ICCJ. Decizia nr. 1338/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1338

Dosar nr. 14126/1/2006

Şedinţa publică din 13 februarie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 26 octombrie 2004 pe rolul Tribunalului Buzău reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Buzău, prin primar, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea dispoziţiei cu nr. 190 din 20 aprilie 2004 emisă în baza Legii nr. 10/2001, de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 358 din 6 aprilie 2005 Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia a cărei anulare se solicită, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură a suprafeţei de teren de 770,60 mp situat în Buzău, rămas liber din totalul de 1771,60 mp expropriat, motivat de faptul că pe acest teren se află un bloc de locuinţe, o staţie de autobuz, trotuarul pietonal şi diverse reţele de utilitate publică.

În urma expertizei tehnice efectuate în cauză, a rezultat că o suprafaţă de 805 mp nu a fost folosit în scopul exproprierii, dar aceasta nu poate fi restituit deoarece nu este liber, în sensul dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi pct. II/2 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 498/2004, de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond reclamantul a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 197 din 6 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt a terenului ca şi instanţa de fond apreciind că terenul nu poate fi restituit deoarece nu este liber, fiind afectat de reţelele de gaze.

Împotriva hotărâri pronunţate de instanţa de apel reclamantul a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 190 din 20 aprilie 2004 emisă de Primăria Municipiului Buzău primar.

În motivarea recursului, s-a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că suprafaţa de 805 mp teren nu este liberă în sensul dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi pct. II/2 din Normele Metodologice aprobate de HG 498/2005, deoarece din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că această suprafaţă este liberă şi împrejmuită cu gard viu şi că poate fi restituită în natură.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „ în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent...."

Potrivit art. II/2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/200" imobilele expropriate (construcţii nedemolate şi teren) care sunt libere (deci care nu au primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau nu au fost înstrăinate legal) se pot restitui integral persoanei îndreptăţite".

Din actele şi lucrările efectuate în cauză, rezultă că suprafaţa de 805,00 mp nu a fost folosită pentru scopul în care s-a făcut exproprierea putând fi restituită în natură.

Astfel din raportul de expertiză tehnică cadastrală efectuată de expertul tehnic inginerul B.E. (fila 44, dosar fond) rezultă că în urma Decretului de expropriere nr. 27/1975, întregul corp de proprietate a fost expropriat. însă nu întreaga suprafaţă a fost folosită pentru construcţii de locuinţe, se arată că a rămas o suprafaţă de teren de 805,00 mp care a fost împrejmuită cu gard viu şi care este delimitată de punctele1,2,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14 din schiţa plan anexă la raportul de expertiză.

Se mai arată în raportul de expertiză şi că pe această suprafaţă se află o reţea de gaze şi o alee care nu-şi mai găseşte utilitate deoarece în imediata apropriere s-a construit o altă alee mai lată şi asfaltată care duce în acelaşi loc.

Pornind de la această situaţie de fapt, reţinută în raportul de expertiză, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoana îndreptăţită poate susţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul doar parţial.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, şi cum utilitatea publică ce a constituit raţiunea exproprierii nu operează pentru întreaga suprafaţă de teren iar suprafaţa de 805,00 mp de teren este liberă, aceasta se poate restitui în natură reclamantului.

Chiar dacă terenul expropriat a trecut în domeniul public prin HG 1348/2001 acest act juridic are o forţă juridică inferioară Legii nr. 10/2001, ale cărui dispoziţii trebuie să le respecte.

În concluzie, se constată fondate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul se va modifica Decizia atacată cu sensul admiterii apelului declarat de reclamant şi pe fond se admite contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 anulând în parte dispoziţia nr. 190/2004 emisă de pârâtă, dispunând restituirea în natură a terenului liber, în suprafaţă de 805,00mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva deciziei nr. 197 din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de contestatorul S.C. împotriva sentinţei nr. 358 din 6 aprilie 2005 Tribunalului Buzău, secţia civilă.

Schimbă cu tot sentinţa în sensul că admite contestaţia, anulează în parte dispoziţia nr. 190 din 20 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Buzău, dispune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 805,00mp identificat în raportul de expertiză între punctele 01-02-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1338/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs