ICCJ. Decizia nr. 10109/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 332 din 30 martie 2004, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu Consiliul local Tușnad și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a constatat că imobilul înscris în C.F. Tușnad, sub nr.top. 26, în suprafață de 1881 mp și nr. top. 27 în suprafață de 1439 mp, proprietate tabulară a numitei A.V., a trecut fără titlu în proprietatea statului și că reclamantul are calitatea de moștenitor al defunctei A.V.
S-a dispus restituirea în natură a imobilului intravilan, identificat prin C.F., corp funciar II de la nr. de ordine A+2, cu nr. top nou 26/1, în suprafață de 1294 mp, pe seama reclamantului, așa cum s-a identificat prin expertiza tehnică efectuată de expert F.I.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru constatarea dreptului de proprietate pentru corpul funciar I, teren înscris în C.F. Tușnad, nr. top nou 26/2 în suprafață de 411 mp și nr. top 27, în suprafață de 1439 mp, precum și construcția, identificate prin expertizele tehnice efectuate de experții R.R. și F.I., imobilul aparținând domeniului public al comunei Tușnad, conform poziției 18, anexa 55 din H.G. nr. 1351 din 27 decembrie 2001.
S-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra corpului funciar II, conform completării raportului de expertiză tehnică întocmit de expert F.I., pe seama reclamantului.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat notificare transmisă pârâtului, prin care a cerut să-i fie restituit în natură imobilul situat în comuna Tușnad, înscris în C.F. Tușnad, nr. top 26,27, compus din grădină în suprafață de 1881 mp, casă de locuit și curte cu teren în suprafață de 1439 mp
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că Agenția Domeniilor Statului are calitate procesuală, însă excepția nu este întemeiată, deoarece Agenția Domeniilor Statului este o instituție de interes public, cu personalitate juridică, aflată în subordinea pârâtului, conform Legii nr. 268/2001.
Reține tribunalul că, potrivit expertizei tehnice întocmită de expert R.R., construcția a fost edificată în perioada 1940-1944 de Ministerul de Război Maghiar, în scopuri militare, iar subsolul clădirii avea destinația de adăpost antiaerian.
Construcția care face obiectul procesului, respectiv dispensarul veterinar și terenul aferent, în suprafață de 1850 mp, sunt înscrise în anexa la H.G. nr. 1351 din 27 decembrie 2001, făcând parte din domeniul public.
în atare situație, din imobilul situat în comuna Tușnad, înscris în cartea funciară pe numele antecesoarei reclamantului, potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, este posibil a se restitui în natură doar partea de teren rămasă liberă. Pentru restul terenului se pot stabili măsuri reparatorii în echivalent, însă reclamantul nu a solicitat asemenea măsuri.
Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia civilă nr. 690/A din 14 septembrie 2004, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare, cu citarea părților și a Agenției Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a județului Harghita.
Instanța de apel a reținut că tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu motivarea că Agenția Domeniilor Statului se află în subordinea pârâtului, iar contractul de concesiune invocat de pârât excede cadrul procesului. Conform H.G. 308/2004, Agenția Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale și ca autoritate a statului în domeniul veterinar și al siguranței alimentelor, fiind o instituție publică cu personalitate juridică din subordinea Guvernului și în coordonarea directă a Primului Ministru.
De aceea, se admite excepția lipsei calității procesuale pasive și se constată că de la data semnării procesului verbal nr. 161166, Agenția Domeniilor Statului exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul contractelor de concesionare.
Judecând cauza în fond, Curtea de Apel Tg. Mureș, prin decizia civilă nr. 951/A din 16 noiembrie 2004, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu Consiliul local Tușnad, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita și Agenția Domeniilor Statului.
A constatat că imobilul situat în localitatea Tușnad, județul Harghita, înscris în C.F. Tușnad, nr.top. 26,27, în suprafață de 1881 mp + 1439 mp, a fost proprietatea tabulară a defunctei A.V. și a fost trecut abuziv, fără titlu, în proprietatea statului.
A constatat că reclamantul este unicul succesor al defunctei și a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului, a imobilului înscris în C.F., corp funciar II, cu nr. top nou 26/1, în suprafață de 1294 mp, conform expertizei tehnice efectuate de expert F.I.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru restituirea în natură a corpului funciar I din aceeași carte funciară, cu nr.top nou 26/2, precum și construcția, imobile ce aparțin domeniului public al localității Tușnad și s-a dispus intabularea în C.F. Tușnad a dreptului de proprietate al reclamantului asupra corpului funciar II.
Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în starea în care se aflau la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
în cauză, conform raportului de expertiză, imobilul care face obiectul procesului a fost modificat de către Ministerul de Război Maghiar, în perioada 1940-1944, în scopuri militare, având destinația de adăpost antiaerian, iar în prezent construcția are destinația de dispensar veterinar și este înscrisă în anexa la H.G. nr. 1351/2001, la nr. 18.
După evenimentele din cel de al doilea război mondial, antecesoarea reclamantului a folosit bunul până în anul 1951, când s-a dispus confiscarea lui de către stat. Potrivit situației de carte funciară, și în prezent imobilul figurează pe numele autoarei reclamantului.
Reclamantul este îndreptățit să primească în natură partea de teren liberă și construcția nedemolată (corpul funciar II), însă cererea pentru restituirea corpului funciar I, care face parte din domeniul public, corect a fost respinsă de prima instanță, pentru că sunt aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Pentru corpul funciar I reclamantul are dreptul să primească măsuri reparatorii în echivalent.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâta Agenția Domeniilor Statului.
Reclamantul a declarat recurs și împotriva încheierii nr. 5 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, dată în dosarul nr. 151/2003/C.
Invocând art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., reclamantul arată că, potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, litigiile având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil se soluționează conform dreptului comun, iar după regulile dreptului comun, competente să soluționeze acțiunile în revendicare sunt judecătoriile. De aceea, încheierea civilă nr. 5 din 11 martie 2003, dată de Curtea de Apel Tg. Mureș ca regulator de competență este nelegală și lovită de nulitate, fapt ce impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la Judecătoria Miercurea Ciuc.
Arată recurentul-reclamant, că imobilul este și în prezent proprietatea tabulară a mamei sale și, fiind preluat fără nici un titlu de către Statul Român, are regimul juridic stabilit de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevede că dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil.
Recurentul susține că, în raport cu aceste prevederi, greșit s-a stabilit că pentru imobilul corp funciar I are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Acest imobil a fost "etatizat abuziv în anii 1999-2000", fiind trecut în inventarul proprietății publice a comunei Tușnad, împotriva Constituției, a acordurilor și convențiilor internaționale semnate de România și a principiilor fundamentale ale unui stat de drept.
Referitor la construcție, arată că a fost edificată de Ministerul de Război Maghiar în perioada hortistă, pe temelia casei vechi, după demolarea acesteia, și, pentru că terțul care a construit nu mai există, conform art. 494 C. civ., proprietarul terenului este și proprietar al construcției.
Recurenta, Agenția Domeniilor Statului invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și excepția prematurității cererii de chemare în judecată și susține că reclamantul nu a respectat prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece notificarea prin care solicită restituirea în natură a imobilului nu a fost înaintată în condițiile prevăzute de acest text.
Arată recurenta, că bunurile care fac obiectul pricinii i-au fost date în administrare prin H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitar-veterinare publice, iar în temeiul acestei hotărâri a încheiat contractul de concesiune nr. 102 din 1 septembrie 1999, având ca obiect clădirea și terenul aferent clădirii, în suprafață de 1208 mp. De aceea, solicită ca și cererea reclamantului pentru restituirea în natură a corpului funciar II, cu nr. top. 26/1, în suprafață de 1294 mp, să fie respinsă.
Analizând recursurile, în limita motivelor de nelegalitate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (recursul declarat de pârâtă) și art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ. (recursul declarat de reclamant), se constată că este fondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.
Recursul declarat de reclamant împotriva regulatorului de competență este tardiv, iar recursul declarat de pârâtă nu este întemeiat.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei prin care s-a soluționat, în fond, pricina de către curtea de apel, însă, invocând art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ., a susținut că este nelegală și încheierea nr. 5 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Tg.Mureș și a cerut să fie casate atât decizia, cât și această încheiere.
