Contestație la executare. Conflict de competență.
| Comentarii |
|
Din coroborarea dispozițiilor art. 2 lit. c) C. proc. civ. cu cele cuprinse la art. 3 pct. 3 C. proc. civ. și cele ale art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, rezultă că hotărârile pronunțate de tribunale având ca obiect conflicte de muncă pot fi atacate cu recurs a cărui competență de soluționare aparține curților de apel.Având în vedere că asupra fondului cauzei se pronunță irevocabil Curtea de Apel, urmează ca și soluționarea cererii de suspendare a executării silite într-o astfel de speță să se facă în ultimă instanță tot de către curtea de apel. Dacă s-ar permite o interpretare contrară, s-ar ajunge la soluția bizară și contradictorie ca litigiul privind conflictul de muncă să se finalizeze printr-o hotărâre a curții de apel, în timp ce cererea accesorie de suspendare a executării hotărârii să poată fi finalizată de o instanță ierarhic superioară curții de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 4098 din 26 Aprilie 2006
La 17 iunie 2003, Uniunea Generală a Industriașilor din România - UGIR 1903 a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite materializată prin înființarea popririi asupra conturilor deschise la SC B. SA și suspendarea executării silite a deciziei nr. 68 R din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Prin sentința civilă nr. 6595 din 27 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, reținând că dosarul care are ca obiect încuviințarea executării silite împotriva căruia s-a formulat contestația se află pe rolul acestei din urmă instanțe.
Judecătoria sectorului 5 București prin sentința civilă nr. 5734 din 27 noiembrie 2003 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă. S-a reținut că potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., competența soluționării contestației la titlu prin care se solicită lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Prin sentința nr. 144 din 12 februarie 2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins contestația la executare formulată de contestatoarea Uniunea Generală a Industriașilor din România - U.G.I.R. 1903 în contradictoriu cu intimații SC B. SA și B.M.M.
împotriva sentinței tribunalului a declarat apel contestatoarea, iar Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia nr. 185/A din 11 mai 2004, calificând drept recurs calea de atac exercitată, a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții Supreme de Justiție. S-a reținut că potrivit art. 402 C. proc. civ., calea de atac este recursul, iar conform dispozițiilor art. 299 alin. (2) din cod, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 58/2003, competența soluționării acestuia aparține instanței supreme.
împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel de declinare a competenței soluționării cauzei a declarat recurs B.M.M.
în aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 195/2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Curții de Apel București.
Prin încheierea din 14 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 4074/CIV/2004 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind cererea de recurs formulată de B.M.M. împotriva deciziei nr. 185 A din 11 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă și înaintarea la înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului.
Se reține că aparține Curții de Apel București competența soluționării cauzei pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin decizia nr. 68 R din 18 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a cărei suspendare a executării s-a solicitat, s-au soluționat recursurile având ca obiect un litigiu de muncă.
Potrivit art. 2 lit. c) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele cuprinse la art. 3 pct. 3 C. proc. civ. și cele ale art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, rezultă că hotărârile pronunțate de tribunale având ca obiect conflicte de muncă pot fi atacate cu recurs a cărui competență de soluționare aparține curților de apel.
Având în vedere că asupra fondului cauzei se pronunță irevocabil curtea de apel, urmează ca și soluționarea cererii de suspendare a executării silite într-o astfel de speță să se facă în ultimă instanță tot de către curtea de apel. Dacă s-ar permite o interpretare contrară, s-ar ajunge la soluția bizară și contradictorie ca litigiul privind conflictul de muncă să se finalizeze printr-o hotărâre a curții de apel, în timp ce cererea accesorie de suspendare a executării hotărârii să poată fi finalizată de o instanță ierarhic superioară curții de apel.
Se reține totodată că stabilirea competenței soluționării de către Curtea de Apel București a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 185/A din 11 mai 2004 a fost dispusă administrativ de către înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă, în baza art. II din Legea nr. 195/2004.
în aplicarea art. 22 C. proc. civ., atât în jurisprudență cât și în doctrină s-a pus problema dacă poate exista conflict negativ de competență între instanța supremă a țării și o altă instanță judecătorească. Jurisprudența noastră, atât cea mai veche, cât și cea mai recentă a înclinat spre soluția inadmisibilității unui conflict de competență, motivat de împrejurarea că soluționarea unui asemenea conflict este oferită chiar prin hotărârea instanței supreme. Cea mai mare parte a doctrinei a achiesat și ea la această soluție jurisprudențială, subliniindu-se, deopotrivă, că în împrejurarea analizată hotărârea instanței supreme are o dublă funcție: hotărâre declinatorie de competență și regulator de competență.
Cu toate că hotărârea de trimitere a recursului spre soluționare la Curtea de Apel București nu a reprezentat o decizie ori o sentință, ci o încheiere dată pe cale administrativă, în lumina normelor legale și a principiilor de drept enunțate mai sus, ea este obligatorie pentru instanța de trimitere, deoarece, pe de o parte, hotărârea de trimitere s-a luat în forma fixată sau prescrisă chiar de lege, iar pe de altă parte, a îndeplinit și funcția de regulator de competență.
Față de cele ce preced, cauza a fost scoasă de pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost trimisă spre soluționare la Curtea de Apel.
| ← Cerere de restituire în natură a unui teren expropriat de... | Contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri... → |
|---|
