Hotărâre irevocabilă. Drept de proprietate. Puterea lucrului judecat
| Comentarii |
|
Principiul securității raporturilor juridice și a hotărârilor judecătorești, devenite res judicata, trebuie respectat, întrucât în caz contrar, desființarea unei hotărâri irevocabile creează un climat de insecuritate juridică care reduce încrederea persoanelor în sistemul judiciar și în statul de drept.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3111 din 24 Martie 2006
Prin sentința civilă nr. 2101 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea formulată de reclamantul I.A. împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a obligat pe pârâți să restituie reclamantului suma de 5 370 824 lei, reținută acestuia din salariu drept contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pe perioada ianuarie-aprilie 2000, reactualizată; a respins cererea de chemare în judecată a pârâtei CASAOPSNAJ, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâți, a obligat pe chemata în garanție CASAOPSNAJ să restituie pârâților suma reactualizată la data plății și a respins cererea de chemare în garanție formulată de CASAOPSNAJ împotriva Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Prin decizia civilă nr. 1006 din 21 aprilie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de chemata în garanție CASAOPSNAJ, a modificat sentința, a respins cererea de chemare în garanție a acesteia, formulată de pârâți, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâți.
La data de 2 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiție - actualmente înalta Curte de Casație și Justiție - a fost sesizată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție cu soluționarea recursului în anulare îndreptat împotriva ambelor hotărâri, pe considerentul că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este nefondat.
Din punct de vedere procedural recursul în anulare este admisibil deoarece, chiar dacă prin O.U.G. nr. 58/2003 art. 330-3304 C. proc. civ. au fost abrogate, la data pronunțării deciziei Curții de Apel acestea erau în vigoare, or hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe căile prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunțării.
Art. 330 pct. 2 C. proc. civ. prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, o hotărâre judecătorească irevocabilă, când prin aceasta s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, iar art. 331 prevedea că, în atare situație, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Recursul în anulare a fost declarat în termen de 1 an de la data pronunțării deciziei irevocabile a instanței de recurs.
Admiterea acestei căi de atac extraordinare ar constitui o violare a art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate cele dintâi.
Hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantului nu poate fi anulată, deoarece aduce atingere dreptului său de proprietate, adică unuia din drepturile garantate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care și România este parte din anul 1994.
Art. 1 alin. (1) din primul Protocol adițional la Convenție prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Reclamantul se bucură de un bun în sensul Convenției, iar acest bun îl constituie creanța exigibilă, care i-a fost constatată față de stat, prin decizia irevocabilă nr. 1006 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Admiterea recursului în anulare, cu consecința respingerii acțiunii, ar constitui o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului care, chiar dacă s-ar admite că această cale extraordinară de atac este prevăzută de lege și că urmărește protejarea unui interes general, nu îndeplinește cerința respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul propus.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat într-o cauză similară și în care a condamnat statul român pentru violarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, și anume cauza Stere și alții contra României, 23 februarie 2006.
în motivarea deciziei, Curtea a amintit că "preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nicio parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie. Altminteri, desființarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar și, în consecință, și în statul de drept.
(...) Având în vedere că intervenția Procurorului General - care nu a fost parte în proces - după finalizarea procedurii, a condus la anularea totală a creanței, Curtea consideră că o ingerință atât de serioasă în drepturile reclamanților a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru care trebuie menținut între protejarea proprietății și cerințele interesului general.
(...) în consecință, a avut loc o violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1".
Pentru aceleași considerente recursul în anulare declarat de Procurorul general a fost respins ca nefondat.
| ← Mandat. Decesul titularului Cabinetului individual de... | Brevet de invenție. Termenul de prescripție a dreptului la... → |
|---|
