ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 137

Dosar nr. 11428/200.

Şedinţa publică din 6 ianuarie 2006

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 169 din 28 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, s-a admis contestaţia formulată de către reclamanta T.M. împotriva dispoziţiei nr. 528 din 11 noiembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. S-a anulat dispoziţia, dispunându-se restituirea în natură de către intimat a suprafeţei de 174 mp situată în Roşiorii de Vede, şi acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare până la concurenţa sumei de 28.270 dolari SUA de către Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Roşiorii de Vede.

La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză, în raport de care a reţinut următoarele:

Reclamanta este singura moştenitoare a părinţilor săi C.I. şi M. care erau proprietarii imobilelor casă şi teren din Roşiorii de Vede, imobile naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 şi apoi demolată construcţia în anul 1978. Terenul în suprafaţă de 174 mp este liber de construcţii, aspect reţinut prin raportul de expertiză, putând fi restituit în natură conform art. 7 din Legea nr. 10/2001.

Construcţia demolată avea destinaţia nu numai de locuinţă ci şi prăvălie iar în aceste condiţii se pot acorda măsuri reparatorii prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite inclusiv în procedurile de privatizare, la valoarea calculată prin raportul de expertiză.

Prin Decizia civilă nr. 451 A din 7 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauza privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de către pârâţii Primăria Municipiului Roşiorii de Vede şi D.G.F.P. Teleorman în nume propriu cât şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, pentru următoarele motive:

Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care pentru construcţia demolată s-a stabilit dreptul intimatei-reclamante la măsuri reparatorii prin acordarea de titluri nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Potrivit art. 30 şi art. 34 din Legea nr. 10/2001, eliberarea titlurilor nominale se face de către Ministerul Finanţelor Publice, iar dispoziţia pentru eliberarea titlurilor nominale o emite Primăria.

Cu referire la apelul declarat de către Primăria Municipiului Roşiorii de Vede, s-a apreciat că aceasta are calitate de persoană juridică deţinătoare.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelanta D.G.F.P. Teleorman în nume propriu şi ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

În conformitate cu Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanţelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazurile prevăzute de art. 26 alin. (3) şi art. 31 alin. (4) din lege; în acelaşi sens s-au invocat şi dispoziţiile cuprinse în pct. 31.3 teza a II – a din Normele Metodologice de aprobare unitară a Legii nr. 10/2001.

Cu referire la prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, se contestă obligarea la emiterea titlurilor nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Procedura de emitere a acestora este reglementată de art. 34 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 34.3 din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, abrogate prin Legea nr. 247/2005.

Mai mult, deşi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, potrivit art. 30 şi art. 34 din Legea nr. 10/2001 (abrogate de Legea nr. 247/2005) eliberarea titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare se efectua numai la solicitarea persoanei îndreptăţite.

Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Prin dispoziţia nr. 528 din 4 noiembrie 2003 emisă de primarul municipiului Roşiorii de Vede s-a admis, în parte, notificarea formulată de către contestatoare, pentru terenul de 174 mp, s-a stabilit valoarea de înlocuire şi s-au oferit persoanei îndreptăţite titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri pentru construcţii. Cu privire la construcţii s-a reţinut că acestea nu mai există, nu se cunoaşte anul desfiinţării, situaţie în care, prin raportare la art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 în care se arată că evaluarea clădirilor demolate se face conform normelor în vigoare la acea dată, s-a apreciat că nu se poate realiza evaluarea.

Prin contestaţia formulată s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 174 mp, care este liber, şi în subsidiar acordarea de despăgubiri băneşti sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare pentru construcţie.

Cu privire la construcţia demolată sunt invocate prevederile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 care arată că valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflaţiei la data preluării efective.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluţionării, inclusiv în faţa instanţei de apel, în situaţia imobilelor pentru care la art. 10 şi art. 11 a fost stabilită restituirea în echivalent, persoana îndreptăţită adresează notificarea prevăzută de lege primăriei în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv Primăriei Municipiului Bucureşti; măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziţie motivată a primarului, respectiv a Primarului General al Municipiului Bucureşti, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, dat în urma verificării condiţiile de fond şi de formă prevăzute de prezenta lege.

În condiţiile în care este supusă cenzurii o dispoziţie emisă de primar pentru a cărei emitere pe fond era necesar avizul organelor teritoriale ale Municipiului Finanţelor Publice, este justificată calitatea procesuală a acestor organe ale finanţelor publice care îşi pot exprima poziţia în soluţionarea notificării de către instanţă.

Pentru soluţionarea notificării care se face referire în art. 33 din Legea nr. 10/2001 este prevăzut în mod expres avizul favorabil al organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

Pe de altă parte, potrivit art. 30 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data soluţionării notificării inclusiv în faţa instanţei de apel, (anterior republicării în baza Legii nr. 247/2005), Ministerul Finanţelor Publice este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală persoanelor îndreptăţite cărora li s-au stabilit măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 30 şi din Legea nr. 10/2001, explicitate în Normele Metodologice de aplicare a legii, au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005.

Aceste dispoziţii legale au fost însă în vigoare până la data soluţionării cauzei de către instanţa de apel iar pe calea recursului este supusă cenzurii legalitatea acestei decizii de apel.

În cadrul procedurii care se desfăşoară în faţa tribunalului, şi care este arătată în cadrul textelor legale la care se face referire în cadrul recursului, se arată că în cazul în care persoana îndreptăţită optează pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, Ministerul Finanţelor Publice va fi citat în cauză.

Astfel, dacă persoana îndreptăţită a optat în cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, prin hotărâre judecătorească instanţa va constata valoarea corespunzătoare stabilită prin expertiză şi va obliga Ministerul Finanţelor Publice să emită titlurile respective (art. 31 cu referire la art. 28 din Legea nr. 10/2001 reluate de altfel şi în republicarea intervenită după Legea nr. 247/2005).

Printr-o interpretare sistematică a Legii nr. 10/2001 în vederea aplicării unitare a acestei legi, şi văzând opţiunea expresă a persoanei îndreptăţite (contestatoarea-apelantă) la măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, se constată că în mod corect s-a reţinut calitatea procesuală pasivă a recurentului în cauza de faţă, care în fapt este şi instituţia publică abilitată să emită asemenea titluri.

Urmare a considerentelor reţinute asupra criticilor formulate, Curtea urmează să facă aplicarea art. 316 şi art. 296 C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Teleorman, împotriva deciziei nr. 451 A din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 137/2006. Civil