Prin încheierea atacată, Curtea de Apel Tg.Mureș a stabilit competența tribunalului pentru soluționarea acțiunii formulate de recurentul-reclamant, iar, conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ., împotriva acestei încheieri se putea declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevede că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
în alin. (2), textul prevede că în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și în acest termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
Reclamantul a declarat recurs la data de 6 ianuarie 2005, cu depășirea termenului legal, care a început să curgă pentru încheierea nr. 5/2003 la data de 11 martie 2003, și nu a arătat care sunt motivele mai presus de voința sa, care l-au împiedicat să declare recursul în termen.
De altfel, în susținerea recursului declarat împotriva regulatorului de competență, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text care a fost însă abrogat prin Titlul I art. I pct. 38 din Legea nr. 247/2005.
în privința deciziei atacate cu recurs în termenul legal, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece au fost aplicate greșit prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru imobilele care fac obiectul pricinii, potrivit art. 17-18 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale au putut fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară. înscrierea dădea naștere, modifica ori stingea drepturile reale și totodată le făcea și opozabile față de terți.
Excepțiile de la acest principiu sunt stabilite de art. 26 din lege, care prevede că drepturile se dobândesc fără înscriere în cartea funciară în următoarele cazuri: prin succesiune legală și testamentară, prin accesiune, vânzare silită și expropriere.
Curtea de apel a reținut prin decizia atacată că, potrivit mențiunilor din cartea funciară, imobilul a aparținut autoarei reclamantului, fiind înscris și în prezent pe numele acesteia, că preluarea bunului s-a realizat fără titlu valabil și că pentru corpul funciar I din C.F. Tușnad, nr. top nou 26/2 reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii în echivalent, iar pârâta, care în declarația de recurs invocă prematuritatea acțiunii și faptul că deține imobilul în baza unui contract de concesiune, nu a contestat aceste împrejurări.
Greșit, însă, prin hotărârea atacată s-a reținut că recurentul-reclamant, pentru corpul funciar I din C.F., cu nr.top. 26/2 și construcția aflată pe teren nu este îndreptățit la restituirea în natură, față de prevederile art. 29 din Legea nr. 213/1998 și cele înscrise în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faptul că imobilul a fost înscris în anexa la H.G. nr. 1351 din 27 decembrie 2001 (ulterior datei când Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare) ca făcând parte din domeniul public, nu exclude dreptul recurentului-reclamant la restituirea în natură, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil.
Imobilul care face obiectul pricinii, nu a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, iar, în speță, nu erau incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005,art. 16 privea imobilele ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice, secții ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităților de interes public, social cultural sau obștesc.
Potrivit art. 16 alin. (1) din lege, pentru aceste imobile foștilor proprietari li se acordau măsuri reparatorii prin echivalent.
Imobilele care nu se retrocedau în natură erau stabilite de Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministerelor de resort și a celorlalte instituții publice interesate, iar alin. (4) a avut în timp conținuturi diferite.
Inițial, prin acest aliniat erau excluse de la aplicarea alin. (1) și (2) imobilele preluate fără titlu valabil. Apoi, prin art. 1 pct. 2 și 3, cuprins în titlul I din O.U.G. nr. 184 din 18 decembrie 2002,art. 16 alin. (4) a fost modificat, având următorul conținut "Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute în alin. (2) sunt pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege".
în această formă a textului, imobilele preluate fără titlu valabil (cum este cazul în speță) nu mai erau excluse de la aplicarea alin. (1) și (2), însă dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 184/2002 fiind abrogate expres prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, a reintrat în vigoare forma inițială a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevedea că dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplicau imobilelor preluate fără titlu valabil.
Aceasta fiind forma textului la data pronunțării deciziei atacate (14 septembrie 2004), greșit curtea de apel a reținut că pentru imobilul preluat fără titlu valabil recurentul-reclamant este îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Bunul fiind preluat fără titlu valabil, fapt reținut atât de tribunal, cât și de curtea de apel, reclamantul era îndreptățit la restituirea în natură, pentru că, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu erau aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din lege.
