ICCJ. Decizia nr. 9877/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la 25 noiembrie 2003, reclamantul T.A.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Brăila, solicitând anularea parțială a dispoziției nr. 9520 din 10 noiembrie 2003 și acordarea de despăgubiri pentru o cotă indiviză de ? din imobilul situat în Brăila.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 9521 din 12 noiembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Brăila, i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, acordându-i-se despăgubiri, valoare echivalentă pentru o cotă de 1/6 din valoarea totală a imobilului, deși deține o cotă indiviză de ?.
Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința civilă nr. 882 din 18 decembrie 2003, a respins acțiunea reclamantului, reținând că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
S-a mai reținut că, potrivit art. 4 alin. (1), în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.
S-a mai arătat că reclamantul, prin notificările nr. 28641/2001 și 28643/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în Brăila, cerere respinsă întrucât restituirea nu mai este posibilă, imobilul fiind demolat.
Prima instanță a mai reținut că, prin dispoziția atacată, pârâta i-a făcut reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, ofertă pe care acesta trebuia să opteze în termen de 60 de zile de la data comunicării dispoziției.
în ceea ce privește acordarea despăgubirilor și modalitatea de stabilire a acestora în raport de valoarea imobilului și de cotele moștenitorilor, prima instanță a reținut că aceste aspecte urmează a fi rezolvate după ce contestatorul va comunica instituției notificate poziția sa cu privire la ofertele propuse.
Cu privire la cota-parte de moștenire, tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, mențiunea făcută în dispoziția contestată cu privire la cota de moștenire a reclamantului neavând nici o consecință sub aspectul stabilirii despăgubirilor întrucât procedura de restituire prin echivalent nu s-a finalizat, urmând ca după acceptarea ofertelor să se emită o nouă dispoziție (în care se vor stabili modalitățile de despăgubire), ce poate fi atacată distinct.
împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul T.A.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita interpretare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care beneficiază atât de cotele succesorale proprii de pe urma defunctului V.G., cât și de cotele deținute de ceilalți moștenitori decedați conform certificatelor de moștenitor nr. 1431-1437/1978.
Apelantul a susținut că, potrivit calculelor sale, i s-ar cuveni 1 din moștenire, în condițiile în care au formulat notificări doar doi dintre moștenitori (reclamantul și B.A.).
Apelantul a criticat hotărârea primei instanțe și pentru nepronunțarea asupra capătului de cerere privind valoarea echivalentă pentru cota de 1/6 din imobil, cât și pentru faptul că a fost lipsit de posibilitatea de a-și exprima poziția cu privire la raportul de evaluare.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 685 din 19 mai 2004, a respins apelul reclamantului ca nefondat, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cărora, în situația în care restituirea imobilului este solicitată numai de o parte dintre proprietari sau moștenitorii acestora, decizia de restituire se va limita la cota ideală cuvenită acestora.
S-a reținut că din certificatul de moștenitor nr. 1431-1437 din 7 noiembrie 1978 eliberat de notariatul de Stat Brăila, rezultă că mama apelantului reclamant, T.E., a beneficiat de o cotă de 40/240 în calitate de moștenitoare a părinților ei, V.G. și V.C., și o cotă de 20/240 după surorile sale, însă reclamantul a renunțat expres la moștenirea mamei sale, conform declarației de renunțare nr. 1396 din 7 noiembrie 1978, cât și la succesiunea unchiului său, V.D., conform declarației de renunțare nr. 1411 din 7 noiembrie 1978, renunțare ce nu se încadrează în dispozițiile art. 700 C. civ. și, deci, nici în dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că întrucât reclamantului i s-a stabilit o cotă de 1/6 din imobil, situația nu mai poate fi schimbată.
Cu privire la stabilirea valorii imobilului, s-a reținut că persoana îndreptățită poate ataca decizia și poate cere recalcularea valorii stabilite conform art. 24 alin. (7) din lege, însă, în speță, reclamantul a contestat doar acordarea cotei de 1/6 din imobil, reevaluarea fiind solicitată doar în apel.
