ICCJ. Decizia nr. 136/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 136.
Dosar nr.26188/1/200.
Nr. vechi 7923/200.
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 17 august 2001, B.E. a cerut Primăriei comunei Ştefăneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului (moară şi presă de ulei cu anexele şi terenul aferent) situat în comuna Ştefăneşti, sat Bobuleşti, judeţul Botoşani, ce a aparţinut autorului său, A.B. şi a fost trecut în proprietatea statului, urmare exproprierii prin Decretul nr. 83/1949.
La 11 decembrie 2001, notificarea persoanei îndreptăţite a fost transmisă S.A. Bobuleşti, în calitate de persoană juridică deţinătoare.
Întrucât aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în vechea redactare) aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 19 martie 2002, în contradictoriu cu S.A. Bobuleşti şi D.D., în calitatea sa de administrator al persoanei juridice deţinătoare.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa nr. 483 din 20 noiembrie 2002 a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că imobilele a căror restituire în natură se solicită, nu au fost preluate de stat de la autorul reclamantei, întrucât acesta le înstrăinase prin contractul autentificat sub nr. 790 din 18 iunie 1947, unor terţe persoane.
Ca atare, reclamanta nu a putut moşteni bunurile în litigiu care la data decesului autorului său, nu se mai aflau în patrimoniul acestuia.
Apelul reclamantei a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 154 din 22 decembrie 2003, a schimbat parţial sentinţa şi admiţând în parte acţiunea a obligat pârâta S.A. Bobuleşti, prin administrator D.D., să-i restituie reclamantei suprafaţa de 1161 mp, teren situat în intravilanul satului Bobuleşti, comuna Ştefăneşti, judeţul Botoşani, astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
A constat că, pentru suprafaţa de 1065 mp teren, reclamanta are dreptul la despăgubiri prin echivalent, conform cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
A respins totodată acţiunea faţă de pârâta D.D., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, imobilul cu destinaţie de moară şi presă de ulei, avea aproximativ acelaşi amplasament cu clădirea existentă în prezent pe terenul în litigiu, care până în anul 1991 a avut ca destinaţie sediul C.A.P. Bobuleşti iar în prezent este sediul S.A. Bobuleşti.
S-a mai reţinut că, din totalul suprafeţei de 2226 mp, nerestituită, construcţia deţinută de pârâtă cu terenul aferent, ocupă doar 1065 mp, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului de 1169 mp, pentru diferenţă fiind îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ce priveşte pretenţia de restituire a morii şi presei de ulei, se mai arată, acestea au fost preluate de stat de la F.W. şi U.F., care au cumpărat bunurile prin „actul de veşnică vânzare" din 18 iunie 1947.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., atât pârâta, cât şi reclamanta B.E..
În recursul său, pârâta S.A. Bobuleşti susţine în esenţă că în mod greşit a fost obligată la restituirea în natură şi respectiv în echivalent a unor suprafeţe de teren întrucât aceste imobile nu se află în proprietatea societăţii, iar din actul de vânzare-cumpărare încheiat la 18 iunie 1947 rezultă că s-a vândut doar moara cu anexele acesteia, nu şi terenul aferent.
Invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. reclamanta critică hotărârea dată în apel susţinând în esenţă că era îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de 2226 mp, liberă de construcţii şi la despăgubiri în echivalent, pentru restul de până la 32.774 mp, din suprafaţa expropriată.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art.11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, texte preluate şi în varianta de după republicarea legii, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, imobilele expropriate ale căror construcţii nu au fost demolate, se pot restitui integral în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Tot astfel, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora, măsurile reparatorii stabilindu-se, în echivalent.
În speţă, din actele cauzei rezultă că imobilul ce constituie sediul actual al pârâtei S.A. Bobuleşti, a fost construit după anul 1971, pe un teren care include şi conturul vechii clădiri, ce nu mai exista la acea dată.
Totodată, suprafaţa aferentă acestei construcţii, ce a constituit iniţial sediul CAP Bobuleşti, ulterior fiind transmisă pârâtei, este de 1065 mp (a se vedea în acest sens, raportul de expertiză tehnică efectuat în apel, (f. 39, dosar 1080/2003 al Curţii de Apel Suceava).
Chiar expertiza D.F., efectuată în primă instanţă, invocată de reclamantă în susţinerea criticilor sale, reţine că din totalul de 3,50 ha teren intravilan, ce a constituit proprietatea autorului reclamantei, au rămas neatribuiţi 2226 mp, diferenţele dintre cele două expertize efectuate în cauză purtând doar asupra întinderii terenului ocupat de construcţie.
În ce priveşte restul terenului supus exproprierii, ce a făcut parte din fosta moşie Bobuleşti, dreptul de proprietate asupra acestuia i-a fost reconstituit reclamantei în baza legilor fondului funciar, în limita a 50 ha teren agricol şi 10 ha pădure (f.18, 19, 68 şi 69 apel).
Ca atare, în mod corect şi în acord cu dispoziţiile legale mai sus invocate, instanţa de control judiciar a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeţei de 1161 mp teren, rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcţia nouă şi respectiv terenul aferent acesteia, 1065 mp, s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.
În contextul probelor la care s-a făcut referire mai sus, apar ca vădit nefondate şi criticile formulate de recurenta S.A. Bobuleşti.
Astfel din ambele expertize efectuate în cauză, atât la fond cât şi în apel, rezultă că pârâta este deţinătoarea unei suprafeţe de 2226 mp din totalul terenului intravilan ce a fost supus exproprierii, împrejurarea că acest teren se regăseşte sau nu în patrimoniul societăţii fiind lipsită de relevanţă, în contextul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, republicată.
Fără suport este şi critica referitoare la obiectul contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la 18 iunie 1947, în condiţiile în care atât din „procura specială" autentificată sub nr. 20949 din 12 mai 1947, cât şi din „actul de veşnică vânzare" rezultă că obiect al vânzării l-au făcut atât construcţiile (moară, casă de locuit şi magazii de cereale) cât şi terenul aferent acestora, în suprafaţă de 3,5 ha.
Aşa fiind, recursurile se vor respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.E. şi de pârâta S.A. Bobuleşti împotriva deciziei nr. 154 din 22 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1372/2006. Civil → |
|---|
