ICCJ. Decizia nr. 10036/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 5419/2000 pe rolul Tribunalului București reclamanții P.A. și Ș.E.A. au chemat în judecată Consiliul general al municipiului București solicitând restituirea în natură a terenului situat în București, în suprafață de 180 mp, teren expropriat în anul 1986, care în prezent este liber și neafectat de utilități publice.
Prin sentința civilă nr. 1629 din 29 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului terenul solicitat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv în anul 1986, iar în prezent acesta nu este ocupat de construcții și nici afectat vreunei utilități publice.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 200/A din 23 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, iar prin decizia nr. 4107 din 17 octombrie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Instanța de recurs a reținut că în cauză este necesară completarea probatoriului, prin identificarea în mod cert a suprafeței de 180 mp teren, amplasamentul acestuia în zonă, cu extremitățile de contact, avându-se în vedere ansamblul zonal, respectiv punctul de vedere al sistematizării și realizării ansamblului de locuințe conform actului de expropriere, precum și elementele de identificare din titlul de proprietate.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 22 din 5 ianuarie 2004.
La data de 1 martie 2004 reclamanții au formulat cerere completatoare prin care au solicitat plata de despăgubiri pentru construcția demolată.
Prin sentința civilă nr. 1140 din 17 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în fond după casare s-a admis în parte acțiunea completată și a fost obligat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să restituie reclamanților imobilul teren în suprafață de 108,4 mp situat în B; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul-construcție.
în motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că reclamantul P.A. și soția sa A.P., ulterior decedată, au dobândit în anul 1973 imobilul compus din teren în suprafață de 180 mp și construcție.
Prin Decretul nr. 299 din 23 septembrie 1986 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România a fost aprobată exproprierea terenurilor în suprafață de 2915 mp, construcțiile în suprafață de 6430 mp și împrejurimile de 219 ml, precum și demolarea construcțiilor expropriate. în anexa nr. 1 la poziția nr. 15 figurează P.A. și T.E.A. cu imobilul situat în B, cu o suprafață de 171 mp teren, 190 mp construcție, suprafață utilă de 138,58 mp și o lungime a împrejmuirii ce se expropriază de 15 ml. S-a mai reținut că potrivit adresei nr. 459791/4707/2005 emisă de Primăria municipiului București coroborată cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că în prezent este liberă o suprafață de 108,4 mp teren, nefiind afectată de construcții sau detalii de sistematizare.
S-a apreciat că în speță, cauza de utilitate publică nu s-a realizat, demolarea construcției nereprezentând o atingere a scopului exproprierii atât timp cât terenul a rămas liber de construcții.
Capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că nu au fost determinate sumele la care reclamanții ar fi fost îndreptățiți în lipsa fișei de inventariere tehnico-imobiliară a imobilului în cauză.
împotriva sentinței sus-menționată au declarat apel ambele părți.
Reclamanții au susținut că expertul desemnat în cauză nu a identificat în mod corect terenul în litigiu, neaplicând dispozițiile cuprinse în decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, că expertul nu a convocat în mod legal părțile la efectuarea expertizei.
Apelantul-pârât a invocat, în susținerea motivelor de apel, următoarele critici:
- instanța de fond trebuia să rețină că Municipiul București are calitate procesuală pasivă, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40766/1996 a vândut familiei M.M. ap. nr. 4, iar reclamanții au indus în eroare instanța afirmând că în apartament sunt chiriași;
- că instanța de fond a acordat ce nu s-a cerut, întrucât Municipiul București nu a solicitat atribuirea în natură a imobilului;
- greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată câtă vreme nu se poate reține culpa sa procesuală.
Prin decizia civilă nr. 125/A din 15 martie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate ambele apeluri.
în motivarea deciziei instanța de apel a reținut că recursul reclamantului nu este fondat, întrucât expertul a avut în vedere indicațiile înaltei Curți de Casație și Justiție și a convocat părțile prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, așa cum prevede art. 208 C. proc. civ.
Referitor la apelul declarat de pârât s-a reținut că în primele două motive de apel se face confuzie cu o altă cauză decât cea dedusă judecății, prin referire la un apartament vândut în baza Legii nr. 112/1995 care nu formează obiectul prezentei pricini și împrejurarea că Municipiul București nu a formulat vreo cerere de restituire în natură a imobilului, care oricum s-a aflat în posesia sa.
S-a mai reținut că întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă, pârâtul a căzut în pretenții fiind în culpă procesuală și ca atare dator față de reclamanți cu cuantumul cheltuielilor de judecată.
Pârâtul în cauză a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei juridic prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, cu plata de despăgubiri și că o acțiune în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă față de Legea specială, nr. 10/2001.
Pe de altă parte, se susține că în speță au fost respectate dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., prin plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat în baza Decretului nr. 299/1986.
Referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată se susține că nu se poate reține culpa procesuală, cum menționează art. 274 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Din modul de formulare a motivelor de recurs se vădește că recurentul nu este lămurit pe deplin asupra cadrului procesual, referindu-se când la o acțiune în revendicare, când la o acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
în speță, reclamantul a investit instanța printr-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., acțiune introdusă la data de 13 septembrie 2000, deci anterior apariției Legii nr. 10/2001 și ca atare admisibilă, contrar criticii formulate în acest sens prin motivele de recurs.
Pe de altă parte, este de observat că instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au reținut în mod corect că imobilul în litigiu a fost trecut abuziv în proprietatea statului întrucât nu s-a atins scopul exproprierii câtă vreme terenul a rămas liber de construcții.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la obligația de a suporta plata contravalorii cheltuielilor de judecată, recurentul fiind parte căzută în pretenții, în raport cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a dispus respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10040/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10035/2006. Civil → |
|---|
