ICCJ. Decizia nr. 10035/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 546 din 7 iunie 2005 Tribunalul București, secția a V-a, a respins ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul M.N.M. în contradictoriu cu intimata RA A.P.P.S., cu motivarea că, în speță sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) și art. 18 din Legea nr. 10/2001, contestatorul nefăcând dovada că imobilul a aparținut înainte de naționalizare, societății S., că este unicul moștenitor al acționarilor acestei societăți, că autorii au fost simpli acționari, iar actul de proprietate a fost depus la data de 10 martie 2004, peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel contestatorul susținând în esență următoarele:
- instanța de fond, a reținut greșit că notificarea și înscrisurile au fost depuse abia în 2004;
- instanța a ignorat aspectul că preluarea imobilului a fost abuzivă, de către stat, iar din actele depuse rezultă că societatea S., era proprietatea lui D.F.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 214/A din 28 aprilie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la substituirea imobilului și nici nu a depus actele doveditoare în termenul prevăzut de lege.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs contestatorul M.N.M., invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, dispozițiile art. 4 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, au fost respectate, calitatea sa de persoană îndreptățită la substituirea imobilului fiind pe deplin dovedită.
Recursul este întemeiat.
în temeiul art. 20 și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, recurentul-contestator, la data de 19 iulie 2001 a notificat Primăria Municipiului București, pentru restituirea în natură a apartamentului nr. 10 situat în București, imobil ce a trecut abuziv în posesia Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin decizia nr. 346 din 21 septembrie 2004 emisă de A.P.A.P.S. R.A., se respinge notificarea formulată prin care M.N.M., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din două construcții și teren aferent în suprafață de 1150 mp, ca nedovedită.
Prin contestația formulată la data de 24 noiembrie 2004, contestatorul a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul situat în București, și a terenului aferent în suprafață de 31,38 mp.
în partea finală a contestației (f.3 dosar fond) contestatorul a precizat că dacă s-ar fi făcut o analiză atentă a dosarului acesta nu a solicitat decât apartamentul nr. 10 pe care îl administrează intimata.
Notificarea a fost însoțită de următoarele acte:
- actul de vânzare-cumpărare nr. 13683 din 26 aprilie 1928, transcris la secția notariat sub nr. 7150/1928;
- actul de partaj autentificat sub nr.18300 din 30 martie 1945, transcris sub nr. 4367/1945, încheiat între D.H. și A.F.;
- procesele verbale pentru înființarea C.F. nr. 11544/1940;
- actul de donațiune încheiat între D.F., H.F. și A.F., ca donatori pe de o parte și ca donatară E.H.;
- actul de notorietate, întocmit ca urmare a decesului următoarelor persoane: D.F., T.F., S.F., M.M., născută F. (filele 30-34 dosar fond), tradus din limba franceză, din care rezultă că recurentul are calitatea de moștenitor și drept de succesiune alături de E.M.(născută F.) fiind descendenții defuncților G.M. și B.F.;
- declarațiile de notorietate din care rezultă că B.F. (apare în extras) era cunoscută în unele acte și în societate și cu numele de B.C.F. și B.L.F.;
- Extras din Registrul Actelor de Stare Civilă (f.35) din care rezultă că M.M. este fiul lui G.M.N. și a lui B.F.
- lista anexă la Decretul nr. 92/1950.
La data de 10 martie 2004, recurentul-contestator (f.239 dosar fond) a mai depus următoarele acte:
pașaport în copie xerox;
istoric de rol fiscal;
contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1928;
lista acționarilor S.;
- mărirea capitalului social S. și schimbarea denumirii societății;
dizolvarea societății S.;
declarație de notorietate;
decret de preluare;
acte de stare civilă, etc.
Din lista anexă la Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 6828, rezultă că în proprietatea statului au trecut 3 apartamente, preluate de la S., aflate în lichidare (f.254 dosar fond).
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.1300 din 30 martie 1945 transcris la nr. 4376/1945, rezultă că autorii recurentului au ieșit din indiviziune, apartamentul nr. 10, revenind lui D.F., fiecare copartajant înscriindu-și astfel dreptul de proprietate în Comisiunea Pentru înființarea Cărților Funciare, la data de 8 iulie 1947.
Din analiza actelor menționate rezultă că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13683 din 26 aprilie 1928, D.H. și A.F. au dobândit de la vânzătorii M.V. și E.S., imobilul situat în București.
în anul 1940, imobilul este înscris în Comisiunea Pentru înființarea C.F.
La data de 30 mai 1945 între D.H. și A.F. a intervenit un act de partaj voluntar privind imobilul.
Apartamentul cu nr.10, revenind în proprietatea lui D.F.
Din copia certificatelor de înregistrare la Camera de Comerț și Industrie București (f.92, 93 dosar fond) rezultă că î.F.F. S.A.R. își avea sediul în București, și figura ca societate anonimă pe acțiuni.
în anul 1936, î.F.F. S.A.R., și-a schimbat denumirea în S. S.A.R., iar la 4 mai 1949 s-a decis dizolvarea și punerea în stare de lichidare a societății, numind ca lichidator pe H.F.
Or, din lista anexă la Decretul nr. 92/1950 rezultă că în proprietatea statului au trecut trei apartamente preluate de la S.A.R.-COM.
întrucât apartamentul nr. 10 situat în imobilul din str. A., devenise prin actul de partaj voluntar proprietatea lui D.F., din 1945, iar societatea S.A.R.-COM se afla în lichidare în anul 1949, este cert că naționalizarea imobilului în litigiu, s-a făcut pe numele societății și nu de la adevăratul proprietar, preluarea fiind abuzivă.
în speță, înscrisurile depuse și analizate mai sus fac dovada proprietății autorului recurentului-contestator asupra imobilului în litigiu.
Chiar dacă, contestatorul nu ar fi anexat la notificare, actul de proprietate din anul 1928, conform căruia D.H. și A.F. au cumpărat imobilul din str. A., ambele instanțe au apreciat greșit că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere.
Termenul de decădere privește numai depunerea notificării nu și a înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că recurentul contestator a făcut și dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, cu actul de notorietate întocmit în Franța, ca urmare a decesului următoarelor persoane: D.F., S.F., M.M., născută F.
Ca moștenitori au rămas M.N.M. și E.V. (născută M.).
Prin adresa din 29 decembrie 2005, Procurorul General al Curții de Apel din Versailles, a confirmat că România și Franța beneficiază de un regim de dispensă de apostilă și că ștampila notarului A.V., autentifică actul de notorietate în cauză.
Potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 66 din 24 august 1999, pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, apostila "nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanțele în vigoare în statul în care urmează să fie prezentat, fie o înțelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scutește actul de supralegalizare".
Prin contractul de cesiune încheiat în octombrie 2003 (f.12 dosar recurs), E.V. (născută M.) în calitate de moștenitoare a defuncților F., a cesionat recurentului-contestator, dreptul succesoral ce i-ar reveni asupra proprietăților din România.
în consecință, recurentul-contestator a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu.
Cum, în speță, instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și deci a obiectului acesteia, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a, C. proc. civ., a admis recursul, cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10036/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10033/2006. Civil → |
|---|
