ICCJ. Decizia nr. 10176/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10176
Dosar nr. 9321/1/2006
Şedinţa publică din 8 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 138 din 3 aprilie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1301/CIV/2006, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, dispunând restrângerea dreptului pârâtei C.A.M. la libera circulaţie în Ungaria şi statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia statelor în care face dovada că are drept de intrare, pentru o perioadă de 60 de zile.
Sentinţa a rămas definitivă, prin anularea ca netimbrat a apelului declarat de pârâtă, potrivit deciziei nr. 374 din 8 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în dosarul nr. 1623/CIV/2006.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta C.A.M., susţinând în motivarea cererii de recurs că procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, critică ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea constată că recursul este fondat.
Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare încheiat la data de 5 mai 2006 în faza procesuală a apelului (fila 10 dosar) rezultă că agentul procedural a înmânat citaţia unei persoane pe nume F.E., fără a face vreo precizare cu privire la calitatea în care această persoană a primit actul de procedură şi la motivul pentru care citaţia nu a fost înmânată destinatarei-apelanta pârâtă C.A.M.
Potrivit art. 92 alin. (3) C. proc. civ., dacă partea citată nu se găseşte la domiciliu, agentul va înmâna citaţia „unei persoane din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa (…)"
Art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. stabileşte cerinţa ca procesul-verbal să cuprindă „numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea (…)", cerinţă prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură.
Cum, în prezenta cauză, dovada de comunicare nu a fost îndeplinită în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (1) pct. 7 sub sancţiunea nulităţii, nulitate ce nu a fost acoperită prin prezentarea în instanţă a părţii nelegal citate [art. 89 alin. (2) C. proc. civ.], constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze Decizia şi, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C.A.M. împotriva deciziei nr. 374 din 8 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1004/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1020/2006. Civil → |
---|