ICCJ. Decizia nr. 135/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 135
Dosar nr. 3282/200.
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A.C. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, SC F. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului de la data confiscării, 5 noiembrie 1964 şi până la momentul vânzării, respectiv al hotărârii judecătoreşti de restituire; obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primar General şi SC F. SA să-i plătească daune morale pentru confiscarea abuzivă şi vânzarea ilegală a lucrurilor proprietate a sa şi obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, în solidar, la plata de despăgubiri constând în valoarea de circulaţie a imobilelor nerestituite şi vândute.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 10 martie 2004, instanţa a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii în ceea ce priveşte primul şi ultimul dintre capetele de cerere, apreciindu-se că reclamanta şi intervenienta au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură care nu a fost în prezent finalizată, prin această procedură solicitându-se restituirea în natură, respectiv acordarea de despăgubiri pentru părţile înstrăinate din imobil.
Printr-o încheiere anterioară, din data de 11 februarie 2004, se dispusese de către instanţă admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către A.I.C.
Prin sentinţa civilă nr. 318 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia prematurităţii şi cu privire la celelalte două capete de cerere, dispunându-se în consecinţă respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie în interes propriu.
Tribunalul a apreciat că aceste capete de cerere au un caracter accesoriu faţă de capetele de cerere cu privire la care se constatase printr-o încheiere anterioară că sunt premature şi prin urmare nu pot fi soluţionate decât odată cu acestea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 2495 A din 22 noiembrie 2004, a dispus respingerea ca nefondat a apelului formulat de către reclamantă şi intervenientă în interes propriu, pentru următoarele motive:
Nu se limitează accesul la justiţie, art. 6 din CEDO, în condiţiile în care potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. sesizarea instanţei este condiţionată de epuizarea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Termenul de 60 de zile în care intimata era obligată să răspundă la notificare este un termen de recomandare şi nu imperativ după cum susţin apelantele.
Împotriva deciziei de apel au formulat recurs apelantele criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Termenul de 60 de zile pentru soluţionarea notificării de către intimată, prevăzut de Lege nr. 10/2001, este un termen imperativ şi nu de recomandare.
Având în vedere că în Legea nr. 10/2001 nu există nici o sancţiune pentru nerespectarea termenului legal şi nici nu se arată care este natura sa juridică, rezolvarea situaţiei trebuie căutată în dreptul comun.
Prin argumentele prezentate s-a încercat să se demonstreze că nu există altă cale legală prin care să se realizeze accesul la justiţie; acelaşi tip de raţionament fiind întâlnit şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a se afla dacă există o obstrucţionare în accesul liber la justiţie.
Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. condiţionează introducerea cererii de chemare în judecată de dovedirea parcurgerii procedurii prealabile şi nu de epuizarea acesteia.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată (fost art. 23), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Din modul de reglementare inclus în textul legal precizat rezultă că termenul de 60 de zile este un termen imperativ, fiind instituită o obligaţie a unităţii deţinătoare.
Situaţia nerespectării acestui termen legal, respectiv sancţionarea acestei nerespectări, nu este reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 10/2005.
Cu toate acestea, interesele persoanei îndreptăţite şi posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege, nu pot fi afectate de atitudinea unităţii deţinătoare sau entităţii notificate care refuză să soluţioneze notificarea în termenul legal.
Având în vedere că persoana îndreptăţită este titulara dreptului subiectiv civil la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, obligaţia de soluţionare a notificării care revine unităţii deţinătoare este o obligaţie corelativă dreptului subiectiv civil menţionat.
În condiţiile în care nu este respectată obligaţia corelativă dreptului subiectiv civil, persoana îndreptăţită îşi poate realiza acest drept în condiţiile dreptului comun.
Pe de altă parte, accesul la justiţie pentru ocrotirea drepturilor subiective civile este recunoscut atât pe plan extern cât şi pe plan internaţional.
Pe lângă prevederile art. 21 din Constituţia României care garantează accesul liber la justiţie, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale (…), de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care să decidă (…) asupra contestaţiilor sale privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil".
În acelaşi timp, accesul la justiţie nu este limitat în cazul de faţă de prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Textul procedural menţionat condiţionează sesizarea instanţei competente de îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Persoana îndreptăţită a uzat de procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi tocmai atitudinea pasivă a unităţii deţinătoare prin nesoluţionarea notificării a făcut imposibilă finalizarea acestei proceduri.
Tocmai pentru ocrotirea dreptului subiectiv civil şi sancţionarea atitudinii pasive a unităţii deţinătoare este recunoscut, pentru argumentele arătate mai sus, accesul la justiţie.
În acelaşi timp, textul procedural menţionat condiţionează sesizarea instanţei de îndeplinirea unei proceduri prealabile, respectiv efectuarea notificării, şi nu de finalizarea acestei proceduri.
Constatând, prin urmare, că prin modul de soluţionare a cauzei a avut loc o îngrădire a dreptului de acces la justiţie şi că instanţele au soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea urmează a face aplicarea art. 316 şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dispunând că instanţa de fond să procedeze la rejudecarea cauzei.
Urmare a admiterii recursului, pentru motivele arătate, se va modifica Decizia de apel în sensul admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta A.C.C. şi intervenienta A.I.C. împotriva deciziei civile nr. 2495 A din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul formulat de aceleaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 318 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Desfiinţează sentinţa de fond şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 117/2006. Civil → |
|---|
