Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 pentru bunuri mobile intrate în proprietate statului ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică. Condițiile prevăzute de dispozițiile
| Comentarii |
|
Cu privire la bunurile mobile, Legea nr. 10/2001, republicată, vizează două situații în care persoanele îndreptățite pot beneficia de măsurile reparatorii: o primă situație este aceea a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării abuzive, în condițiile dispozițiilor art. 6 alin. (1);o a doua situație este aceea în care utilajele și instalațiile au fost preluate abuziv de către stat sau de alte persoane juridice, odată cu imobilul. În acest caz, prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot beneficia de măsuri reparatorii dacă aceste bunuri mobile nu au fost înlocuite, casate sau distruse.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 726 din 23 Ianuarie 2006
La 1 noiembrie 2004 reclamantul M.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 12/2004 emisă de Primarul comunei Glăvile, județul Vâlcea, prin care i s-au diminuat despăgubirile ce i-au fost acordate, de la cuantumul de 660.464.000 lei la cuantumul de 201.318.000 lei, pentru construcțiile ce au fost preluate abuziv de la autorul său M.Ș. și s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent, constând în acțiuni la societățile comerciale, respectiv titluri de valoare, folosite exclusiv în procesul de privatizare.
A solicitat anularea dispoziției și acordarea de despăgubiri bănești în valoare de 660.464.000 lei, așa cum s-a stabilit anterior prin dispoziția nr. 47/2001 în care s-au avut în vedere și despăgubiri pentru terenul de 1334 mp și scheletul unei case.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că: în perioada 1959-1964, tatăl său, M.Ș., a fost condamnat politic, arestat și i s-au confiscat bunurile; în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat despăgubiri pentru imobilele confiscate de la autorul său, respectiv teren, locuință și anexe gospodărești; inițial, prin dispoziția nr. 47/2001, i s-a stabilit dreptul la suma de 426.720.000 lei despăgubiri, reactualizate printr-o nouă expertiză la suma de 660.464.000 lei, iar după schimbarea primarului această dispoziție a fost anulată, iar prin dispoziția nr. 12/2004 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 201.318.000 lei, prin excluderea din suma stabilită inițial a despăgubirilor pentru terenul de 1334 mp și pentru un schelet de casă; s-au încălcat dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii echivalente, constând în acțiuni la societățile comerciale sau titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare, în locul despăgubirilor bănești.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 1013 din 23 noiembrie 2004, a respins ca neîntemeiată contestația, reținându-se în considerente că prevederile Legii nr. 10/2001 se referă la bunuri imobile preluate abuziv în perioada 1946-1989 și nu la bunuri mobile, față de precizările făcute de reclamant prin concluziile scrise, depuse cu ocazia dezbaterilor, în sensul că i se cuvin despăgubiri pentru bunurile mobile predate de către autoarea M.N. în lotul statului, în anul 1960, pentru a compensa valoric terenul și construcția atribuite în lotul acesteia, susținând că aceste bunuri au fost confiscate efectiv de la autorul M.Ș. și că reprezintă valoarea terenului și a construcției.
Tribunalul a mai reținut că terenul și casa nu au făcut obiectul preluării abuzive, iar grajdul și cele două șoproane nu au avut destinația de locuință, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2), din Legea nr. 10/2001 s-au stabilit despăgubiri sub formă de măsuri reparatorii echivalente, pentru aceste din urmă două imobile preluate abuziv.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 206 A din 11 martie 2005, a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința și a dispus rejudecarea pricinii în fond, iar prin decizia nr. 273A din 8 aprilie 2005 a schimbat sentința în sensul că a admis plângerea și a anulat dispoziția nr. 12/2004 a Primarului comunei Glăvile, județul Vâlcea, menținând propunerea inițială făcută prin dispoziția nr. 47/2001, în sensul acordării despăgubirilor și pentru terenul de 1334 mp și scheletul casei.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat cauza greșit pe excepție, considerând că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru bunuri mobile, care nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001.
