Cerere de restituire în natură a unui teren expropriat de stat, ce face parte dintr-un ansamblu hotelier
| Comentarii |
|
Textul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil", reglementează o ipoteză distinctă de cea avută în vedere prin art. 11 alin. (3), care prevede restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial și măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară bunei utilizări, cu observația că formulările de "funcțional" și de "necesară în vederea bunei utilizări" sunt practic echivalente ca premisă terminologică.Rațiunea acestor reglementări rezidă din aceia că, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, lucrările efectuate nu au ocupat în întregime terenul expropriat, deoarece normele edilitare, indiferent de natura construcției sau a amenajării, se opun în principiu la un coeficient de ocupare a terenului de 100%.În cuprinsul noțiunilor echivalente arătate se includ astfel acele părți din terenul expropriat care, nefiind situate sub construcții, sunt necesare pentru buna utilizare a construcțiilor, ținând de standardul obligatoriu sau, cel puțin, obișnuit pentru destinația construcțiilor, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 12 din 5 Ianuarie 2006
V.A. a notificat Primăria municipiului Mangalia în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură a suprafeței de 500 mp din terenul preluat de stat "fără nicio despăgubire, în baza Decretului de expropriere nr. 442 din 1 octombrie 1970" din proprietatea mamei sale E.V., decedată la 30 decembrie 1994, al cărei unic moștenitor este.
Primăria municipiului Mangalia a înaintat notificarea Ministerului Administrației și Internelor, în calitatea acestuia de deținător al terenului transmis prin H.G. nr. 757 din 31 octombrie 1994.
Ministerul Administrației și Internelor a emis decizia nr. 557 din 7 octombrie 2003, prin care - motivând că terenul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil prin art. 29 din Decretul nr. 442/1970, nefiind posibilă restituirea în natură - a respins cererea de restituire în natură și a oferit notificatorului măsura reparatorie prin echivalent constând în despăgubiri bănești în sumă de 644.765.172 lei, reprezentând valoarea estimativă a terenului.
V.A. a introdus contestație în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii cererii sale și restituirii în natură a suprafeței de 485 mp, cu motivarea că asemenea măsură este posibilă fără a fi perturbată funcționalitatea complexului "Diana" din stațiunea turistică "Saturn II", suprafața cerută fiind situată în curtea complexului cu utilizarea de spațiu verde între gardurile de pe latura nord-vestică, putând fi parcelată.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 586 F din 17 iunie 2004, prin care a admis contestația, a anulat decizia atacată și a obligat Ministerul Administrației și Internelor să restituie în natură contestatorului terenul în suprafață de 485 mp identificat prin raportul de expertiză întocmit de M.C.
Apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 703 din 18 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Ca situație de fapt rezultată din probele administrate și necontestată de părți, instanțele au stabilit că terenul a trecut din proprietatea autoarei contestatorului în proprietatea statului pe cale de expropriere fără plată dispusă prin Decretul nr. 442 din 1 octombrie 1970 în scopul construirii stațiunii turistice "Saturn", scop care a fost atins, terenul făcând parte din suprafața de 5300 mp aferentă complexului "Diana", transmis de către stat în administrarea Ministerul Administrației și Internelor prin H.G. nr. 757 din 31 octombrie 1994, iar, din suprafața totală a terenului, suprafața de 2300 mp, care include și terenul în litigiu, are destinația de curte împrejmuită cu garduri a complexului "Diana", fiind utilizată ca spații verzi.
în raport cu asemenea stare de fapt, instanțele au statuat că, pe de o parte, terenul nu este necesar potrivit scopului pentru care a fost trecut în proprietatea statului, folosința lui nefiind esențială pentru buna desfășurare a activităților de utilitate publică sau socială, ceea ce înseamnă că menționatul complex hotelier "Diana" nu ocupă funcțional întregul teren, iar pe de altă parte că nu s-a emis o hotărâre de guvern care să stabilească imposibilitatea restituirii în natură.
Potrivit acestui raționament, instanțele au constatat incidența prevederilor art. 11 alin. (4) și art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora au adoptat soluțiile expuse.
Ministerul Administrației și Internelor a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestației, susținând, în esență, că instanțele au încălcat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și au aplicat greșit prevederile art. 16 alin. (3) din aceeași lege.
Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.
în primul rând se constată că instanțele au examinat greșit cauza prin prisma dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, text legal inaplicabil în cazul imobilelor expropriate, al căror regim juridic are o reglementare specială, distinctă și exclusivă prin prevederile art. 11 din aceeași lege, al cărui domeniu de aplicare vizează toate cazurile de expropriere, indiferent dacă au fost făcute cu titlu valabil sau fără titlu și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
în al doilea rând, instanțele au încălcat prevederile aplicabile în cauză, anume cele conținute de art. 11 alin. (4) din lege, potrivit cărora "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
Textul reglementează o ipoteză distinctă de cea avută în vedere prin art. 11 alin. (3), care prevede restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial și măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară bunei utilizări, cu observația că formulările de "funcțional" și de "necesară în vederea bunei utilizări" sunt practic echivalente ca premisă terminologică.
Rațiunea acestor reglementări rezidă din situația că, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, lucrările efectuate nu au ocupat în întregime terenul expropriat, deoarece normele edilitare, indiferent de natura construcției sau a amenajării, se opun în principiu la un coeficient de ocupare a terenului de 100%.
în cuprinsul noțiunilor echivalente arătate se includ astfel acele părți din terenul expropriat care, nefiind situate sub construcții, sunt necesare pentru buna utilizare a construcțiilor, ținând de standardul obligatoriu sau, cel puțin, obișnuit pentru destinația construcțiilor, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar.
Prin prisma acestei chestiuni de principiu este de observat că în cauza de față partea de teren în litigiu face parte structural din perimetrul unui ansamblu hotelier, servind scopului turistic pentru care complexul "Diana" a fost construit, fiind afectat de existența unei alei pietonale și a două construcții ușoare (foișoare), așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică.
De altfel, tocmai ținând cont de afectațiunea terenului de pe vechiul său amplasament, instanțele au dispus restituirea în natură doar parțial pe vechiul amplasament, procedând practic la o translațiune a amplasamentului terenului restituit în natură înspre două laturi ale perimetrului ansamblului turistic, așa încât terenul restituit în natură să ocupe un colț din întreg terenul ocupat de complexul "Diana", evitându-se astfel construirea unei enclave înconjurată de restul terenului din componența complexului.
Practic, instanțele au dispus numai parțial restituirea în natură pe vechiul amplasament, compensând diferența din terenul expropriat cu un teren echivalent, ceea ce însă art. 11 nu prevede ca măsură reparatorie.
Așadar, în mod greșit instanțele au aplicat legea prin restituirea terenului în natură în modalitatea arătată, neobservând că în raport cu specificul situației terenul expropriat a fost folosit potrivit scopului exproprierii, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost realizate și ocupă funcțional întreg terenul afectat.
Ca urmare, terenul în litigiu are regimul juridic reglementat prin art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind incidente prevederile art. 11 alin. (9) cu trimitere la art. 9 alin. (2) din lege, în sensul că măsurile reparatorii cuvenite contestatorului constau numai prin echivalent, astfel că este legală oferta făcută prin decizia atacată constând în despăgubiri bănești.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, hotărârile date în cauză au fost casate, iar pe fond contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← Acțiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate... | Contestație la executare. Conflict de competență. → |
|---|
