Teren preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974. Cerere de restituire, fondată pe Legea nr. 10/2001
Comentarii |
|
Terenurile intrate în proprietatea statului potrivit Legii nr. 58/197, nu pot fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, iar persoanele care solicită retrocedarea nu pot fi considerate persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, întrucât aceștia nu au avut niciodată proprietatea terenului ce a trecut la stat, ci numai folosința acestuia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 550 din 19 Ianuarie 2006
Prin decizia nr. 635 din 11 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a admis apelul contestatorilor; s-a schimbat în tot sentința nr. 300 din 14 martie 2005 a Tribunalului Prahova; s-a anulat dispoziția nr. 1894 din 11 august 2004 emisă de intimat; au fost constatate drepturile contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 628 mp identificat de expert și evaluat la suma de 412.482.960 lei.
în motivarea deciziei sale, instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 637/1984 contestatorul a dobândit casa și terenul de 2850 mp, terenul trecând în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974.
S-a mai reținut că, în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit în beneficiul contestatorului proprietatea a 2222 mp teren din totalul de 2850 mp.
S-a ținut cont că, potrivit raportului de expertiză, diferența de suprafață de teren de 628 mp este compusă din 263,24 mp, ce se află în domeniul public și reprezentând curtea Muzeului Grigorescu, iar restul de 317,73 mp constituie drum de acces, așa încât ambele suprafețe au fost inventariate în domeniul public al municipiului Câmpina.
S-a apreciat că, fiind utilități publice, aceste terenuri nu se pot restitui în natură.
împotriva susnumitei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Câmpina care susține în esență că intimații nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ci, cel mult, de măsurile reparatorii ale legii pot beneficia foștii proprietari vânzători, deoarece cumpărătorii pot avea vocație pentru terenul aferent construcției în temeiul Legii nr. 18/1991.
Deliberând, I.C.C.J. va admite recursul pentru următoarele rațiuni:
în condițiile în care imobilul a fost dobândit prin actul autentic de vânzare-cumpărare care, încheiat la 5 martie 1974, a specificat în privința terenului că urmează regimul Legii nr. 58/1974, înseamnă că intimații contestatori au dreptul numai cu privire la terenul aferent construcției, teren, de altfel, reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, și care, fiind exceptat de art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate face obiectul contestației în cauza de față.
Pentru revendicarea restului terenului, contestatorii nu pot fi considerați ca persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 deoarece aceștia nu au avut nicicând proprietatea acestui teren ce a trecut la stat, urmând regimul Legii nr. 58/1974, fără a mai discuta și faptul că acest teren constituie domeniul public, aferent Casei memoriale "Nicolae Grigorescu" și constituie și cale de acces public.
Cu alte cuvinte, ignorând un astfel de regim juridic pentru terenul în limita suprafeței de 628 mp, s-a dat o legitimare procesuală greșită părții în a pretinde măsurile reparatorii prin echivalent cu privire la acest teren.
De aceea, aplicând greșit legea, instanța de apel a dat o soluție incorectă, impunându-se pe fondul cauzei, pentru argumentele arătate, respingerea contestației lor referitoare la dispoziția primarului.
Așadar, s-a admis recursul cu privire la soluția instanței de apel, și s-a menținut soluția instanței de fond.
← Imobil preluat în mod abuziv de stat. Acțiune pentru... | Acțiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate... → |
---|
Citește mai mult
iar TP se suprapune in mare partepeste gradina.Cu alte cuvinte am fost deposedati de gradina casei 18 ari. CF este garantia proprietatii. in cazul de fata un teren prins in 2 acte .Ce este de facut?