între soția condamnatului M.Ș. și statul român s-au partajat bunurile comune ale soților M.Ș. și M.N., astfel că partea ce se cuvenea soțului a fost confiscată de stat potrivit hotărârii de condamnare penală.
Așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză tehnică și din sentința civilă nr. 1818/1960 părțile din procesul de partaj au convenit ca imobilele teren de 1334 mp și schelet de casă, ce urmau să treacă în proprietatea statului, ca măsură a confiscării, să cadă în lotul soției condamnatului iar, în schimbul acestor două bunuri, M.N. să dea statului alte bunuri.
Această operațiune nu a fost însă de natură să acopere paguba produsă în patrimoniul condamnatului prin măsura confiscării dispusă de instanța penală, pagubă egală cu valoarea acestor imobile, care poate fi reparată în spiritul Legii nr. 10/2001, prin obligarea la plata contravalorii acestor imobile.
S-a reținut că statul român a preluat prin confiscare bunurile sus-menționate de la autorul reclamantului, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare, pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală de la acea vreme, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind greșită soluția procesuală a primei instanțe de a exclude din cuantumul, total și reactualizat, al despăgubirilor stabilite la suma de 660.464.000 lei, despăgubirile pentru terenul de 1334 mp și pentru scheletul de casă.
împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Glăvile și Primarul comunei Glăvile, susținând, în esență, că instanțele au apreciat greșit că imobilele a căror restituire se solicită au fost trecute în proprietatea statului, acestea fiind vândute în anul 1971 de către soții M.Ș. și M.N. cumpărătorilor C.C. și C.M., pe acest aspect ambele instanțe nepronunțându-se.
Recursul este fondat.
Domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, lege-cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de statul român în perioada 1940-1989, include în primul rând bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art. 6 alin. (1), respectiv terenuri, cu și fără construcții, cu oricare din destinațiile avute la data preluării în mod abuziv.
Cu privire la bunurile mobile, măsurile reparatorii vizează două situații limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, în care persoanele îndreptățite pot beneficia de acestea, reclamantul neregăsindu-se în niciuna din acestea.
O primă situație este aceea a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării abuzive, în condițiile dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
O altă situație este aceea în care utilajele și instalațiile au fost preluate abuziv de către stat sau de alte persoane juridice, odată cu imobilul. în acest caz, prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot beneficia de măsuri reparatorii dacă aceste bunuri mobile nu au fost înlocuite, casate sau distruse.
Analizând materialul probator administrat în cauză se constată că terenul în suprafață de 1334 mp și scheletul de casă, bunuri imobile, nu au făcut obiectul preluării abuzive de către statul român.
Așa cum rezultă din sentința penală nr. 302 din 27 iulie 1960, prin care s-a dispus confiscarea totală a averii personale a autorului M.Ș., cât și sentința civilă nr. 1818 din 14 noiembrie 1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Drăgășani, prin care s-a partajat averea soției M.N. de averea personală a soțului, au fost supuse efectiv confiscării un grajd și două șoproane ca bunuri imobile și o serie de bunuri mobile, date de autoarea M.N. în compensare pentru scheletul de casă și terenul de 1334 mp, ce au fost atribuite în lotul său.
Mai mult, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 480 din 29 aprilie 1971 de către notariatul de Stat local Drăgășani, județul Vâlcea, autorii M.Ș. și M.N. au înstrăinat imobilul, teren și casă, cumpărătorilor C.M. și C.C., fiind astfel evident că acest imobil nu a ieșit din patrimoniul lor, situație care-l exclude de la incidența Legii nr. 10/2001.
Instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., care impunea obligația acesteia de a verifica stabilirea corectă a situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Pentru aceste considerente critica adusă hotărârilor pronunțate în cauză prin motivul de recurs se privește a fi fondată.
în consecință, recursul a fost admis, au fost casate hotărârile pronunțate de instanța de apel și s-a respins apelul declarat de reclamantul sentinței tribunalului, ca nefondat.
| ← Contestație împotriva deciziei/dispoziție primarului de a... | Daune materiale și morale, pentru eroare judiciară → |
|---|
