ICCJ. Decizia nr. 9973/2005. Civil

La data de 13 februarie 2002, S.M. a chemat în judecată pe SC I. SA Iași și SC C. SA Iași pentru măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul din Iași, expropriat în baza Decretului nr. 6/1997 și 816/1998.

Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 81 din 12 februarie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 62 din 12 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului cu motivarea că din terenul de 3250 mp care a fost expropriat, s-a restituit reclamantului câtimea de 1325 mp (conform sentinței civile nr. 952/2005 a Judecătoriei Iași) și că o diferență de 1625 mp se află în patrimoniul pârâtei SC C. SA Iași. întrucât deținătoarea bunului este o societate comercială privatizată cu respectarea dispozițiilor legale, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, situație în care reclamantul poate notifica instituția publică implicată, care a efectuat privatizarea.

împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs arătând, mai întâi, că pârâta SC C. SA Iași deține 1807,50 mp din terenul expropriat și că o diferență de 182,5 mp este teren liber care poate fi restituit în natură. Apoi, a susținut că a notificat entitatea implicată în privatizare, dar întrucât tergiversează soluționarea notificării, a fost nevoit să recurgă la chemarea în judecată a pârâtelor, în calitatea lor de deținătoare a bunului solicitat.

Recursul este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor de imediată aplicare, cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001 (r 2) pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate (avute în vedere de textul de lege menționat), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente acelor imobile, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Propunerea de măsuri reparatorii se face în condițiile arătate în alin. (3) al textului de lege menționat.

în vederea aplicării legii noi, s-a impus, pentru a fi asigurate contradictorialitatea dezbaterilor și principiul dublului grad de jurisdicție, admiterea recursului și reformarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei, la prima instanță, pentru rejudecare.

Instanța de trimitere va ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. examinând și celelalte apărări de fond invocate de reclamant în recurs.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9973/2005. Civil