Ca atare, s-a apreciat că, în apel, reclamantul a formulat o cerere nouă, ce nu a făcut obiectul cererii introductive la instanța de fond, situație contrară dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul T.A.M. la 19 iulie 2004, criticând-o ca nelegală și neteminică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurentul a susținut că nici Legea nr. 10/2001 și nici H.G. nr. 498/2003 nu prevăd nici o mențiune cu privire la limitarea cotelor ideale cuvenite persoanelor îndreptățite, în condițiile în care acestea sunt rude de același grad și succesoare ale titularului dreptului de proprietate. A mai arătat că dintre toți succesorii fostului proprietar au formulat notificare doar trei, reclamantul (pe linia succesorală a mamei sale,T.E.), B.A. (pe linia succesorală a mamei sale B.A.) și V.F. (pe linia succesorală a lui D.V.), astfel că fiecare dintre cei trei petenți ar fi trebuit să intre în posesia unei cote succesorale de ? din moștenire, prin preluarea cotelor celorlalți succesori decedați între timp.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 4.6. din H.G. nr. 498/2003, care prevăd în mod expres că în cazul succesibililor renunțători, cota parte ce a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibililor acceptanți.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat omiterea de către instanța de apel a certificatului de moștenitor nr. 1338-1339/1974 care atestă calitatea de moștenitor a recurentului față de mama sa, T.E., în raport de care renunțarea înscrisă în certificatul de moștenitor nr. 1431-1437 din 7 noiembrie 1978 nu are efecte juridice, conform art. 694 C. civ.
Cel de-al treilea motiv de recurs a vizat greșita calificare a contestării valorii despăgubirilor ca o cerere nouă în apel.
Intimata Primăria Municipiului Brăila a formulat întâmpinare la 8 iulie 2005, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Critica formulată prin primul motiv de recurs este neîntemeiată întrucât Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 nu putea modifica cotele-părți din succesiune stabilite prin certificatele de moștenitor depuse odată cu notificările.
Susținerea recurentului în sensul că, urmare a decesului persoanelor menționate în certificatul de moștenitor, i s-ar cuveni și cotele acestora, nu este dovedită cu un certificat de calitate de moștenitor de pe urma acestora.
Dispozițiile art. 4.3. din H.G. nr. 498/2003 nu sunt incidente în cauză, deoarece celălalt notificator, B.A., a încasat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 pentru cota de 1 din imobil, hotărârea emisă în baza acestui act normativ producând efecte juridice asupra cărora nu se poate reveni pe cale administrativă, în baza Legii nr. 10/2001.
în consecință, se va aprecia că instanțele de fond și apel au reținut corect că asupra cotei stabilite ca fiind cuvenite reclamantului nu se poate reveni.
De altfel, cota indiviză ce se cuvine recurentului rezultă chiar din certificatul de moștenire anexat notificării, un alt punct de vedere neputând fi primit atâta timp cât nu s-au depus dovezi în sensul unei cote mai mari.
Critica potrivit căreia s-a apreciat eronat că valoarea despăgubirilor a fost contestată doar în apel este, de asemenea, nefondată.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, persoana îndreptățită poate ataca decizia și poate solicita recalcularea valorii stabilite pentru imobil, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Prin contestația cu care a investit prima instanță, recurentul a contestat doar acordarea cotei de 1/6 din imobil și a solicitat depunerea referatului comisiei privind imposibilitatea restituirii în natură.
în această situație, s-a apreciat corect de instanța de apel că solicitarea reevaluării imobilului s-a formulat prima dată în această fază procesuală. Ca atare s-a apreciat corect că aceasta reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită direct în apel, ținând seama de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., și a respins recursul reclamantului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9873/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9868/2005. Civil → |
|---|
