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Tulcea s-a precizat că terenul în suprafaţă de 3856 mp a trecut în patrimoniul statului ca urmare a executării sentinţei civile nr. 3038/1974.
Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art.3 12 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.V. împotriva deciziei nr. 145/C din 2 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10002/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 971/2005. Civil → |
|---|
