ICCJ. Decizia nr. 10033/2006. Civil
| Comentarii |
|
Urmare notificării formulată și transmisă de C.M. potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului Călărași a emis dispoziția nr. 6812 din 13 noiembrie 2004, prin care a propus notificatoarei măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 164.723.024 lei pentru imobilul situat în municipiul Călărași, județul Călărași, cerându-i să opteze, în termen de 60 zile, fie pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, fie pentru acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.
C.M. a contestat în justiție dispoziția de mai sus susținând că este nelegală sub următoarele aspecte:
- greșit s-au acordat, la alegere, una din măsurile reparatorii prin echivalent menționate în dispoziție, fiind îndreptățită la măsura reparatorie prin echivalent constând în despăgubiri bănești;
- suma de 164.723.024 lei reprezintă ? din valoarea imobilului de 494.169.072 lei stabilită prin dispoziție, deși este îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii în echivalentul întregului imobil;
- imobilul a fost subevaluat, având o valoare reală mai mare decât cea de 494.169.072 lei.
Tribunalul Călărași a pronunțat sentința civilă nr. 151 din 15 martie 2005, prin care a admis în parte contestația în contradictoriu cu Primarul și Primăria municipiului Călărași, a modificat art. 1 din dispoziția contestată în sensul că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent acordate contestatoarei este de 494.169.072 lei în loc de 174.723.024 lei și a respins celelalte capete de cerere ale contestației.
Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 168 A din 04 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Contestatoarea C.M. a declarat recurs, în dezvoltarea căruia a susținut în fapt și în esență că apelul pe care l-a declarat a fost respins nejustificat pentru că fondul pricinii nu a fost judecat, iar hotărârea primei instanțe a fost dată fără să fi fost citată și cu încălcarea dreptului său la apărare garantat prin Constituție, precum și cu nerespectarea prevederilor din Legea nr. 247/ 2005 referitoare la soluționarea cererii de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Examinând cauza, înalta Curte constată cele ce succed.
Așa cum rezultă din declarația de apel aflată la fila 2 în dosarul nr. 1919/2005 soluționat prin decizia recurată, C.M. a invocat, pe lângă critici vizând fondul pricinii, un motiv de apel distinct prin care a susținut că prima instanță a judecat contestația fără să o fi citat la termenul din 15 martie 2005, termen la care au avut loc dezbaterile și la care a fost dată hotărârea supusă apelului.
Cu alte cuvinte, prin acest motiv de apel contestatoarea a susținut că judecata în prima instanță s-a făcut în lipsa sa fără să fi fost legal citată la dezbaterea fondului.
Din lecturarea deciziei recurate rezultă că instanța de apel a reținut în considerente toate motivele de apel formulate de contestatoare, inclusiv cel mai sus arătat, dar a cercetat și rezolvat numai motivele de apel vizând fondul pricinii, omițând să examineze motivul de apel referitor la neregulata citare a contestatoarei pentru termenul în care a fost judecată pricina în primă instanță, nepronunțându-se în nici un fel asupra acestui motiv de apel.
Asemenea omisiune constituie o încălcare esențială a legii, anume a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. aplicabile prin art. 298 C. proc. civ., și duce la casarea hotărârii, deoarece instanța de apel nu poate să lase nesoluționat unul din motivele de apel cu a cărei judecare a fost legal sesizată.
Ca urmare, este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., primul motiv de recurs fiind astfel întemeiat, chiar dacă formularea sa nu este întocmai celor mai sus constatate, dar este evident că, reiterând pe calea recursului motivul de apel referitor la neregulata sa citare cu prilejul judecății în primă instanță, contestatoarea a avut drept scop înlăturarea acelei nelegalități pe calea recursului.
Ori, pentru a se stabili existența sau inexistența neregularității a cărei îndreptare se cere, este absolut necesar ca instanța de apel să cerceteze motivul de apel cu acest obiect, ceea ce instanța de recurs nu poate face pentru prima dată decât sărind nepermis peste un grad de jurisdicție.
Consecință celor ce preced și în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10035/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10031/2006. Civil → |
|---|
