ICCJ. Decizia nr. 9884/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la 12 mai 2004, astfel cum a fost precizată la 30 iunie 2004, reclamanții A.T. și A.L., au solicitat obligarea pârâților Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul local Timișoara, la emiterea deciziei de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 1000 mp, înscris în C.F. Timișoara.
în motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au arătat că au anexat cererii înregistrate la primărie sub nr. 1910 toate actele doveditoare, astfel încât, în mod nejustificat, nu s-a emis decizie de restituire în natură a terenului preluat abuziv.
Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 964/PI din 3 septembrie 2004, a admis în parte acțiunea reclamanților, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta la soluționarea notificării nr. 652 din 13 noiembrie 2001, respingând cererea reclamanților referitoare la indicarea, prin hotărâre judecătorească, a măsurii reparatorii la care sunt îndreptățiți.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării reclamanților, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că la dosar există dovezi că între reclamanți și autoritatea notificată s-a purtat corespondență cu privire la cererea formulată, fiind depuse toate actele de care aceștia au înțeles să se folosească în susținerea pretențiilor lor, context în care, pârâții aveau obligația de a soluționa notificarea.
S-a reținut totodată, în motivarea respingerii capătului de cerere referitor la indicarea măsurii reparatorii la care reclamanții sunt îndreptățiți, că aceasta excede cadrului acțiunii; cu privire la natura acestora, reclamanții având, ulterior emiterii dispoziției primarului, o altă cale de atac prevăzută de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Timișoara.
Totodată apelanții au susținut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare și nu unul de decădere. S-a invocat nerespectarea de către reclamanți a obligației de a depune în termen actele doveditoare și declarația prevăzută de art. 23.1 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 9 din 10 ianuarie 2005, a respins apelul pârâților ca nefondat, reținând că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Timișoara este neîntemeiată, întrucât aceasta a fost chemată în judecată ca structură funcțională cu activitate permanentă ce aduce la îndeplinire dispozițiile primarului (art. 91 din Legea nr. 215/2001), inclusiv sub aspectul prevederilor Legii nr. 10/2001.
în ceea ce privește fondul cauzei, s-a apreciat prin considerentele deciziei, că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 este un termen stabilit în beneficiul persoanelor îndreptățite având ca scop soluționarea cu celeritate a notificărilor, principiu expres prevăzut în H.G. nr. 468/2003.
S-a apreciat că persoana juridică notificată nu poate să nesocotească termenul menționat în situația în care consideră că actele depuse de solicitant nu-l îndreptățesc pe acesta la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs la 15 februarie 2005, pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâții au susținut că instanțele de fond și apel au făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 cu privire la termenul de soluționare a notificărilor, termen ce trebuie raportat la art. 23.1 din H.G. nr. 498/2003, respectiv cel în care solicitanții trebuie să depună toate actele doveditoare. S-a arătat că, în aceste condiții, termenul prevăzut de art. 23 este unul de recomandare și nu de decădere.
Recurenții au arătat că, în cadrul corespondenței purtate între Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și reclamant, acestuia i s-au solicitat o serie de înscrisuri, respectiv avizul SC E. și SC A.
De asemenea s-a susținut că o parte din terenul revendicat este afectat de lucrări ale celor două regii, motiv pentru care instanța de apel ar fi trebuit să facă aplicarea art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 498/2003, întrucât restituirea în natură se limitează numai la acele suprafețe de teren care nu sunt afectate de amenajări subterane.
în dovedirea motivelor de recurs, pârâții au depus la dosar adresele din 6 aprilie 2004 și 22 decembrie 2004 ale Primăriei Municipiului Timișoara către reclamanți, la care au făcut referire.
Intimații-reclamanți au formulat la 25 noiembrie 2005, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 a fost instituit în favoarea persoanelor îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii și nu poate fi considerat doar un termen de recomandare, chiar dispozițiile H.G. nr. 468/2003, la care se susține de către recurenți că ar trebui raportat acest termen, referindu-se expres la principiul soluționării cu celeritate a notificărilor.
în situația în care persoana juridică notificată ar fi apreciat că actele depuse de solicitant în termenul prevăzut de lege nu-l îndreptățesc pe acesta la acordarea măsurilor reparatorii, are obligația emiterii unei decizii sau dispoziții corespunzătoare, fără a putea încălca termenul prevăzut de art. 23.
Motivul invocat de pârâți în sensul că s-ar fi solicitat de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 depunerea unor înscrisuri, situație dovedită cu adresele depuse în faza recursului, este neîntemeiat și nu îi îndreptățea pe recurenți la încălcarea termenului prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât, intimații A.T. și A.L. au făcut dovada, la rândul lor, că au dat curs solicitării persoanei juridice notificate. în acest sens, intimații au depus la dosar răspunsurile adresate Primăriei Municipiului Timișoara, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, datate 30 noiembrie 2004 și respectiv 5 ianuarie 2005.
Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9918/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9880/2005. Civil → |
|---|
