Acțiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.Ca atare, e necesar ca acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, să fie soluționată în contradictoriu cu fostul proprietar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 356 din 13 Ianuarie 2006

C.F. a chemat în judecată Primăria municipiului Giurgiu și Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P. Giurgiu solicitând să se constate calitatea sa de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafeței de 200 mp teren situat în Giurgiu.

în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că stăpânește acest teren din anul 1959, când a cumpărat de la O.D. cu chitanță suprafața de 450 mp, pe care în 1979 a fost nevoit să o doneze statului, donația fiind constatată nulă, prin sentința civilă nr. 1462 din 5 aprilie 1994 a Judecătoriei Giurgiu, iar prin sentința civilă nr. 648/1998 a aceleiași judecătorii s-a constatat perfectă vânzarea doar pentru 250 mp, pentru care vânzătorul a făcut dovada proprietății cu acte.

Judecătoria Giurgiu, prin sentința civilă nr. 5425 din 20 decembrie 2000, a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta Primăria Municipiului Giurgiu, a admis acțiunea și a constatat calitatea reclamantului de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafeței de 450 mp teren, situat în Giurgiu.

Cu referire la excepția autorității lucrului judecat în care pârâta a invocat sentința civilă nr. 4600 din 7 aprilie 1999 a Judecătoriei sectorului 6 București, s-a reținut că, în speță, nu există identitate de părți, obiect și cauză, întrucât prin această sentință s-a respins acțiunea în revendicare a terenului din strada Liniștei, formulată de soții C. în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Giurgiu și M.I., precum și acțiunea în constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 49.891 din 17 aprilie 1995 emis I.M. pentru 200 mp în intravilanul municipiului Giurgiu și s-a admis cererea de intervenție principală formulată de M.F., constatându-se calitatea intervenientului de proprietar asupra terenului în suprafață de 190 mp revendicat de reclamanți.

Instanța a reținut că reclamantul C.F. a stăpânit continuu, netulburat și cu bună-credință întreaga suprafață de 450 mp, din 1958 până în 1979, când posesia a fost tulburată prin cedarea forțată a proprietății, precum și după anul 1990, prin restabilirea proprietății ca efect al anulării donației, iar temeiul posesiei a fost înțelegea părților, deși nu s-a prezentat act de proprietate.

Apelul Primăriei municipiului Giurgiu a fost respins ca nemotivat prin decizia civilă nr. 335 din 24 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. Sentința a devenit și irevocabilă la data de 15 mai 2001, nefiind exercitată calea de atac a recursului.

La 14 mai 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă C.S.J. a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 5425 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu, considerând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că este și vădit netemeinică.

în motivarea recursului în anulare s-a arătat că: instanța, în mod greșit, nu a soluționat cererea în contradictoriu cu fostul proprietar, a admis acțiunea în constatarea uzucapiunii fără a ține seama de prevederile art. 1863 și urm. și, respectiv, art. 1867 C. civ., a admis acțiunea pentru o suprafață de teren mai mare decât cea cu care a fost sesizată.

Recursul în anulare este fondat.

Fiind cunoscut că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar, e necesar ca acțiunea în constatarea calității de proprietar prin efectul uzucapiunii, să fie soluționată în contradictoriu cu fostul proprietar.

Din probele dosarului rezultă că suprafața de 450 mp cuprinde atât terenul cu privire la care Judecătoria Giurgiu, prin sentința civilă nr. 648/1998 a constatat încheiat contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 13 octombrie 1958 între defunctul O.D. (vânzător) și C.F. (cumpărător), cât și suprafața de 190 mp atribuită I.M. de Comisia de aplicare a Legii 18/1991 cu titlu de proprietate nr. 4989 din 17 aprilie 1995 și cu privire la care ulterior, prin sentința civilă nr. 4600/1999 a Judecătoriei sectorului 6, s-a constatat că M.F. are calitatea de proprietar.

Or, în această situație se impunea ca, în cauză, să aibă calitate de pârâți, atât descendenții lui O.D., cât și proprietarii M.I. și M.F.

Cu toate acestea, judecătoria în mod greșit a admis acțiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului Giurgiu și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Giurgiu.

Au fost greșit aplicate și prevederile legale referitoare la întreruperea prescripției. Potrivit art. 1863 și urm. C. civ. prescripția poate fi întreruptă în mod natural, atunci când posesorul este lipsit mai mult de un an de folosința lucrului de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană, iar întreruperea civilă are loc în cazul introducerii unei acțiuni directe la instanță, sau pe cale incidentală. în această situație, potrivit art. 1867 C. civ. întreruperea șterge orice prescripție începută înaintea sa, acea prescripție în niciun caz nemaiputând fi continuată.

în speță însă, în ce privește diferența de 200 mp teren pentru care defunctul vânzător O.D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate la încheierea chitanței sub semnătură privată în 1958 și pe care reclamantul C.F. a pretins că l-ar fi posedat neîntrerupt, nu este îndeplinită condiția împlinirii termenului necesar uzucapiunii, care a fost întrerupt prin sentința civilă nr. 4600/1999 a Judecătoriei sectorului 6 București (definitivă prin decizia civilă nr. 2054/1999 a Tribunalului București), prin care s-a admis cererea de intervenție principală a lui M.F. și s-a constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafeței de 190 mp teren.

Reclamantul a pierdut și posesia terenului în litigiu mai mult de un an.

Din acest punct de vedere, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de prescripția achizitivă și aplicarea corectă a dispozițiilor legale menționate, instanța trebuia să completeze probatoriul, ceea ce nu a făcut.

De asemenea, în mod greșit instanța a admis acțiunea pentru o suprafață de teren mai mare decât cea cu care a fost sesizată prin cerere, respectiv pentru 450 mp, față de 200 mp, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în redactarea actuală.

Din considerentele menționate rezultă că instanța a admis acțiunea cu încălcarea esențială a textelor de lege citate și făcând, totodată, o insuficientă și greșită aplicare a probelor administrate.

Așa fiind, recursul în anulare a fost admis, sentința judecătoriei, precum și decizia tribunalului, au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța va proceda la completarea probatoriului ce se impune pentru clarificarea tuturor aspectelor menționate în considerente și aplicarea corectă a prevederilor legale în materie.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.