Acțiune privind anularea unui contract de vânzare cumpărare. Preț neserios.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 1303 C. civ., prin preț serios se înțelege prețul care constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea prețului depinde de existența unei proporții între cuantumul prețului fixat de părțile contractante și valoarea reală a bunului vândut.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 1597 din 14 Februarie 2006
La 14 decembrie 2000, reclamanta C.A. a solicitat să se constate, în contradictoriu cu fratele său, pârâtul B.I., nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 219 din 2 iulie 1998, încheiat între mama petenților, B.E. și pârâtul B.I. având drept obiect o casă, curte și garaj, bun imobil înstrăinat de vânzătoare cu prețul de 8.000.000 lei.
în motivarea acțiunii se arată că prețul este fictiv, iar cauza este ilicită, constând în scopul înlăturării reclamantei de la succesiunea mamei sale.
Prin sentința civilă nr. 16764/2001 a fost admisă acțiunea, în temeiul art. 948 C. civ. și cu motivele invocate prin acțiune, iar, prin decizia civilă nr. 1306/2002, Tribunalul Timiș a respins apelul declarat de intervenienta B.A., soția cumpărătorului B.I.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2003, a modificat în parte hotărârile în sensul respingerii acțiunii deoarece îmbunătățirile aduse de soții B.I. și B.A. au sporit valoarea imobilului, ceea ce fac verosimil și serios prețul achitat. S-a mai reținut că, după decesul vânzătoarei, bunul nu a fost inclus în masa succesorală și că, ulterior, prin sentința civilă nr. 12913 din 28 septembrie 2000, bunul a fost atribuit intervenientei B.A., ca efect al partajului judiciar intervenit între ea și soțul său, B.I.
Contra deciziei pronunțate în recurs, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta I.C.C.J., a declarat recurs în anulare, esențiala nelegalitate și vădita netemeinicie, cerută de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., constând în: existența unui preț neserios, mai mic de 64 de ori față de cel real; prețul este fictiv, iar contractul de vânzare-cumpărare are o cauză falsă, care s-a și realizat, îndepărtarea reclamantei de la succesiunea mamei.
Prin decizia civilă nr. 6421 din 17 noiembrie 2004, I.C.C.J. a admis recursul în anulare declarat, a casat decizia menționată și a respins recursul declarat de intervenientă, cu motivarea că prin acest contract a fost înlăturată de la succesiune sora pârâtului, așa cum a declarat pârâtul, declarație coroborată cu celelalte probe din care rezultă fictivitatea prețului consemnat și cauza ilicită a contractului.
Sesizată de către intervenientă cu soluționarea unei contestații în anulare împotriva deciziei pronunțate cu ocazia soluționării recursului în anulare, prin decizia civilă nr. 4354 din 24 mai 2000, I.C.C.J. a admis calea extraordinară de atac formulată, a anulat decizia nr. 6431/2004 cu motivarea că instanța a soluționat recursul în anulare fără citarea legală a contestatoarei recurente.
Recursul în anulare este nefondat.
Proprietara tabulară a imobilului înscris în C.F. 5343 Timișoara, a fost B.E., mama reclamantei și a pârâtului, care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2819 din 8 iulie 1996, l-a vândut fiului său, B.I., cu prețul înscris în contract de 8.000.000 lei, dată la care pârâtul era căsătorit cu intervenienta.
La 25 februarie 1998, vânzătoarea B.E. a decedat, succesori fiind, în calitate de fii: B.I. și C.A. Din certificatul de moștenitor, a rezultat că masa succesorală era compusă dintr-un număr de 20 părți sociale la o societate comercială, nedeclarându-se bunuri imobile.
Ulterior decesului vânzătoarei, părțile din proces nu au formulat vreo acțiune privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Prima acțiune a fost formulată de B.I. abia în timpul derulării procesului de partaj judiciar intervenit între el și fosta sa soție, B.A., acțiune la care B.I. a renunțat.
Prin sentința civilă nr. 12913 din 28 septembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a reținut calitatea de bun comun a imobilului în litigiu, imobil ce a fost atribuit reclamantei, care și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Din conținutul acestei hotărâri judecătorești, intrată în puterea lucrului judecat, a rezultat că foștii soți au extins locuința în regim P+1 și construire de anexe, sporindu-se astfel valoarea imobilului.
Prețul trebuie să fie, de regulă, proporțional cu valoarea lucrului vândut, părțile fiind însă libere să determine valoarea bunului și deci prețul lui, care poate fi astfel superior ori inferior valorii reale a bunului.
Prin noțiunea de preț serios, în sensul art. 1303 C. civ., urmează a se înțelege prețul care constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea prețului depinde de existența unei proporții între cuantumul prețului fixat de părțile contractante și valoarea reală a bunului vândut.
Din întregul probatoriu administrat în cauză, a rezultat că prețul a fost achitat, că este un preț rezonabil, dat fiind raporturile dintre părți, mamă-fiu, a faptului că foștii soți, prin îmbunătățirile aduse, îmbunătățiri substanțiale, au sporit valoarea bunului.
Nu poate fi susținută intenția de fraudare a drepturilor succesorale ale reclamantei câtă vreme nu s-au făcut dovezi în acest sens. Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că aceasta, la momentul dezbaterii succesiunii mamei sale, 1998, a cunoscut despre faptul înstrăinării imobilului, consimțind la eliberarea certificatului de moștenitor menționat, certificat care nu a fost contestat în justiție.
Așa cum s-a arătat, acțiunile în justiție au intervenit doar în momentul în care relațiile de căsătorie dintre B.I. și B.A. s-au deteriorat.
Recunoașterea pârâtului, în sensul că vânzarea a fost fictivă, este lipsită de relevanță câtă vreme mărturisirea a avut drept unic scop înlăturarea bunului din masa de împărțit.
Pentru considerentele arătate, instanța, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., va respinge recursul în anulare, declarat ca nefondat.
| ← Raporturi juridice între cooperativele meșteșugărești și... | Imobil expropriat pentru cauză de utilitate publică. Acțiune... → |
|---|
