ICCJ. Decizia nr. 1036/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1036
Dosar nr. 5594/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 12 decembrie 2001, C.A. a solicitat Primăriei Municipiului Iaşi, restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi, fostă proprietate a autorilor săi A.C. şi C.E., trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin dispoziţia nr. 3539 din 4 martie 2004 solicitarea a fost respinsă cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.
Contestaţia formulată de persoana îndreptăţită împotriva acestei dispoziţii a fost admisă în parte de Tribunalul Iaşi care, prin sentinţa civilă nr. 571 din 13 mai 2005, a anulat dispoziţia şi a dispus restituirea în natură, către reclamant, a imobilului construit, situat în Iaşi, respingând totodată cererea vizând restituirea terenului aferent construcţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că la dosarul cauzei au fost depuse suficiente acte care atestă că la data preluării abuzive de către stat, reclamantul era cel care figura în rolul fiscal, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu.
În ce priveşte solicitarea reclamantului vizând terenul aferent construcţiei, se reţine că această cerere nu a făcut obiectul notificării formulată la 12 decembrie 20201.
Apelul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel Iaşi care, prin Decizia nr. 3 din 10 ianuarie 2006 a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus restituirea în natură către acesta şi a terenului aferent construcţiei situate în Iaşi, în suprafaţă de 222 mp.
A respins totodată apelul pârâtului, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, urmare notificării, trebuia avută în vedere restituirea imobilului, astfel cum acesta a fost individualizat în Decizia, de preluare, nr. 57 din 14 februarie 1986 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Iaşi, respectiv construcţie cu teren aferent în suprafaţă de 215,98 mp.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, Primarul Municipiului Iaşi care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul fiind înstrăinat foştilor chiriaşi cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, celui în cauză nu i se puteau acorda decât măsuri reparatorii în echivalent.
Totodată, se mai arată, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că împrejurarea vânzării imobilului către chiriaşi a fost invocată direct în apel, în condiţiile în care în expertiza efectuată la fond, însuşită de prima instanţă, s-a relevat faptul că imobilul a fost înstrăinat.
Se susţine că, şi în ceea ce priveşte terenul aferent, soluţia este greşită întrucât acesta nu a făcut obiect al cererii de restituire.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ulterioară republicării, urmare modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Corelativ, art. 20 alin. (2) din lege, dispune că în situaţia în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 „pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului", cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţie, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Tot astfel, art. 45 alin. (1) din lege stipulează că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa legii, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
În cauză, răspunzând motivelor de apel formulate de intimatul pârât, instanţa de control judiciar a reţinut greşit că faptul înstrăinării imobilului către foştii chiriaşi, în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 „este o situaţie de fapt nouă", invocată direct în apel.
Astfel, expertiza tehnică R., efectuată la fond, arată în mod explicit că imobilul, construcţie (C1) în suprafaţă de 179,46 mp şi terenul aferent de 223,52 mp au fost vândute de către Consiliul local Iaşi, în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, numiţilor I.C. şi C.E., prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 301/1997 şi respectiv nr. 906/1999 (fila 86-87 dosar nr. 2262/2005 al Tribunalului Iaşi).
De altfel, concluziile acestui raport de expertiză tehnică au fost comentate chiar în cuprinsul sentinţei, reţinându-se, contrar legii, că această împrejurare nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care nu a fost relevată în dispoziţia contestată.
Or, indiferent care a fost motivul ce a condus la respingerea notificării, instanţele erau obligate să aibă în vedere soluţia dată de legiuitor situaţiei particulare a vânzărilor valabil făcute, în temeiul Legii nr. 112/1995, când chiriaşul de bună credinţă a devenit proprietar incontestabil al imobilului.
A proceda în alt mod, contrar dispoziţiilor exprese ale legii, ar echivala cu o expropriere făcută cu încălcarea prevederilor legale în materie.
Cât priveşte motivul de recurs vizând terenul aferent casei de locuit care, în opinia recurentei, nu putea face obiect al restituirii, acesta este parţial fondat, doar în ceea ce priveşte restituirea în natură, pentru aceleaşi considerente ca cele mai sus expuse.
Măsurile reparatorii în echivalent, se impun însă a fi acordate şi pentru terenul în suprafaţă de 223,52 mp, în condiţiile în care, aşa cum în mod judicios a reţinut instanţa de apel, în actul de preluare (Decizia nr. 57 din 14 februarie 1986 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Iaşi) imobilul este individualizat ca fiind compus din construcţie (13,38 mp locuinţă şi 53,80 mp magazie) şi teren aferent în suprafaţă de 215,98 mp
Aşa fiind, recursul urmează a se admite cu consecinţa casării ambelor hotărâri pronunţate în cauză, a anulării dispoziţiei atacate şi a obligării pârâtului la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile dispoziţiilor în vigoare ale legii, pentru întreg imobilul, casă şi teren aferent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iaşi împotriva deciziei civile nr. 3 din 10 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 571 din 13 mai 2005 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, şi, în fond, admite cererea, anulează dispoziţia nr. 3539 din 4 martie 2004 emisă de Primarul municipiului Iaşi.
Obligă pârâtul să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în condiţiile Legii privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în Iaşi, compus din casă şi teren aferent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1033/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
