Contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a soluționat o cerere de revizuire. Cerere inadmisibilă
Comentarii |
|
Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de acest text de lege, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.Ca atare, obiectul contestației în anulare este format dintr-o singură categorie de hotărâri și anume, deciziile pronunțate cu prilejul exercitării controlului judiciar.Prin urmare, alte hotărâri judecătorești, inclusiv cele date în soluționarea cererilor de revizuire (care la rândul ei face parte din categoria căilor extraordinare de atac, de retractare) nu pot fi atacate pe calea contestației în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 5180 din 26 Mai 2006
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție H.C. și H.I., în contradictoriu cu C.I., H.G., Comisia Locală Milisăuți pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, au solicitat anularea deciziei civile nr. 6311 din 12 noiembrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia menționată a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire formulată de H.C. în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. împotriva sentinței nr. 7 din 27 ianuarie 2004 a Judecătoriei Rădăuți. Contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. susținând că revizuirea nu a fost formulată tardiv.
Contestația în anulare este inadmisibilă.
Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de acest text de lege, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.
Ca atare, obiectul contestației în anulare este format dintr-o singură categorie de hotărâri și anume, deciziile pronunțate cu prilejul exercitării controlului judiciar. Soluția rezultă din însuși textul indicat și se referă neîndoielnic la dezlegările date de instanța de recurs, motivele de contestație în anulare neputând fi extinse prin analogie la alte situații decât cele vizate în mod expres de art. 318 C. proc. civ.
Prin urmare, alte hotărâri judecătorești, inclusiv cele date în soluționarea cererilor de revizuire (care la rândul ei face parte din categoria căilor extraordinare de atac, de retractare) nu pot fi atacate pe calea contestației în anulare.
Față de cale ce preced, contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.
← Contestație la executare. Conflict de competență. | Mandat. Decesul titularului Cabinetului individual de... → |
---|