ICCJ. Decizia nr. 1033/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1033
Dosar nr. 4416/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2350 din 11 noiembrie 2004, Primarul Municipiului Timişoara a respins notificarea prin care H.A. solicita acordarea măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură şi respectiv despăgubiri băneşti pentru imobilul din Timişoara, cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate invocat, întrucât nu a depus actele doveditoare solicitate, în termenul prevăzut de lege.
La 28 noiembrie 2004, H.A. a contestat această dispoziţie, învederând instanţei că a depus toate actele care atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii, situaţie în care, cu încălcarea legii, notificarea a fost respinsă.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2314/P.I. din 30 septembrie 2005, a admis acţiunea şi anulând dispoziţia a obligat entitatea notificată, să emită în favoarea reclamantului, dispoziţie de restituire în natură pentru cota de ½ din spaţiile comerciale ale imobilului situat în Timişoara înscris în C.F. 9345 Timişoara, respectiv din apartamentele nr. 12A, 12B, 12C, 12D, 12E şi F şi 1C, etaj I, plus cota de ½ din terenul construit şi neconstruit, identificat topografic sub nr. 17068 şi să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru cota de ½ din apartamentele înstrăinate.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul şi-a dovedit, cu actele de stare civilă depuse la dosar, calitatea sa de moştenitor al fostei proprietare tabulare H.T., care a deţinut cota de ½ din imobilul în litigiu.
Tot astfel, se mai arată, cum potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dovada calităţii de moştenitor poate fi făcută şi cu acte de stare civilă, cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii, neimpunându-se depunerea în cauză a certificatului de moştenitor, pentru a se face dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Ca atare, în mod greşit notificarea a fost respinsă, măsurile reparatorii în echivalent, corespunzătoare părţilor din imobil ce nu se pot restitui în natură, trebuind circumscrise noilor reglementări impuse prin dispoziţiile art. 7 din Titlul nr. I al Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 39 din 2 februarie 2006 a respins, în esenţă cu aceeaşi motivare, apelul declarat în cauză, de Primarul Municipiului Timişoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, Municipiul Timişoara, prin primar care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţine că anulând dispoziţia, instanţa a dat o greşită interpretare prevederilor legale aplicabile în cauză şi probelor administrate care atestă că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi respectiv a dreptului de proprietate invocat, întrucât nu a completat dosarul cu actele doveditoare, până la soluţionarea notificării în faza administrativă.
Totodată, se mai arată, în mod greşit s-au acordat despăgubiri pentru cota de ½ aferentă apartamentului nr. 12G din imobil, în condiţiile în care această unitate locativă nu exista la data preluării, fiind ulterior construită de către Statul Român.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Este adevărat că o cotă de ½ din imobilul în litigiu, preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, a aparţinut T.H., mama reclamantului, care se încadra în categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare.
Din conţinutul dosarului administrativ ce a stat la baza finalizării procedurii necontencioase instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, rezultă cu prisosinţă calitatea de moştenitor al reclamantului faţă de fosta proprietară tabulară a unei cote de ½ din imobil, instanţele reţinând corect că, potrivit legii, cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii, în acest context depunerea certificatului de moştenitor nefiind o condiţie sine qua non pentru dobândirea calităţii de persoană îndreptăţită.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, după caz, ale calităţii de asociat ori acţionar al persoanei juridice, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Or, aşa cum s-a arătat, din conţinutul dosarului administrativ a cărui copie a fost depusă în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada calităţii sale de moştenitor al fostei proprietare tabulare a cotei de ½ din imobil.
Ca atare, critica vizând neîndreptăţirea reclamantului la măsurile reparatorii prevăzute de lege, nu poate fi primită.
Este însă pertinentă critica referitoare la greşita reţinere de către instanţe a dreptului reclamantului la despăgubiri pentru toate spaţiile din imobil, care nu pot fi restituite în natură.
Astfel, în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, necontestat de reclamant, se reţine în mod explicit că, din cele 28 de apartamente ce compun imobilul, doar 27 au fost trecute în proprietatea Statului Român, apartamentul nr. 12G (parter) fiind edificat ulterior preluării, de către stat, şi vândut chiriaşului în baza Legii nr. 112/1995.
Pentru aceste considerente, acest spaţiu nici nu a făcut obiectul evaluării, de către expert. (fila 93, dosar 9479/C/2004 al Tribunalului Timiş, secţia civilă).
Din actele cauzei rezultă de asemenea că, urmare autorizaţiei de construire nr. 446/S/XII/1971 apartamentul a fost edificat în curtea imobilului, în anul 1971, iniţial cu destinaţia de centrală termică, pentru ca ulterior să fie dezafectat, repartizat ca anexă şi închiriat potrivit contractului nr. 2241 din 13 martie 2001.
Totodată, la 20 iulie 2002, Primăria Municipiului Timişoara a solicitat Judecătoriei Timişoara, Serviciul de carte funciară, rectificarea destinaţiei imobilului, din spaţiu comercial, în apartament cu destinaţia de anexă locuinţă (a se vedea în acest sens, fila 140 şi 141-145, dosar fond).
Aşa fiind, recursul urmează a se admite cu consecinţa admiterii apelului şi a schimbării în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 39 din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2314/PI din 30 septembrie 2005 a Tribunalului Timiş, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru apartamentul 12 G din imobil.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1036/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1030/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