De altfel, art. 16 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, iar în noua lui formă textul privește numai imobilele cu destinațiile arătate în anexa 2 lit. a) și dispune că aceste imobile se restituie în proprietate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.
în noua redactare, art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu mai distinge după cum bunul a fost preluat cu titlu sau fără titlu valabil, iar în anexa nr. 2 a), la pct. 2, sunt arătate imobilele ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public, ca fiind : creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii.
Reclamantul-recurent a invocat și prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în aceste motive de recurs.
Recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului nu este fondat.
Acțiunea nu este prematur formulată, așa cum susține recurenta.
Recurentul-reclamant A.A. a formulat acțiunea la data de 22 aprilie 2002, după ce, conform precizării Consiliului local Tușnad, făcută în întâmpinarea aflată la filele 6-8 din dosarul nr. 3659/2002 al Tribunalului Harghita, depusese, la data de 18 mai 2001, la Primăria comunei Tușnad, cerere pentru restituirea în natură a imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001, transmisă de primărie Direcției Sanitar, Veterinare Harghita, care deținea imobilul.
Reclamantul a transmis notificare și către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Agenția Națională Sanitară Veterinară.
Din adresa nr. 2551 din 18 iulie 2001, aflată la fila 16 din dosarul nr. 1235/2002 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, rezultă că la data notificării, imobilul care face obiectul procesului se afla în evidența Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, iar acest minister, în "precizarea și completarea întâmpinării", aflată la fila 42 din dosarul nr. 3659/2002 al Tribunalului Harghita, arată că recurenta Agenția Domeniilor Statului s-a înființat prin Legea nr. 268/2001 ca instituție de interes public cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Se mai arată, că protocolul nr. 800/153348 de predare-primire a contractelor de concesionare, a concesionării unor activități sanitare veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului, precum și trecerea unor bunuri imobile care fac obiectul concesiunii, din patrimoniul M.A.A.P., în patrimoniul A.D.S. a fost semnat la data de 13 februarie 2002, iar inventarul contractelor în derulare, printre care și contractul care privește imobilul în litigiu, a fost predat prin procesul verbal nr. 161166 din 14 noiembrie 2002.
Deoarece recurenta-pârâtă a exercitat în numele statului prerogativele dreptului asupra imobilelor care fac obiectul procesului de la data de 14 noiembrie 2002, când s-a semnat procesul-verbal nr. 161166, dată la care expirase termenul pentru formularea notificării, susținerea acesteia că acțiunea este prematur formulată, motivat de faptul că reclamantul nu i s-a adresat cu notificare, este neîntemeiată.
Recurentul-reclamant a formulat, înăuntrul termenului prevăzut de lege, notificare înregistrată la unitatea deținătoare a imobilelor, iar prin preluarea de la M.A.A.P. a bunurilor care fac obiectul notificării recurenta- pârâtă a preluat și obligația de a soluționa notificarea, obligație stabilită prin art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Faptul că notificarea nu a fost soluționată până la data formulării acțiunii și nici ulterior, precum și susținerile recurentei-pârâte, atestă refuzul restituirii în natură a bunului.
Or, acest refuz, care nu poate constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamant a dreptului recunoscut de lege, poate fi cenzurat de instanță, pentru că, prin refuzul unității notificate de acordare a măsurilor reparatorii s-a născut dreptul acestuia de a cere restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor.
Nici existența contractului de concesiune nu exclude dreptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia la restituirea în natură a bunului, pentru că acest drept rezultă din prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei atacate a fost admis, iar decizia a fost casată în parte, în sensul că s-a admis în tot acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus restituirea în natură și a corpului funciar I din C.F. Tușnad nr.top. 26/2, precum și a construcției aflate pe teren, și intabularea dreptului reclamantului și pentru aceste imobile.
Restul dispozițiilor deciziei au fost menținute.
A fost respins recursul declarat de reclamant împotriva încheierii nr. 5 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Tg.Mureș, precum și recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Tg.Mureș.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10126/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10113/2006. Civil → |
|---|
